-5.9 C
Campulung Muscel
10/02/2025

Spitalul TBC a primit mobilier din Danemarca

Spitalul de Pneumoftiziologie din Câmpulung a primit o donaţie consistentă din partea danezilor. Aceasta a constat în 50 de paturi şi 100 de saltele. Totul a început, la sfârşitul anului trecut, când o rudă a unui pacient al medicului Anca Dumitrescu s-a oferit să ajute unitatea medicală cu mobilier. “Domnul care a făcut sponsorizarea a venit, astă iarnă, la mine cu o rudă, la control, şi atunci s-a oferit să ne ajute. Eu l-am rugat să ne ajute cu cât se poate de multe şi s-a făcut un necesar, iar acum le-a adus. Persoana respectivă a făcut donaţii şi la Spitalul Municipal de mai multe ori.”, ne-a spus medicul Anca Dumitrescu.

De la Asociaţia „Speranţa”, în afară de cele 50 de paturi şi 100 de saltele, în dotarea Spitalului TBC a intrat şi un injectometru. „E o donaţie din Danemarca, cu 50 de paturi şi 100 de saltele, urmând a se completa până la aproximativ 90 într-o perioadă nu foarte îndelungată. A mai fost dotat spitalul cu un injectomat, de la aceeaşi asociaţie. Este un aparat care injectează o cantitate foarte mică de soluţie în venă, într-o perioadă mai lungă de timp. Adică în el se montează o seringă şi, cu un piston, face un tratament cu medicamente din cele care trebuie să fie injectate foarte, foarte încet, iar manual nu se poate.”, ne-a declarat directorul Gabriel Vişoiu. 

Aparatul care injectează tratamentul medical costă 6.000 de lei. „Donaţia a venit de la Organizaţia DMB Danemarca prin Asociaţia „Speranţa”. Urmează să mai sosească aproximativ 40 de paturi, iar la sfârşit vom comunica valoarea întregului ajutor. Doar injectometrul costă 6.000 de lei, iar paturile şi saltelele sunt de foarte bună calitate, cu diferite opţiuni de reglare.”, a completat Georgeta Popa, director financiar-contabil.

Pentru descărcarea tirului cu mobilierul medical s-au mobilizat toţi angajaţii spitalului, plus că au ajutat şi muncitorii ADP, care erau în zonă să repare o ruptură în carosabil. Pentru că strada Lascăr Catargiu este una foarte tranzitată, Poliţia Locală a asigurat fluidizarea circulaţiei. 

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!