6.3 C
Campulung Muscel
29/03/2024

Contrar doliului naţional, mai multe acţiuni de diverstisment s-au ţinut şi se vor ţine în continuare la Câmpulung

În urma tragicului incident din Club Colectiv, Guvernul s-a reunit într-o şedinţă extraordinară, sâmbătă, la ora 12:30, unde s-au decretat trei zile de doliu naţional, în memoria victimelor care au pierit în incendiu. Toate instituţiile de cultură au trebuit să-şi adapteze un nou program şi toate manifestările artistice, culturale şi sportive programate pentru zilele de doliu ar fi trebuit să fie amânate. Federaţia Română de Fotbal a decis ca toate meciurile etapei ce a trecut să nu fie reprogramate din cauza calendarului foarte încărcat. Jucătorii, în schimb, au purtat banderole negre şi au ţinut momente de reculegere. În ceea ce îi priveşte pe jucătorii echipei municipale de fotbal, CN Dinicu Golescu, au mers pe aceeaşi linie cu federaţia, şi-au susţinut meciul acasă cu Turnu Măgurele.

Chefuri la localurile din municipiu 

Contrar sufletelor îndurerate şi milioanelor de români care asistau neputincioşi la veştile ce anunţau încă un deces în rândul celor aflaţi în spitale, un local din municipiu nu a putut intra în rândul lumii. Patronul, cu toate că era declarat doliu naţional, s-a împotrivit reglementărilor, şi-a deschis uşile, nesimţire şi sete pentru avuţie, pentru doar o zi, în care să manifeste respect şi îndurerare. 

De frica acestuia, ospătarii s-au supus şefului, la masa rezervată unor minori, au oferit, în preţul închirierii, şi o sticlă de băutură alcoolică, plus doze cu suc, pentru a-şi prepara şi cocktail-uri, fără să li se mai ia clienţilor un buletin. Nota de plată a fost mai importantă decât legea, care e doar un chilipir, pentru o autoritate influentă, cum este respectivul patron, care poate să azvârle pe jos cu hârtiile şi instituţiile statului.

Festivalul de Umor „Tudor Muşatescu” nu a fost contramandat

Începând cu data de 3 noiembrie, până pe 5 noiembrie, în antiteză cu lacrimile şi durerea de nedescris a familiilor tinerilor din Muscel ce şi-au primit acasă copiii morţi în incendiul din Colectiv, umorul se va ţine lanţ, timp de trei zile, la Câmpulung.

L-am contactat ieri pe directorul Casei de Cultură “Tudor Muşatescu”, Liviu Cioacă, să ne înştiinţeze dacă s-a amânat sau nu festivalul. Răspunsul acestuia a fost: „S-a terminat doliul naţional, eu zic că îl ţinem în continuare, nu murim toată lumea acum. Aici, noi avem nu acţiuni sataniste, ci acţiuni frumoase, noi pregătim ce trebuie până la urmă, doar dacă s-o răscula cineva mai cu putere de sus, să zică să nu se mai facă, deocamdată, îi dăm drumul înainte”.

Număr ridicat de donatori de sânge şi la Câmpulung

În toată ţara, românii şi-au manifestat dorinţa de a ajuta prin cel mai important gest umanitar de sprijinire a victimelor din Colectiv. Mii de voluntari s-au deplasat la centrele de transfuzii de sânge, pentru a oferi viaţă celor care se află în momentul de faţă în spitalele din Capitală, în situaţii grave ce îi pun în pericol.

Luni, la Centrul de Transfuzie Sanguină din Câmpulung, la primele ore ale dimineţii, peste 50 de persoane şi-au manifestat interesul de a ajuta victimele exploziei din Colectiv, prin donări de sânge, care vor fi duse, o parte, miercuri, la Spitalul Fundeni.

Referitor la gestul românilor şi al muscelenilor, şeful secţiei, dr. Marius Georgescu, a tras un semnal de alarmă ca, măcar o dată pe an, cu toţii să donăm sânge şi, după acest tragic incident, să ne dăm seama cât de importantă e fiecare picătură de sânge. Donarea trebuie să fie făcută, zilnic, de un număr cât mai mare de cetăţeni.

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!