Ecourile sărbătorii Câmpulungului, pozitive şi negative, fiindcă au fost de ambele feluri, nu s-au stins încă, deşi ediţia condusă de Ţâroiu&Company – compania moştenită de la Călin Andrei, care şi-a implicat colaboratorii apropiaţi în organizare – a fost sub cea mai slabă organizată de fostul primar în cei 11 ani. Dintre subalternii primarului, funcţie ocupată în 2015 de Călin Andrei, la început de an, de Liviu Ţâroiu, la mijlocul anului, şi de Bogdan David, la sfârşit de an, dacă se încheie procesul pesedistului cu Consiliul Local în această toamnă, au fost remarcaţi alergând pe teren, pentru succesul manifestării, cam aceiaşi care au alergat şi la ediţiile anterioare. Mai puţin Sergiu Cicu, un fost apropiat al lui Călin Andrei, nevoit să împartă microfonul cu Alex Handoca, apropiat al lui Liviu Ţâroiu. În mod sigur, şi al lui Bogdan David, făcând parte din acelaşi partid. Numai că, pe durata săptămânii zbuciumate, Handoca a preferat umbra pesedistului, îngroşând rândurile consilierilor personali.
Aşadar, organizatorii, oameni din Primărie, au fost aceiaşi, momentele din program, aceleaşi, publicul, acelaşi. Asta nu înseamnă că au lipsit deosebirile. În 2015, atmosfera incendiară din cauza grătarelor şi a arşiţei a dobândit câteva grade în plus prin apariţia „turiştilor” de la ANAF, care au filat comerţul la negru din Piaţa Primăriei, înainte de a tăia în carne vie. Umblă vorba că ANAF-ul n-a venit din întâmplare, ci a existat o sesizare menită să saboteze prima reuşită a lui Ţâroiu, în calitate de gazdă cu puteri depline a încălzirii generale pentru Pantelimon. Altă diferenţă consistentă, în afară de numărul artistic al inspectorilor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, număr pentru care au plătit cei vizitaţi, cu amenzi de ordinul zecilor de milioane, chiar şi peste suta de milioane, a constat în prezentarea publică a încasărilor şi cheltuielilor prilejuite de fericitul eveniment pentru vecinii noştri posesori de ajutoare sociale.
Un lucru de apreciat la subalternii lui Liviu Ţâroiu, care au făcut ceea ce trebuia făcut în fiecare an: să expui contribuabilului câmpulungean cât s-a consumat cu organizarea sărbătorii, iar acesta să aprecieze dacă e mult, e puţin, dacă ne trebuia, nu ne trebuia acest festin pentru ochi, urechi, nări şi papile gustative. Au fost vremuri, pe la începutul domniei lui Călin Andrei, în care lista sponsorilor era pusă la dispoziţia presei, afişată pe site-ul Primăriei Câmpulung, ca să ştie tot omul care au fost societăţile comerciale cu banii cărora s-au achitat o parte din prestaţii. Plus că, în Consiliul Local, erau anunţate valorile încasărilor şi cheltuielilor, fără a fi detaliate, bineînţeles, dar tot era ceva. Până când s-a renunţat şi la „desecretizarea” sponsorilor (sumele donate de aceştia, oricum, n-au fost publice niciodată), şi la comunicarea valorilor încasate de pe urma negoţului pe domeniul public, precum şi a celor cheltuite cu „entertaining-ul”. După efectuarea bilanţului Zilelor Municipiului, suntem în măsură să vă prezentăm cât s-a luat, cât s-a dat şi pe ce.
Lecturând enumerarea de plăţi, putem spune că n-a fost o prestaţie neremunerată şi nici nu s-a făcut voluntariat la Zilele Municipiului. Cine a urcat pe scenă şi a scos un sunet melodios a primit bani, mai puţin Liviu Ţâroiu, care, în tinereţea sa, o fi suspinat la vederea talentelor descoperite la „Floarea din grădină”, de l-a împins necuratul să facă pe privighetoarea lângă un profesionist într-ale folclorului. Inclusiv artiştii în devenire, urcaţi pe scenă de Sergiu Cicu, au luat bani, deşi, în alte vremuri, era exclus ca astfel de apariţii să fie retribuite, deoarece era în avantajul copiilor şi tinerilor să se remarce în faţa publicului. Dar iată că, în zilele noastre, şi amatorii cer bani.
Înainte de a prezenta în amănunt sumele, facem precizarea că totalul costurilor Zilelor Municipiului s-a apropiat de valoarea de 2,5 miliarde de lei vechi. Asta însemnând bani şi din bugetul local, şi de la comercianţii care au acaparat domeniul public, şi de la sponsorii Primăriei. Suma alocată din bugetul local s-a ridicat la 102.334,34 lei.
Încasările pe seama domeniului public – 75.394 lei;
Încasări din sponsorizări – 70.500 lei;
Total: 145.894 lei.
Cheltuielile cu artiştii – 128.182,37 lei;
Cheltuielile cu Regimentul 30 Gardă – 3.493,27 lei;
Cheltuielile cu premierea olimpicilor – 19.000 lei;
Cheltuielile cu scena şi sistemul de sonorizare – 28.828,15 lei;
Cheltuielile cu seara de teatru şi fanfara – 2.300 lei;
Cheltuielile cu mesele festive – 40.444,55 lei;
Cheltuielile cu cazarea invitaţilor – 3.780 lei;
Cheltuielile cu artificiile şi confetti – 22.200 lei;
Total: 248.228,34 lei.
Să detaliem cele peste 1,57 miliarde de lei vechi consumate cu partea artistică a Zilelor Municipiului, asta însemnând concertele şi închirierea scenei şi a echipamentelor aferente (sunet, ecrane, ş.a.m.d.).
Societăţii lui John Music Show SRL i s-au achitat două sume de bani: 10.000 de lei pentru concertul trupei De la Fun şi 28.828,15 lei pentru scenă;
Asociaţia Interculturală Ducu Bertzi&Friends, pentru concertul trupei Ducu Bertzi&Friends, a primit 8.000 lei;
Firmei Dorart SRL i s-au plătit 75.048,37 lei pentru concertele susţinute de Marius Bălan, DJ Rino şi Silvia, Lora, Pepe, Andreea Bălan, Smiley;
Casa de Cultură „C.D. Aricescu” – Clubul ARO a încasat şi ea 22.800 lei, pentru concertele susţinute de Formaţia Pozitiv, Lorena Manu, Bianca Popescu, Petrică Mâţu Stoian, Steliana Sima, Dinu Iancu Sălăjan şi taraful acestuia;
Asociaţiei Art Voice 2012 i s-au achitat 8.834 lei pentru concertul lui Ştefan Stan, care venea oricum la Câmpulung, ca să cânte la o nuntă;
Asociaţia „Doruri Muscelene” a încasat 2.700 lei pentru recitalul susţinut de Grupul „Doruri Muscelene”;
PFA Dumitru Tarbă, 800 de lei, pentru prestaţia Rodicăi Voican şi cea a Mihaelei Răcoare.
Adunând cheltuielile cu spectacolele, rezultă suma de 157.010,52 lei, căreia i s-au adăugat şi altele, întrucât artiştii au fost şi ospătaţi cum se cuvine.