-4.5 C
Campulung Muscel
17/02/2025

Opt bărbaţi, obligaţi de instanţă să nu se apropie de partenere, copii şi părinţii lor

În anul 2015, opt persoane s-au adresat Judecătoriei Câmpulung, pentru a obţine ordine de protecţie împotriva foştilor parteneri de viaţă, în cele mai multe dintre cazuri. În toate situaţiile pe care le vom prezenta, procesele au fost iniţiate de femei.

=În primul caz, ne referim la o familie, mama, fiica cu soţul şi fiul cu soţia. Mama, Maria M., i-a reclamat pe ceilalţi patru membri ai familiei, Daniel M., Mădălina M., Gabriela G. şi Alin G., dosarul fiind înregistrat la Judecătoria Câmpulung pe 12 noiembrie 2015, iar pe 26 noiembrie a fost afişată sentinţa. Completul Civil a dispus un ordin prin care pârâţii să permită reintegrarea Mariei M. în spaţiul care i-a servit acesteia ca locuinţă înainte să fie dată afară, în 25 octombrie 2015, situată în comuna Dârmăneşti, satul Piscani. În cadrul dosarului, reclamanta a cerut evacuarea de pe proprietatea din Dârmăneşti a lui Daniel M. şi a Mădălinei M., dar instanţa i-a respins cererea ca neîntemeiată, cei doi având obligaţia să păstreze o distanţă minimă rezonabilă faţă de Maria M., plus că nu au voie să aibă niciun contact cu ea, inclusiv telefonic. Cei patru tineri au fost obligaţi, prin hotărârea din 25 noiembrie 2015, să plătească 2.670 de lei cheltuieli judiciare, din care 1.170 de lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu. În procesul familiei de la Dârmăneşti au fost şi patru martori.

=Tot pentru obţinerea unui ordin de protecţie s-a adresat Judecătoriei Câmpulung şi Angelica F. În patru zile, din 11 decembrie 2015, când a fost înregistrată solicitarea şi până pe 16 decembrie 2015, instanţa s-a pronunţat. Astfel, a fost emis ordinul de protecţie cerut de Angelica F. împotriva soţului, Florin F. Bărbatul este obligat să păstreze faţă de femeie o distanţă minimă de 100 de metri pentru o perioadă de şase luni de la pronunţare. Această hotărâre a fost comunicată în maximum 5 ore de la pronunţare Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, Poliţiei Municipiului Câmpulung, respectiv Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în vederea punerii în executare.

=O altă femeie hărţuită de soţ a primit ajutorul instanţei de judecată. Elena S. s-a adresat Judecătoriei Câmpulung pe 18 noiembrie 2015, iar Completul Civil a emis un ordin de protecţie pe 26 noiembrie 2015, prin care i-au fost acceptate cererile, obligându-l pe soţ, Ion S., să păstreze o distanţă minimă de 100 de metri faţă de ea şi faţă de reşedinţa acesteia din comuna Dâmbovicioara, satul Podu Dâmboviţei, strada Oratia, pe o durată de patru luni. Ion S. nu are voie nici să o contacteze telefonic pe Elena, prin corespondenţă sau prin orice alt mod, în aceste patru luni. Femeia a cerut instanţei ca să-i impună soţului interdicţia de a se afla pe raza comunei Dâmbovicioara, dar judecătorul nu a fost de acord. În schimb, Ion trebuie să-i achite Elenei 340 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Încă 390 de lei vor intra în contul statului, ca şi cheltuieli judiciare. 

=Pentru a scăpa de partenerul care nu îşi controlează nervii, o doamnă a trebuit să se refugieze la Complexul de Servicii Comunitare Câmpulung. Monica B. şi-a reclamat perechea la Judecătoria Câmpulung pe 1 octombrie 2015, solicitând completului de judecată să emită un ordin de protecţie împotriva bărbatului, Maricel Z., plus că a solicitat evacuarea lui din locuinţa aflată pe numele ei, din Câmpulung. Cauza s-a judecată în regim de urgenţă, iar pe 12 octombrie 2015, judecătorul a admis ambele cereri ale femeii. Prima dată l-a obligat pe Maricel Z. să păstreze faţă de Monica B. şi fiul minor al acesteia, Marius Z., o distanţă de 50 de metri, pe o perioadă de 6 luni. Prin această hotărâre, i s-a mai interzis bărbatului orice contact cu fosta consoartă şi cu minorul, pe aceeaşi perioadă de şase luni, plus că trebuie să părăsească locuinţa din Câmpulung, pe care a cumpărat-o femeia în 5 august 2015. Acest ordin de protecţie a fost comunicat de îndată şi Poliţiei Câmpulung, pe raza căreia se află locuinţele victimei şi agresorului.

=O altă femeie, din Dârmăneşti, a apelat la ajutorul justiţiei pentru a scăpa de fostul soţ care o hărţuia. La primul termen, din 10 septembrie 2015, judecătorul căruia i-a fost repartizat dosarul a constatat că instanţa de la Câmpulung este competentă din punct de vedere general, material şi teritorial să judece cauza, conform Codului de procedură civilă, privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, constatând că durata necesară pentru cercetarea dosarului, ţinând cont de împrejurările cauzei şi probele încuviinţate, este de două săptămâni. Celor două părţi, Elena Cristina T., reclamanta, şi Constantin Florian H., pârâtul, li s-a admis să aducă la audieri, la următorul termen, din 17 septembrie 2015, câte un martor, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung să depună la dosar copii ale declaraţiilor celor doi, plus procesul verbal încheiat de organele de Poliţie din dosarul penal 1621/P/2014. O zi mai târziu, pe 18 septembrie 2015, judecătorul l-a obligat pe Constantin Florian H. să nu se apropie la o distanţă mai mică de 50 de metri de Elena Cristina T., în plus, să nu o contacteze în niciun fel, nici măcar telefonic, pe o perioadă de şase luni. Magistratul de caz a despărţit din dosar o altă cauză, obligarea bărbatului la plata pensiei de întreţinere în favoarea fiului său. Ordinul de protecţie a fost comunicat imediat Poliţiei Dârmăneşti, localitate unde îşi au domiciliul cei doi protagonişti.

=Alt litigiu, alte părţi, alt verdict. Pe 23 septembrie 2015, cererea reclamantei Alina Ionela L. împotriva lui Mugurel Costel B. a fost admisă de instanţă, care a dispus emiterea unui ordin de protecţie împotriva pârâtului, pe o durată de şase luni. Prin ordinul respectiv, bărbatul a fost obligat să păstreze o distanţă de minimum 100 de metri faţă de femeie, faţă de domiciliul acesteia şi faţă de domiciliul părinţilor ei, din comuna Văleni, judeţul Dâmboviţa. În plus, insului i s-a interzis să intre în orice contact cu Alina Ionela L., inclusiv telefonic sau prin corespondenţă. Hotărârea instanţei a fost comunicată către structurile Poliţiei Române, pentru a asigura punerea ei în executare.

=Pe 26 martie 2015, Ralucăi Florina G. i s-a admis cererea de instituire a ordinului de protecţie, prin care Adrian Mihai D. a fost obligat să păstreze o distanţă de minimum 100 de metri faţă de femeie, timp de şase luni de la data ordinului. În plus, s-a dispus ca tot el să plătească 300 de lei, cheltuieli judiciare către stat, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, şi 600 de lei Ralucăi G., reprezentând cheltuieli de judecată.

=Un ordin de protecţie a obţinut şi Elena Loredana L. împotriva lui Vlăduţ M., pe 27 octombrie 2015. Insului i s-a impus să păstreze o distanţă de minimum 50 de metri faţă de femeie şi să evite contactul cu ea, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod. Ordinul a fost valabil timp de două luni. În sarcina lui Vlăduţ M. a intrat şi plata celor 390 de lei, cheltuieli judiciare către stat, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu. Hotărârea a fost trimisă de îndată către structurile Poliţiei de la domiciliile părţilor.

Femeile care au pierdut, obligate să le plătească pârâţilor avocaţii

=Tot pentru a obţine un ordin de protecţie s-a adresat Judecătoriei Câmpulung, pe 7 iulie 2015, petenta Ramona Emilia G. Dosarul a fost înregistrat la instanţa municipală, iar la primul termen, din 22 iulie 2015, s-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Piteşti.

=Un alt proces, iniţiat pe 8 iulie 2015, i-a adus în faţa completului de judecată pe Marilena P., în calitate de reclamantă, şi pe Florin Valentin P., pârât. La termenul din 22 iulie 2015, când judecătorul trebuia să dea soluţia în dosar, nu a avut decât să ia act că Marilena P. a renunţat la cererea de chemare în judecată a lui Florin Valentin P.

=Nici Mioara S., care s-a îndreptat împotriva lui Constantin S., cu aceeaşi solicitare de la instanţa câmpulungeană, un ordin de protecţie, n-a avut sorţi de izbândă. Pe 30 martie 2015, cererea femeii a fost respinsă ca neîntemeiată, petenta fiind obligată să achite 200 de lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu al pârâtului, plus 200 de lei, cheltuieli de judecată.

=La cheltuieli a fost pusă şi Cristina I., din Lereşti, care, pe 11 martie 2015, a deschis o acţiune pârâtului Puiu Dorel S., din Rucăr. Şi unuia, şi altuia, instanţa le-a încuviinţat proba cu câte doi martori, cu care să facă dovada că între părţi există un conflict. Mai mult, magistratul a avut nevoie de informaţii de la Postul de Poliţie Lereşti şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung, pentru a se edifica asupra plângerilor înregistrate pe numele bărbatului, pentru infracţiunile de furt, lovire sau alte violenţe şi ameninţare, care fac obiectul a cinci dosare penale. La a doua înfăţişare, din 19 martie 2015, cererea femeii privind obţinerea ordinului de protecţie, aşa cum a fost formulată de ea, i-a fost respinsă, trebuind să plătească 200 de lei onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru Puiu Dorin S.

=Despre o reclamantă care a renunţat la judecată este vorba şi în cele ce urmează. Mihaela C. a solicitat un ordin de protecţie, prin intermediul unei acţiuni la Judecătorie deschise împotriva pârâtului Vasile C., iar la înfăţişarea din 11 martie 2015, judecătorul a constatat că reclamanta a renunţat la proces. 

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!