La sfârşitul săptămânii trecute, au continuat şedinţele de constituire a Consiliilor Locale în comunele din Muscel, plus alegerea viceprimarului. La Albeştii de Muscel, Boteni şi Cetăţeni, şedinţa de alegere a viceprimarului a fost amânată pentru începutul lunii iulie, la cererea consilierilor locali. La Cetăţeni, unde Consiliul Local are 13 membri, au fost trei nominalizaţi pentru funcţia de viceprimar: Ion Mugurel Minciună (PSD), Mihai Ciurezu (PNL) şi Antonella Ninela Enache (PAM), obţinând unul 5 voturi, iar ceilalţi doi, câte patru, şi, astfel, s-a reprogramat şedinţa de alegere. Lucruri asemănătoare s-au petrecut la Boteni şi Albeştii de Muscel. La Coşeşti, întâlnirea aleşilor cu reprezentanţii Prefecturii a avut loc ieri, 27 iunie.
Deputatul PSD Simona Bucura Oprescu a fost prezentă la întâlnirile de constituire a Consiliilor Locale şi alegerea viceprimarilor în majoritatea localităţilor din Muscel. La Bălileşti, fostul primar Ion Voican, din partea PSD, a fost votat viceprimar, fiind adjunctul lui Victor Cătălin Turturică, din acelaşi partid. În comună, validarea primarului şi alegerea viceprimarului au început după ce un sobor de preoţi a oficiat o slujbă religioasă.
La Rucăr, primarul Ionel Dulamă va face echipă cu colegul pe partid, Ion Pîrnuţă. Întâlnirea a debutat cu citirea sentinţei Judecătoriei Câmpulung, prin care Ionel Dulamă a fost validat în funcţia de primar al comunei Rucăr, din partea Partidului Social Democrat, în urma alegerilor locale din 5 iunie 2016. Astfel, Ionel Dulamă a depus jurământul, pentru a treia oară, ca prim edil al Rucărului: „Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac cu bună credinţă tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor comunei Rucăr. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!” După ce s-a închinat de trei ori, primarul Dulamă a sărutat Biblia, Constituţia şi Crucea pe care a depus jurământul.
Albeştii de Muscel
Primar: Cătălin Manta (PNL)
Viceprimar: s-a amânat pentru începutul lunii iulie
Bălileşti
Primar: Victor Cătălin Turturică (PSD)
Viceprimar: Ion Voican (PSD)
Boteni
Primar: Vasile Leau (PSD)
Viceprimar: s-a amânat pentru începutul lunii iulie
Cetăţeni
Primar: Claudius Ciobanu (PNL)
Viceprimar: s-a amânat pentru miercuri, 29 iunie
Coşeşti
Primar: Nicolae Pană (ALDE)
Viceprimar: Daniel Constantin Voica (ALDE)
Davideşti
Primar: Ion Sandu (PSD)
Viceprimar: Mirela Cismaru (PSD)
Dâmbovicioara
Primar: Dumitru Secăreanu (PSD)
Viceprimar: Ion Dorin Olteanu (PSD)
Dragoslavele
Primar: Ion Băcioiu (PNL)
Viceprimar: Romulus Lungeanu (PSD)
Godeni
Primar: Ion Pădureanu (PSD)
Viceprimar: Dorel Rumînescu (PSD)
Mihăeşti
Primar: Gheorghe Matei (PSD)
Viceprimar: Cătălin Istrate (PSD)
Rucăr
Primar: Ionel Dulamă (PSD)
Viceprimar: Ion Pîrnuţă (PSD)
Când au fost validaţi primarii din Muscel la Judecătoria Câmpulung
Primarii nou aleşi din Muscel au vrut să ajungă cât mai repede pe scaune şi să vadă ce au lăsat în urmă cei care au fost înaintea lor, iar cei vechi, să scape cât mai repede de această obligaţie, de validare, pe care o cunosc de atâtea mandate, motiv pentru care la Judecătoria Câmpulung a fost vânzoleală mare. Aşa se face că, la două zile după alegerile locale, pe 7 iunie, au început să-şi depună documentaţia pentru validarea funcţiei de primar, pentru a se încadra în termenul de 20 de zile de la data desfăşurării alegerilor.
