Proba scrisă la Limba şi Literatura Română a fost susţinută luni, 4 iulie, fiind, de asemenea, şi prima probă scrisă a Bacalaureatului, unde în judeţ au fost înscrişi 4.168 de elevi, 108 fiind absenţi, conform Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş. Însă, n-au întârziat să apară şi eliminaţii. Mai exact, un absolvent al Colegiului Tehnic Câmpulung şi unul al Liceului Tehnologic „Dacia” din Piteşti au fost eliminaţi din examenul de Bacalaureat pe motiv de fraudă, primul încercând să copieze de pe telefonul mobil, iar cel din urmă ar fi încercat să copieze cu casca. Aceştia au fost excluşi pe o perioadă de doi ani, neputând astfel să participe în sesiunea de toamnă.