Nici nu s-au stins bine primele ecouri ale acuzaţiilor de agresiune asupra unei fetiţe de etnie rromă, elevă la Şcoala Gimnazială din Lereşti, că, la Poliţia din localitate, miercuri, 9 martie, s-a mai înregistrat o plângere pentru o faptă şi mai îngrozitoare ca prima. Bunica unei minore în vârstă de 9 ani, Sofia M., elevă la şcoala din satul Voineşti, a reclamat faptul că amantul fiicei sale a încercat să-i violeze nepoata. Fetiţa ar fi povestit, cu lux de amănunte, şi învăţătoarei sale coşmarul prin care ar fi trecut, iar, în final, cazul a ajuns la Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Câmpulung.
Din fericire, fapta nu s-a confirmat
Poliţia a demarat imediat o anchetă şi a solicitat sprijinul Protecţiei Copilului, luând măsura securizării fetei la Complexul de Servicii Comunitare pentru Copilul în Dificultate Câmpulung. Pe numele concubinului mamei s-a deschis un dosar penal privind comiterea infracţiunii de tentativă de viol. Din primele cercetări, se pare că totul ar fi o fabulaţie din partea bunicii, care ar fi inventat povestea pentru a-l alunga din bătătură pe concubinul fiicei sale. „Miercuri, 9 martie, am fost sesizaţi de către învăţătoarea unei eleve de la Şcoala Lereşti, cu privire la faptul că există posibilitatea sau suspiciunea de un viol din partea concubinului mamei asupra fetei şi dumneaei a considerat că trebuie să intervenim. Am intervenit conform procedurilor. La 20 de minute ne-a sesizat şi Poliţia, prin domnul comisar Alin Ciobanu, cu privire la acest aspect, iar Poliţia a adus mama şi bunica aici, la noi, în centru, urmând să facă audierile corespunzătoare conform metodologiei dumnealor. Nu s-a putut face expertiza medico-legală şi, atunci, a trebuit să asigurăm noi protecţia în centrul nostru. Între timp, s-a făcut expertiza la IML. Oficial nu avem nimic, dar se pare că nu a fost nicio situaţie din cele sesizate. Ar fi fost mai mult din partea bunicii o chestiune ca să-l alunge din domiciliu pe concubinul fetei dumneaei. Au fost alertate toate organele, de la Poliţie au fost vreo şapte inşi, pentru că în situaţii din acestea, într-adevăr, sunt foarte delicate şi nu ştii cum să faci să fie bine pentru toată lumea. Acum, copilul este din nou în familie, o vom monitoriza şase luni, iar, dacă va exista vreo situaţie de genul altor suspiciuni de neglijenţă, atunci vom lua măsuri de protecţie specială. Fetiţa este încadrată în grad de handicap mediu, pe domeniul mintal, vorbeşte mai greu, este şi beneficiara unui alt centru de-al nostru pentru logopedie. A existat suspiciunea că concubinul mamei ar fi încercat să o violeze, niciun caz nu a fost vorba de viol şi ar fi avut anumite contacte, să spun aşa. Numai că la expertiză, chiar dacă nu avem rezultatul, nu s-a constatat aşa ceva. Rezultatul oficial va ajunge la Poliţie, pentru că s-a deschis un dosar penal cu privire la acest aspect. Fetiţa, timp de şase luni, va beneficia din partea noastră de consiliere psihologică pentru situaţia care a fost şi o vom monitoriza şi în familie. Nu ştiu ce a văzut doamna învăţătoare! Pentru că fetiţa, cât a stat la noi, două zile, a fost dezinvoltă, vorbea cu toată lumea, era sociabilă.”, ne-a declarat Iustinian Matei, şeful Complexului de Servicii pentru Copilul în Dificultate Câmpulung, instituţie aflată în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş.