Duhul Sfânt dă fiecăruia aşa cum voieşte El. Duhul Sfânt dădea „altuia credinţa” (1 Corinteni 12.9). Aici credinţa apare ca ceva deosebit, nu ca fiind a tuturor. Poate să fie aici credinţa eroică, aceea care se ridică deasupra împrejurărilor, şi trece biruitoare prin greutăţi. Toţi credincioşii au credinţa care-i mântuieşte, dar nu toţi au o credinţă eroică. Aceştia insuflă celorlalţi entuziasm şi încurajare. „Altuia, daruri de vindecări, prin acelaşi Duh”. Apostolii au avut darul acesta şi cum l-au folosit se vede în Faptele Apostolilor. Ei îl întrebuinţau sub călăuzirea Duhului Sfânt. Tot aşa, „puterea să facă minuni” (versetul 10). Altuia îi este dat ca dar prorocia. Prorocul spunea: „Aşa vorbeşte Domnul!”. Auzea deci ce-i spunea Dumnezeu şi comunica altora cuvintele Lui. Prorocii nu-şi atribuiau niciun merit. Prorocii aveau şi misiunea de a comunica altora ce se va petrece în viitor. Profeţia este acum încheiată: Dumnezeu ne-a descoperit ce va fi în viitor. Apostolul vorbeşte apoi şi despre felurite limbi şi despre interpretarea limbilor. Este de observat însă că la Romani nu vorbeşte despre limbi. Apostolul pune lucrul acesta tocmai la sfârşitul acestei enumerări a darurilor (în 1 Corinteni 12). Ca încheiere, spune: „Dar toate acestea le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte aşa cum voieşte El”. Aşa cum voieşte El, nu cum I-ai cere d-ta sau cum ai dori d-ta. Să nu uităm că toate aceste daruri admirabile se dădeau spre folosul altora, nu ca ei să se laude cu darul primit.
Zidirea pe temelia care este Hristos. Apostolul Pavel era şi învăţător, şi păstor, şi proroc şi evanghelist – avea toate darurile. Când i-a chemat pe corinteni la Domnul Isus, a pus temelia, a făcut deci un lucru de evanghelist şi, desigur, şi de învăţător. Iar când venea la ei altul, acela trebuia să ia seama ce zideşte deasupra. Temelia este una singură: Domnul Isus. Pe temelia aceasta însă se poate clădi ceva. Sufletele pot fi hrănite cu învăţături temeinice, sănătoase, sau cu învăţături de nimic, ba chiar greşite. Când cineva, sub călăuzirea Duhului Sfânt, hrăneşte sufletele cu învăţături solide ale Cuvântului lui Dumnezeu, ieşite din legătura cu Domnul Isus, atunci acela dă învăţături care zidesc. Dar se poate întâmpla ca cineva să vină cu învăţături care nu zidesc. Acelea ţin până la un timp, după care totul se distruge. Vine judecata lui Dumnezeu (focul înseamnă judecata) şi distruge. Ce este din Domnul Isus rămâne; ce nu este din El se duce. Din învăţăturile serioase care trebuie clădite deasupra fac parte lămurirea Cuvântului lui Dumnezeu, naşterea din nou, viaţa sfântă, privirea neîncetată spre Domnul Isus, predarea în întregime pentru ascultarea de El. Cine are darul de învăţător să-şi facă datoria. Dacă însă cineva nu vine cu lucruri de acestea, ci cu altfel de lucruri, cum ar fi: cu îmbrăcămintea, cu zilele care trebuie ţinute, cu botezuri (mic sau mare, n-are a face), cu mâncăruri, cu organizări, acestea nu rămân, căci vine focul şi le arde. Dacă are temelie, temelia rezistă, însă lucrarea se distruge. Învăţături fără însemnătate pot să aducă în adunare sufletele cu inima împărţită. Aceştia se leagă de lucruri fără însemnătate şi zic că au descoperit mare lucru. Când cercetezi mai de aproape, vei vedea că nu este vorba de descoperiri, ci de împrumuturi de pe la unul şi de pe la altul cu care a venit în legătură, lucruri care nu sunt de însemnătate pentru viaţa creştină, ba, dimpotrivă, dau naştere la discuţii.
Scoaterea lucrătorilor din inactivitate. Trec ani după ani şi unii n-au adus niciun suflet la Domnul Isus, nici măcar nu s-au rugat în vederea aceasta. Rahela zicea: „Dă-mi copii, ori mor!”. Aşa este şi cu cel credincios: el doreşte să câştige suflete pentru Domnul Isus şi lucrează în vederea aceasta, mărturisind cu viaţa şi cu cuvântul şi făcând ce-i stă în putinţă în vederea aceasta. Am auzit deseori pe fraţi rugându-se: „Doamne, scoate lucrători la secerişul Tău!”. Secerişul este mare, dar lucrători sunt puţini (Matei 9.37,38). Lucrători sunt, numai că trebuie scoşi, adică scoşi din inactivitatea lor, din lipsa lor de râvnă. În toate adunările lui Dumnezeu sunt lucrători, dar nu vor să se lase scoşi de Dumnezeu şi puşi la lucru. Fiecare mădular al trupului Domnului Isus ajută la creşterea acestui trup. De şi-ar înţelege fiecare rostul! Nu unul să vorbească şi ceilalţi să asculte şi să plece acasă. Faceţi-vă datoria cât stă în puterea fiecăruia şi rugaţi-vă: „Doamne, ce pot face şi eu pentru Tine?”. În trupul omenesc, fiecare mădular îşi face lucrarea, dar în trupul Domnului Hristos, oare să fie altfel? Ferice de acela căruia Dumnezeu i-a arătat care este locul lui în trupul lui Hristos. Cine nu doreşte însă cu multă seriozitate lucrul acesta nu se apucă de treabă şi nu ştie care-i este chemarea. Abia apucându-te de treabă vezi dacă eşti pentru una sau pentru alta. Niciunul nu este lipsit de dar. Dacă însă nu-l punem în lucrare, darul se poate pierde.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3, Câmpulung Muscel