0.5 C
Campulung Muscel
07/02/2025

COLŢUL DE SĂNĂTATE DE LA MUSCELFARM – Tinctura de propolis, antibioticul natural

Se spune – şi pe drept cuvânt – că propolisul este unul dintre cele mai puternice medicamente oferite de natură. Datorită compoziţiei sale (răşini vegetale, ceară, uleiuri volatile, fier, microelemente – cupru, mangan, zinc, cobalt, polen, secreţii ale glandelor salivare ale albinelor), măreşte rezistenţa fizică şi înlătură oboseala. Propolisul este, totodată, şi un excelent antiviral, antiinflamator, reface ţesuturile afectate de răni, vindecă arsurile şi degerăturile, cicatrizează operaţiile şi opreşte sângerările gingiilor.
    Cuvântul propolis vine din greacă şi înseamnă „partea dinaintea cetăţii”. El a fost denumit aşa de către învăţaţii greci, care, observând cum îşi construiesc albinele stupul, au ajuns la concluzia că această substanţă joacă rolul de protecţie împotriva agresorilor externi, propolisul făcând din stup o adevărată cetate. Recoltarea acestuia se realizează răzuind pereţii stupului de albine.
    Pentru pacienţii care folosesc tinctură de propolis zilnic, probabilitatea de a face o infecţie cu virusul gripal scade cu până la 50%. De asemenea, la majoritatea pacienţilor trataţi astfel cu propolis, timpul de vindecare se reduce la 3-4 zile, faţă de 6-7 zile.
Cu tinctura de propolis se pot vindeca următoarele boli:
1.Toate bolile interne infecţioase care duc la stări febrile
2 Menopauza
3.Inflamarea prostatei
4.Hipertensiune
5.Inflamarea rinichilor şi ficatului
6.Angina, faringite, gripe şi evitarea unor complicaţii
7.Ulcer de stomac sau enterite
8.Bătături şi cheratite
9.Afecţiuni ale pielii
10.TBC pulmonar
11.Boli micotice între degete
12.Dureri de stomac
13.Dureri de măsele
14.Tinctura se mai poate folosi şi în cazul rănilor vechi. Rana trebuie spălată cu extracţie de lipan, apoi se unge de mai multe ori cu tinctura de propolis
15.Tinctura se foloseşte şi în cazul arsurilor de gradul I. Rana trebuie unsă de mai multe ori cu tinctură. În aceste cazuri nu se vor forma vezicule.

Ne găsiţi în Câmpulung, strada Negru Vodă, nr.121, la parterul „blocului rechinilor”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!