=La Albeştii de Muscel, Cătălin Manta (PNL) şi-a înregistrat dosarul pe 8 iunie, iar validarea a primit-o prin Hotărârea nr.1287, pe 21 iunie 2016;
=Benonie Ştefan (PSD), de la Aninoasa, a depus dosarul pe 13 iunie, iar documentul nr.1275, cu validarea, l-a obţinut pe 16 iunie 2016;
=La Bălileşti, primarul nou ales, Victor Cătălin Turturică (PSD) a venit la Judecătoria Câmpulung pe 8 iunie, iar Hotărârea nr.1271 a fost emisă pe 16 iunie 2016;
=Florin Bogdan Proca (PSD), de la Berevoeşti, a adus actele pe 7 iunie, iar Hotărârea de validare, nr. 1261, a fost dată pe 16 iunie 2016;
=Vasile Leau (PSD), de la Boteni, şi-a depus dosarul pe 15 iunie, iar două zile mai târziu, pe 17 iunie 2016, a fost pronunţată validarea;
=La Bughea de Jos, primarul nou ales Ion Dorel Tănăsescu (independent), a venit cu dosarul de validare pe 7 iunie şi i-a fost aprobat pe 15 iunie 2016;
=La Bughea de Sus, Nicolae Tarbă (PNL) a formulat cererea pe 10 iunie, iar validarea i-a fost aprobată prin Hotărârea nr. 1296 din 22 iunie 2016;
=Claudius Ciobanu (PNL), de la Cetăţeni, a primit Hotărârea nr.1301 din 22 iunie 2016, după ce, pe 16 iunie, şi-a depus cererea de validare;
=La Coşeşti, Nicolae Pană (ALDE) a ajuns la Judecătoria Câmpulung pe 14 iunie şi a primit validarea pe 23 iunie 2016;
=La Davideşti, primarul Ion Sandu (PSD) a primit validarea prin Hotărârea nr.1299 din 22 iunie 2016, după depunerea documentelor pe 13 iunie;
=La Dâmbovicioara, Dumitru Secăreanu (PSD) a fost validat de Judecătoria Câmpulung prin Hotărârea nr. 1272 din 16 iunie 2016, după ce i-au fost analizate actele depuse pe 9 iunie;
=Emilian Ciolan (PSD), de la Dârmăneşti, a fost confirmat primar prin Hotărârea nr.1288 din 21 iunie 2016, după ce a depus actele pe 13 iunie;
=La Dragoslavele, Ion Băcioiu (PNL) a fost recunoscut primar ales prin Hotărârea nr.1316 din 23 iunie 2016, după ce, pe 9 iunie, a venit la Judecătorie cu actele;
=Ion Pădureanu (PSD), de la Godeni, a fost reconfirmat primar pe 22 iunie 2016, prin Hotărârea nr.1300, după ce i-au fost analizate documentele aduse pe 14 iunie.
=La Hârtieşti, primarul Petre Andrei (PSD) a primit validarea pe 21 iunie 2016, prin Hotărârea nr. 1280; actele le-a dus pe 15 iunie;
=La Lereşti, Marian Toder (PSD) şi-a depus documentaţia de validare pe 13 iunie, iar confirmarea a primit-o pe 16 iunie 2016, prin Hotărârea nr.1274;
=Gheorghe Matei (PSD), de la Mihăeşti, a ajuns la Judecătorie cu actele pe 9 iunie, iar recunoaşterea ca primar a luat-o pe 15 iunie 2016, prin Hotărârea nr.1250;
=La Mioarele, Damian Poştoacă (PSD) a fost validat ca primar pe 23 iunie 2016, prin Hotărârea 1327, după ce documenetele necesare le-a adus pe 15 iunie;
=La Poienarii de Muscel, Ion Banzea (PNL) a primit reconfirmarea de primar ales pe 17 iunie 2016, după ce a adus actele la Judecătorie pe 7 iunie;
=Ionel Dulamă (PSD), primarul de la Rucăr, a venit cu dosarul de validare pe 10 iunie, hotărârea de confirmare fiind emisă pe 16 iunie 2016, cu nr.1273;
=La Schitu Goleşti, Vasile Tudorel Miriţă (PNL) a fost validat ca primar prin Hotărârea 1315 din 22 iunie 2016, actele depunându-le la Judecătoria Câmpulung pe 7 iunie;
=Gabi Şerbănoiu (PSD), de la Stâlpeni, a venit cu dosarul cu acte pe 10 iunie, iar validarea a primit-o prin Hotărârea nr.1251 din 15 iunie 2016;
=O nouă confirmare în funcţia de primar a primit-o Ion Marin (PSD), de la Stoeneşti, pe 17 iunie 2016, după ce pe 7 iunie şi-a înregistrat actele;
=La Ţiţeşti, noul primar Gheorghe Savu (PNL) a primit validarea pe 22 iunie 2016, consemnată în Hotărârea 1297, iar dosarul a fost înregistrat pe 13 iunie;
=La Valea Mare Pravăţ, Ion Boncoi (PSD) a înregistrat dosarul de confirmare ca primar pe 13 iunie, iar hotărârea a fost semnată pe 22 iunie, sub numărul 1298;
=La Vlădeşti, Cristian Dică Hristu (PSD) a venit la Judecătoria Câmpulung pe 7 iunie, iar zece zile mai târziu, pe 17 iunie 2016, pe numele lui a fost emisă Hotărârea nr.1278;
=Primarul nou ales de la Vultureşti, Elena Irina Poşircă (PSD) a fost validată în funcţie prin Hotărârea nr.1289 din 21 iunie 2016, după ce a depus actele pe 15 iunie.