Viaţa omului se desfăşoară în afara casei şi în casă. Dar, în multe cazuri, omul se arată altfel în afară decât cum este în realitate. Totuşi, aşa cum este acasă, aşa este el. În afara casei poate să dea impresii greşite, că este mai bun decât în realitate, mai îngăduitor. Prefăcătorie întâlneşti oriunde. Acasă eşti ce eşti. Apostolul se adresează mai întâi femeilor creştine: „Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri cum se cuvine în Domnul” (Coloseni 3.18). Femeia să fie supusă? Ce vorbă este asta? În timpurile noastre nu se mai vorbeşte aşa, nu mai este modern. N-o fi modern, dar este dumnezeiesc şi veşnic. Ce este astăzi modern peste un număr de ani nu va mai fi modern; dar Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în veac. Credincioşii nu se iau după ceea ce este modern şi trecător, ci după Cuvântul cel veşnic. După Scriptură, bărbatul este capul femeii. În trup nu există vrăjmăşie şi capul conduce. Sunt şi femei care îi conduc pe bărbaţii lor. Un om spunea în glumă: „bărbatul este capul femeii, dar şi femeia este gâtul capului şi-l întoarce încotro vrea ea”. Iată o situaţie nenaturală. Este vorba de supunere, dar această supunere nu va fi de frică, ci liber consimţită. Aşa spune şi mintea sănătoasă. Că în lume nu se întâlneşte acest lucru, aceasta este nefericirea ei; în casele credincioşilor însă este supunere. Noi nu dăm reguli de cum să se poarte omenii din lume. Cuvântul lui Dumnezeu dă reguli de purtare celor care cred în El. „Să nu mai scot nicio vorbă? A zis bărbatul într-un fel, s-a terminat?” Nu aşa! Acolo unde soţii se iubesc şi se stimează, discută lucrurile şi-şi dau cu părerea. Bărbatul va regreta uneori că n-a ascultat părerea femeii. Bărbatul conduce, dar nu ca un tiran. Poate că de aceea vorbeşte aici întâi femeilor, pentru că viaţa din casă atârnă mai mult de nevastă, de chibzuiala ei; de ea atârnă în cea mai mare parte pacea casei. Dacă femeia nu merge după îndrumările lui Dumnezeu, pacea casei va fi tulburată, din pricina ei. Scriptura numeşte pe femei „vas mai slab”, atât în ce priveşte sufletul, cât şi în ce priveşte trupul. Femeia este mult mai expusă la suferinţă decât bărbatul. Se zice că şaptezeci la sută dintre femei sunt bolnave. Aşa este constituţia lor; şi totuşi, ele au de purtat sarcini grele. Din cele observate în poporul nostru, femeia lucrează mai mult decât bărbatul. Se ştie că cea mai numeroasă populaţie din ţara noastră o alcătuiesc cei de la ţară. Ei bine, femeia se duce la sapă cu bărbatul, seceră cu bărbatul, strânge fân împreună cu bărbatul. Când a terminat la câmp, vine acasă, are grijă de mâncare, mulge vaca şi spală copiii. Deci acasă alte treburi o aşteaptă. A doua zi ea trebuie să se scoale devreme, ca să aranjeze cu păsările, cu porcii, cu vacile. Într-un sat din Transilvania am văzut femei foarte supte la faţă, slabe, foarte slabe, din pricina treburilor mai multe decât ale bărbaţilor. Unele spală rufele la râu şi vara şi iarna şi sunt pline de reumatism. Nimeni nu le poate scoate din obiceiul acesta. „Dar ce, cutare n-a făcut tot aşa şi a trăit atâta vreme?” „Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele şi nu ţineţi necaz pe ele” (Coloseni 3.19). A iubi înseamnă a te socoti în locul altuia, zicea cineva. Atunci vei nimeri cum să-i arăţi iubire. Socoteşte-te în locul altuia şi dai peste un puternic motiv de iubire. Când este iubire, nu mai este loc de cicăleală, de ceartă. Socoteşte-te în locul ei şi îi vei preţui munca. Deseori munca femeii nu este preţuită. Ea face în fiecare zi aceleaşi lucruri şi nu se observă. Dacă însă bărbatul o iubeşte, îşi spune: „Ea este aşa de ocupată, atâtea sunt pe capul ei!”