20.1 C
Campulung Muscel
17/04/2025

Pe DN 73, la Furnicoşi, Băiat de 12 ani, accidentat grav în timp ce mergea cu bicicleta

Un băiat în vârstă de 12 ani, din localitatea Furnicoşi, a ajuns, miercuri după-amiază, în stare gravă la spital, după ce a fost implicat într-un accident rutier, care a avut loc pe Drumul Naţional 73. Băiatul a fost lovit de o maşină în timp ce se deplasa cu bicicleta către casă şi a suferit un traumatism cranio-cerebral acut deschis, dar şi alte leziuni care au necesitat îngrijiri de urgenţă. 

Transferat la un spital din Bucureşti

Potrivit martorilor, copilul venea cu bicicleta dinspre Piteşti, iar, la un moment dat, a virat la stânga, pentru a intra pe un drum lăturalnic. Din nefericire, nu s-a asigurat şi a fost lovit din spate de un microbuz de transport marfă. La volanul autoutilitarei se afla un tânăr în vârstă de 36 de ani, din Câmpulung. Şoferul a încercat să evite impactul, dar, din păcate, manevra nu i-a reuşit. 

Cu toate că bărbatul a frânat brusc şi a tras de volan stânga, autoutilitara l-a acroşat pe băiat cu partea dreaptă. Bicicleta a ajuns pe şanţ, iar adolescentul a rămas întins pe marginea şoselei. Când s-a dezmeticit, nu ştia ce s-a întâmplat şi de ce îi curge sânge de la cap. La faţa locului a ajuns un echipaj al Ambulanţei, care a acordat primul ajutor şi l-a transportat la Spitalul Municipal Câmpulung. În primă fază, copilul a fost conştient şi a comunicat cu cadrele medicale. Din nefericire, odată ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe, starea sa de sănătate s-a înrăutăţit. A intrat în comă şi a fost intubat, iar medicii de gardă au fost nevoiţi să ceară transferul la un spital din Capitală. La locul cu pricina au ajuns şi mai multe echipaje ale Biroului Rutier şi Serviciului Criminalistic Câmpulung. Aceştia au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate modul în care a avut loc incidentul rutier şi cine se face vinovat de producerea accidentului. Totodată, au deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă. Conducătorul autoutilitarei a fost supus testului cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!