După ce au început lucrările de asfaltare pe strada Ion Giurculescu, urmează, conform lotului din care fac parte trei artere importante, Calea Pietroasă şi Valea Româneştilor. În urma licitaţiei offline, printre cele şapte firme participante s-a numărat General Trust SRL, firmă câştigătoare, care se va ocupa de reabilitările întregului lot. Costurile la care se ridică investiţia pe cele trei drumuri din zone periurbane sunt în valoare de 1.679.908,78 lei.
Săptămâna trecută, au început şi lucrările de turnare a covorului asfaltic, pe Calea Pietroasă. Reabilitarea străzii va continua, din punctul în care lucrările au fost oprite, mai exact de la km 1+100 m – km 1+ 667 m. Traseul proiectat are o lungime totală de 576,74 m, cu un număr de 5 curbe şi o frântură. Pentru început, s-au săpat şanţurile, vor fi puse şi podeţe tubulare, pentru asigurarea scurgerii apei pluviale, s-a lărgit în unele locuri strada şi, ulterior, a fost turnată piatră, pentru realizarea fundaţiei, iar la final s-a nivelat toată suprafaţa. Rămâne de văzut dacă asfaltarea căii de acces va îndeplini calitatea corespunzătoare cerinţelor, iar materialele folosite vor fi la nivelul aşteptărilor localnicilor.