-4.5 C
Campulung Muscel
08/02/2025

Într-o lună, Finanţele au îmbogăţit bugetul local cu aproape 80 de miliarde!

În afară de taxele şi impozitele pe care le vom plăti la anul, rămase la acelaşi nivel din 2015 – cel puţin, în privinţa principalelor obligaţii, pentru apartamente, terenuri şi maşini, nu s-a produs nicio modificare – o altă urgenţă, pentru care s-a sunat convocarea la Primărie, săptămâna trecută, au reprezentat-o banii pentru personalul din învăţământ. Printr-o adresă şi o decizie din 5 noiembrie 2015 a Agenţiei Judeţene a Finanţelor Publice Argeş, s-a aprobat ca Primăriei Câmpulung să i se repartizeze în trimestrul IV, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, 5.627.000 lei. Banii au venit cu o destinaţie precisă: finanţarea cheltuielilor cu materialele şi salariile stabilite prin lege, precum şi a contribuţiilor aferente acestora, ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat. Prin urmare, cele peste 56 de miliarde de lei vechi s-au vărsat direct în capitolul din bugetul local destinat Învăţământului, fiind împărţite astfel: 5.430.000 lei reprezintă cheltuielile cu personalul, iar diferenţa, 197.000 lei, bunuri şi servicii.

Cu o lună înainte, din aceeaşi sursă, Câmpulungului i se alocase, în trimestrul IV al acestui an, suma de 1.510.000 lei, cu aceeaşi destinaţie: salarii şi contribuţiile aferente pentru personalul din grădiniţele, şcolile generale şi liceele câmpulungene.       

Finanţele Publice au întins o mână de ajutor şi Primăriei, „cadorisită” pe final de an cu o mică „primă” în valoare de 8,5 miliarde de lei vechi. Mai precis, 849.000 lei, având ca sursă sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, pentru echilibrarea bugetelor locale, după cum s-a hotărât printr-o adresă din 4 noiembrie 2015 a Agenţiei Judeţene a Finanţelor Publice Argeş şi o decizie din aceeaşi dată a şefului instituţiei de la Piteşti. Municipalitatea a şi împărţit darul, 838.000 şi-a oprit pentru ea, adică pentru Autorităţi publice, cum este denumit capitolul în bugetul local, şi îi va consuma pe bunuri şi servicii. Restul, 11.000 lei, tot pe bunuri şi servicii se va duce, dar în Învăţământ. Din păcate, în ciuda acestor sume pompate în şcoli, tinerii noştri se distanţează din ce în ce mai mult de carte şi educaţie. Şi profesorii, din păcate. 

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!