-0.9 C
Campulung Muscel
06/11/2024

Băieţel, muşcat de un maidanez agresiv, în spatele Clubului ARO

Marţi după amiază, un băiat din Câmpulung a fost muşcat de un maidanez chiar în centrul municipiului, în spatele Clubului ARO. Copilul a fost atacat de patruped în timp ce se îndrepta spre staţia de maxi taxi şi a avut nevoie de îngrijirile medicilor. Maidanezul, care, la prima vedere, nu părea agresiv, îşi ducea veacul în parcarea din spatele Clubului ARO, fiind hrănit de angajaţii firmelor din zonă. Părinţii băiatului au făcut o sesizare la Poliţia Locală, care, a doua zi, împreună cu angajaţii Asociaţiei „Anima”, au identificat animalul şi l-au ridicat pentru a fi cazat în adăpostul din Grui. 

Câinele a mai fost revendicat din adăpost de o contabilă, care a promis că-l duce pe proprietatea ei, dar a ajuns tot pe domeniul public

Maidanezul care a muşcat băieţelul a mai fost capturat de cei de la „Anima” şi dus la adăpost. De aici a fost revendicat de o doamnă, care a promis că va avea grijă de el pe o proprietate privată, dar se pare că nu s-a ţinut de cuvânt, iar căţelul a atacat unul din zecile de copii care tranzitează zona spre staţia de maxi taxi din spatele Clubului ARO. Ca să ajungă la mijlocul de transport, micuţii trebuie să evite, pe lângă animale, bălţile şi noroiul de pe aleea de lângă Casa de Cultură. „Am luat căţelul acesta, pentru că a muşcat un copilaş aseară (n.r. marţi, 5 aprilie 2016). El a mai fost luat la adăpost, dar a venit o doamnă contabilă, a intervenit pe la Primărie şi l-a luat înapoi. A zis că are grijă de el, că-l duce la ţară, dar a muşcat un copil.”, ne-a spus Dorin Todiruţ, reprezentantul „Anima”, cel care a capturat patrupedul. 

Părinţii copilului muşcat au depus o plângere la Poliţia Locală, care a fost rezolvată a doua zi

Sesizarea părinţilor copilului muşcat a fost rezolvată a doua zi, miercuri, de Poliţia Locală, care, împreună cu angajatul „Anima”, au identificat şi ridicat animalul agresiv. „Am primit o sesizare de la o doamnă al cărei copil a fost muşcat de acest câine, marţi. Colega mea, Viorela Bîlă, a fost cu cei de la „Anima” în zonă, l-au identificat şi l-au prins. Animalul a fost luat şi dus la adăpost. Acest câine a mai fost revendicat de la adăpost, cu promisiunea că va fi dus pe o proprietate privată. Dacă cineva şi-l asumă, se duce la „Anima” şi şi-l însuşeşte, nu e niciun fel de problemă să-l ia, dar să nu mai apară pe domeniul public, altfel munca noastră este în zadar. Dacă cel care îl ia de la adăpost, îi dă drumul pe domeniul public, poate fi sancţionat. Noi colaborăm cu cei de la “Anima”, venim în sprijinul lor şi dânşii în sprijinul nostru. Am avut mai multe acţiuni de ridicare a câinilor fără stăpân de pe domeniul public, mai ales în zone frecventate de copii, în zona centrală, pe Calea Târgoviştei, dar şi din alte locuri. Când sunt reclamaţii venite, încercăm să le tratăm cu prioritate când animalele sunt pe domeniul public şi sunt agresive. Au fost cazuri când, la prima vedere, nu au părut agresive, dar în anumite conjuncturi, s-au comportat agresiv. Iubitorii de animale sunt foarte vocali, dar noi punem mai presus omul. După ce sunt capturaţi doi, trei, se dă alarma între iubitorii de animale şi capturarea devine dificilă. A fost o perioadă încărcată, pentru că a fost „săptămâna brânzei”, când căţelele sunt în călduri, perioada de împerechere, iar masculii migrează în jurul căţelelor, vin de la distanţe mari. Unii cetăţeni consideră că sunt aduşi, dar, de fapt, ei vin după căţele. E posibil să fie aduşi şi din alte localităţi.”, ne-a spus Auraş Ghiţă, coordonatorul Poliţiei Locale.

Administraţia locală, dar şi cei de la „Anima” susţin că multe patrupede sunt aduse din alte localităţi, deoarece numărul lor creşte de la o săptămână la alta. De nenumărate ori au fost surprinşi şoferi care scoteau din maşini pui de câini, pe care îi abandonau la ghenele din oraş. Poliţia Locală nu a putut să-i identifice şi să-i sancţioneze, pentru că cei care au surprins fazele nu au reţinut numerele de înmatriculare ale autoturismelor. Un loc unde se „deşartă” frecvent saci cu căţei abia fătaţi este parcarea Mausoleului Mateiaş.  

Nu mai puţin de şase căţei au fost abandonaţi miercuri dimineaţă, chiar în faţa adăpostului „Anima” din Grui. Câinii au fost debarcaţi dintr-o maşină care venea dinspre Bughea de Jos, dar cei care au trecut prin zonă nu au fost inspiraţi să reţină numărul de înmatriculare. „Azi dimineaţă (n.r. miercuri, 6 aprilie), când ajung la adăpost, opreşte un autoturism şi şoferul a aruncat o sacoşă cu şase căţei. Aproape zilnic găsim pui aruncaţi în apropiere, în saci de rafie, te miri în ce sunt băgate bietele animale.”, s-a văitat Dorin Todiruţ. 

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!