Prorocia, ca dar în timpul de acum. „Prorociile se vor sfârşi” (1 Corinteni 13.8) prin împlinirea lor. Dumnezeu ne-a descoperit gândurile pe care le are cu privire la noi şi evenimentele viitoare. Niciun popor de pe faţa pământului n-a avut proroci de la Dumnezeu cum a avut poporul evreu. Dar şi în Noul Testament sunt proroci cărora Dumnezeu le-a descoperit gândurile Lui şi, prin ei, ni le-a descoperit şi nouă. Le-a pus aici, în Cuvântul Lui, cât a găsit cu cale să ne descopere. În ele sunt negreşit şi lucruri pe care noi încă nu le-am pătruns în totul, dar pe care le vom pătrunde odată. În cer însă nu mai este nevoie de proroci, pentru că toţi vom fi învăţaţi de Dumnezeu. Aşadar, prorocia este şi ea un dar pentru timpul de acum.
Cuvântul prorocului: „Aşa vorbeşte Domnul”. Prorocul avea urechea îndreptată spre Dumnezeu, iar gura spre oameni. Nu venea să le spună oamenilor ce ştie el, ci ce i-a spus Dumnezeu: „Aşa vorbeşte Domnul”. Fie că le plăcea, fie că nu le plăcea, fie că ascultau, fie că nu ascultau, fie că primeau, fie că nu primeau, prorocul le spunea ce i-a spus Dumnezeu… Prorocul nu căuta să vorbească pe placul oamenilor, el vorbea din partea lui Dumnezeu; era un slujitor al lui Dumnezeu şi le comunica oamenilor cuvintele lui Dumnezeu. Proroci sunt însă şi în Noul Testament. Ca şi în Vechiul Testament, prorocul vorbeşte cugetului omului, ca să-l trezească.
Necesitatea studierii profeţiilor. „Eu, Daniel, am văzut din cărţi că trebuia să treacă 70 de ani…” (Daniel 9.2). Era hotărât ca robia babiloniană să ţină 70 de ani, spune Ieremia (25.11,12 şi 29.10). Daniel a văzut lucrul acesta, deci el cerceta prorociile. Dumnezeu a făcut din el un proroc, dar aceasta nu însemna să nu cerceteze ce a dat Dumnezeu prin alţii, înainte de el. Aşa l-a pregătit Dumnezeu să fie proroc prin care să vestească lucruri până în viitorul îndepărtat. Să nu rămânem nici noi nepăsători, pentru că este datoria noastră să cercetăm prorociile. Daniel studia sulurile pe care le avea cu el.
Prorocii care cercetau scrierile celorlalţi proroci. Se spune despre proroci că „ei cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos şi slăvile care aveau să urmeze“ (1 Petru 1.11). Locul acesta este foarte însemnat pentru a înţelege întreaga epistolă, în care avem şi versetul unde se spune că Duhul lui Hristos S-a dus şi a propovăduit duhurilor care acum sunt în locuinţa morţilor (1 Petru 3.19). În Scriptură sunt multe prorocii în legătură cu Domnul Isus. „Proroc asemenea mie vă va ridica Domnul Dumnezeu; de El să ascultaţi”, spune Moise în Deuteronom. Un cititor al Scripturii se întreba: Ce vreme, ce împrejurări are în vedere Duhul lui Hristos când vorbeşte despre acest lucru? Dacă un proroc citea cuvintele scrise de David în Psalmul 16.10: „Nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor şi nu vei îngădui ca Preaiubitul Tău să vadă putrezirea”, se întreba: Despre cine este vorba aici?… Aici e vorba despre Domnul Isus, care avea să moară, să fie înmormântat, iar apoi să învie. El n-a ajuns în putrezire şi nu I s-a sfărâmat niciun os. Tâlharilor răstigniţi împreună cu El li s-au sfărâmat fluierele picioarelor, dar Domnului Isus nu I s-a făcut acest lucru. În Psalmul 34.20 se spune: „Toate oasele I le păzeşte, ca niciunul să nu I se sfărâme”. Cum vor fi citit prorocii aceste lucruri? Desigur, cu semn de întrebare. Tot din David citeau prorocii Psalmul 22, unde se vorbeşte foarte clar despre suferinţele Domnului Isus. Despre cine este vorba aici?, se vor fi întrebat ei. (Noi suntem mai avantajaţi, deoarece cugetăm la aceste lucruri după ce ele s-au împlinit şi au fost scrise în Noul Testament.) Dar când vor fi citit Isaia 53? Dar când vor fi citit cartea Daniel? Ce vremuri şi ce împrejurări are în vedere Daniel?
Nu dispreţuiţi prorociile (1 Tesaloniceni 5.20). Pentru că evreii n-au ţinut seama de cuvintele prorocilor, deci au dispreţuit prorociile, au ajuns ce au ajuns. Aşa păţesc şi cei din Noul Testament dacă dispreţuiesc prorociile. Cine are darul de proroc descoperă ori şiretenia şi vicleşugul firii păcătoase, ori adâncimea harului lui Dumnezeu. Astfel de lucruri trebuie întotdeauna să fie bine cunoscute în adunare şi nimănui nu-i este îngăduit să fie nepăsător faţă de ele. Cine le va dispreţui va fi mult păgubit. Proroc se numea şi omul care vorbea în public din partea lui Dumnezeu şi se adresa inimilor şi cugetelor oamenilor. Astfel de dar era şi în Tesalonic. În adunarea de acolo vor fi fost mai puţine daruri decât în Corint, dar darul de proroc era. În zilele noastre avem scumpul Cuvânt al lui Dumnezeu şi oricine poate fi controlat prin el. Şi noi spunem: „Aşa vorbeşte Dumnezeu” – când punem în faţa sufletelor cuvintele lui Dumnezeu. La începutul Bisericii, credincioşii nu aveau Noul Testament, care s-a scris mai pe urmă; noi însă avem întreaga Scriptură, care este dreptarul învăţăturii sănătoase.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3, Câmpulung Muscel