. Depinde de el să-i uşureze viaţa şi s-o facă să-şi împlinească cu drag datoriile ei de gospodină. „Nu ţineţi necaz pe ele”. Dacă o iubeşti, cum să mai ţii necaz? Dacă ea a greşit cu ceva, nu-i tot aduce aminte ce a făcut. Domnul Isus este temelia sufletului nostru, temelia nădejdii noastre, temelie în toate privinţele. El trebuie să fie şi temelia căsătoriei noastre. Mulţi oameni îşi bazează căsătoria pe dragostea reciprocă dintre soţi. Dar cât ţine ea? La cei mai mulţi nu este ceva solid. Când însă am venit la Domnul Isus şi El a intrat în sufletul şi în casa noastră, atunci a intrat şi în căsătoria noastră. El face ca, soţ şi soţie, să ne iubim unii pe alţii, să ne sprijinim unii pe alţii. Dacă Domnul Isus Hristos este la temelia căsătoriei noastre, în mod sigur căsătoria va fi binecuvântată. Soţii vor păstra un cuget curat dacă ei vor fi sinceri unul faţă de altul şi nu vor umbla cu lucruri ascunse: bărbatul să nu facă lucruri pe care să nu le ştie soţia lui, soţia să nu facă lucruri pe care să nu le ştie soţul. Ei sunt un singur trup; nimic şi nimeni să nu se interpună între ei, fiecare să trăiască pentru celălalt. Părinţii îşi păstrează un cuget curat atunci când le dau copiilor o pildă de urmat, pentru ca, la plecarea lor de pe pământ, copiii să-şi aducă aminte de pilda bună a părinţilor lor. Avem datoria să le dăm copiilor noştri o pildă bună şi o învăţătură sănătoasă, care le vor fi de cel mai mare folos. Îi fericim pe cei care din pruncie cunosc Sfintele Scripturi. Fericirea aceasta ar putea să fie îndeosebi partea copiilor celor credincioşi. Totuşi, puţini dintre copiii credincioşilor s-au arătat statornici pe cale. Cine seamănă în sufletele copiilor Cuvântul lui Dumnezeu să-l semene cu nădejdea că va răsări. Să nu deznădăjduim cu privire la copiii noştri, pentru că avem făgăduinţa lui Dumnezeu. Învăţându-i din Cuvântul Său, stând de vorbă cu ei, coborând la puterea lor de înţelegere, dându-le o bună pildă, le formăm cugetarea şi-i facem să gândească aşa cum gândeşte un credincios şi astfel să aibă o bună măsură a minţii. Învaţă-l pe copil din pruncie şi, când va îmbătrâni, îşi va aduce aminte! Dacă cineva nu se dovedeşte credincios în casa lui, nu va fi credincios nicăieri. Dacă s-a făcut lumină în sufletul tău, atunci trebuie să trăieşti în lumină începând din casa ta; pentru că, dacă nu eşti mai întâi o lumină acasă, nu vei putea fi nicăieri. Acasă se arată omul ce este în realitate. Dacă eşti tată de copii, eşti dator să-i îngrijeşti nu numai în ce priveşte trupurile lor, ci mai ales sufletele lor. Le-ai dat întotdeauna o pildă vrednică de urmat, o pildă bună înaintea lui Dumnezeu? Sau va veni poate vremea când propriii tăi copii te vor învinui înaintea lui Dumnezeu că nu le-ai dat o pildă vrednică de urmat? Cuvintele pe care le-au auzit au fost ele numai cuvinte curate? Unele căsătorii nu merg deloc. De ce? Fiecare dintre soţi îşi are temperamentul său. Certurile şi discuţiile nu mai încetează, iar căsătoria ajunge astfel o povară. Ai lor intervin atunci şi spun: „Ce aveţi de tot vă certaţi? Sunteţi soţi şi sunteţi chemaţi la o viaţă bună, de dragoste, de înţelegere şi de stimă reciprocă”. Dacă însă ar fi între ei cineva – şi acel Cineva este Domnul Isus Hristos – sigur că ar fi liniştiţi. Domnul ştie şi poate să aplaneze conflictele şi neînţelegerile dintre ei. Căsătoria ajunge la mulţi un iad, în loc să fie aşa cum doreşte Dumnezeu, un colţ de rai.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3, Câmpulung Muscel