Intrăm în ultima săptămână a campaniei electorale, în care ochii şi urechile alegătorilor s-au aflat la adăpost, graţie noii legi electorale, de postere gigantice şi vuvuzele isterice, anunţând marşurile celor sacrificaţi de partide să intre în contact cu electoratul din cartiere. Candidaţii – şi aici ne referim la favoriţii publicului – nu şi-au aruncat replici unul altuia, exceptând câteva situaţii în care nu şi-au mai putut stăpâni ironia. Dar n-a existat un dialog cu argumente de ambele părţi, ci doar nişte înţepături sarcastice, scurte, şuierate printre dinţi, care i-au intrat pe o ureche votantului şi i-au ieşit pe cealaltă. Cea mai recentă scenă s-a consumat la ultima şedinţă de Legislativ din acest mandat, când consilierul local Liviu Ţâroiu a anunţat că se abţine să voteze hotărârea privind defalcarea pe categorii de lucrări a celor 5 miliarde necesare încheierii bizarei reabilitări prin căsăpire a naturalului Grădinii Publice. PSD-istul n-a vrut să motiveze de ce se abţine. Doar că legalitatea propunerii îl face să aibă această atitudine. Atât le-a trebuit liberalilor să audă! Că e ceva nelegal la iniţiativa înaintată Consiliului de colegul care a preluat atribuţiile de primar! Primul care a rispostat a fost, evident, iniţiatorul Bogdan David, care i-a cerut imperativ lui Ţâroiu să spună ce nu i se pare în regulă. După el s-a aruncat la gâtul contracandidatului Lucian Ionescu. Acesta a pretins fairplay de la Ţâroiu, încercând, cel mai probabil, să-l facă să-şi piardă cumpătul, iar gruparea liberală, prezentă în formula completă, de 11 aleşi, să-l desfiinţeze mai uşor. Ţâroiu n-o avea de partea lui decât pe Monica Cotenescu, întrucât ceea ce se cheamă în teorie Opoziţie a lipsit masiv la ultima întâlnire. PSD-istul n-a muşcat momeala, deşi David l-a aţâţat mai mult decât suficient, povestind cum „domnul Ţâroiu”, posesor de timp liber berechet de când nu mai este nici viceprimar, nici primar, se plimbă toată ziua prin Primărie şi face presiuni asupra oamenilor din instituţie ca să nu se finalizeze lucrările în Grădina Publică.
Altul, în locul lui Ţâroiu, vulcanicul primar Andrei, de exemplu, probabil că l-ar fi înghiţit pe David ca pe o aspirină. Însă, social-democrat, „anesteziat” cu sfaturi de la partid să nu reacţioneze, nu s-a lăsat întărâtat. S-a limitat la a pune intervenţia lui David pe o interpretare greşită a vizitelor sale în Primărie. Dacă turul instituţiei se face în calitate de simplu consilier local aflat în misiunea de documentare, e foarte bine, a continuat David, care i-a mai cerut lui Ţâroiu să-i lase oamenii în pace şi să nu-i mai ameninţe că-i dă afară. A fost singurul moment în care cel provocat insistent a rostit o dezminţire ceva mai apăsat, cât să-l audă şi decanul de vârstă al Consiliului. „Poate dumneavoastră i-aţi ameninţat. Eu n-am ameninţat niciodată.”, a replicat rivalul lui David. În acest punct s-a încheiat tentativa de dispută electorală între „cocoşii” alegerilor din 2016.
Nici la precedenta întâlnire, cu angajările pe bandă la Spital, cei doi nu şi-au încrucişat vorbele încât să iasă scântei. Angajările la Spital, la Primărie, la şcoli au constituit laitmotivul campaniei electorale, nefiind nicio realizare de inaugurat, nicio panglică de tăiat, nicio lucrare consistentă de prezentat pentru tăiatul răsuflării mânuitorului de ştampilă. Doar subiecte pe care nu trebuie să le deschizi, fiindcă pierzi voturi. Aşadar, şefii instituţiilor subordonate au avut ordin să scoată de la naftalină posturile vacante. Liberalul le-a cerut PSD-iştilor să spună alegătorilor şi numele celor care urmează să fie angajaţi. Dacă e concurs?, au făcut pe niznaiul destinatarii solicitării zeflemitoare. „Dumneavoastră sunteţi profesor la concursuri.”, a fost aluzia lui David la angajările făcute, anul trecut, în Primărie, de Ţâroiu. „Nu cred că sunt mai profesor decât fostul vostru primar.”, a replicat în surdină cel vizat, dispus să prezinte toţi angajaţii cuibăriţi în posturi călduţe în cele trei mandate ale recordman-ului administraţiei publice locale în materie de mandate de primar.
Au fost singurele momente mai tensionate de până acum ale campaniei, candidaţii optând a-şi convinge alegătorii cu citate celebre. Am remarcat pe conturile de Facebook, pe care le posedă temporar ambii candidaţi, că aceştia au apelat la înţelepciunea predecesorilor ca să crească în ochii “pelerinilor” pe la urne. Ţâroiu a ales, în deschiderea paginii, o vorbă de duh a matematicianului cugetător Blaise Pascal: „Plăcerea oamenilor cu adevărat mari e să facă oamenii fericiţi.” Asta i s-a potrivit lui Călin Andrei, care, cel puţin o dată pe an, a făcut fericit tot Muscelul. PSD-istul şi-a luat şi întăriri: pe Napoleon Bonaparte („Efortul îşi arată roadele după ce o persoană refuză să se oprească”) şi pe regretatul Mircea Albulescu: „Cred că important în viaţa oricărui om nu este câţi ani are de când buna sa mamă l-a născut, ci de câţi ani reuşeşte să ofere ceva semenilor săi.” Replici pătrunzătoare emanate de alte minţi şi pe pagina „duşmanului” David, care începe cu Tudor Muşatescu: „Cu vremea să mergi în pas, nu la pas”. Şi continuă, pe altă pagină, personală, cu Jonathan Swift: „De câte ori apare un om inteligent, îl poţi recunoaşte după faptul că toţi tâmpiţii se aliază împotriva lui.”
La atâta profunzime împrumutată, cum îi alegem? După diferenţa între replicile lor din viaţa de zi cu zi şi motto-urile personalităţilor adevărate de care se folosesc în lipsă de inspiraţie.