Păcat că aleşii au renunţat la muştruluiala poliţiştilor locali care, dacă nu se plimbă prin oraş, evident că nu văd lucruri mărunte, care intră în competenţa lor a le îndrepta. Ca, de pildă, vechiturile strânse de această familie de chiriaşi ai Primăriei, fix lângă Grădina Publică, în care s-au băgat sume uriaşe de bani. Poliţiştii locali nici nu trebuie să le bată la uşă locatarilor care adună mobilă veche, cel mai probabil, pentru a o pune pe foc, pentru că îi găsesc pe bancă, în parc, unde îşi sorb cafeaua şi ţigara, dimineaţa, la prânz şi seara. Aşadar, stimulentul numit “norma de hrană”, care a condus la dublarea salariilor poliţiştilor, care, cu 15 milioane lunar, depăşesc câştigul unui şef de serviciu al Primăriei, a fost de pomană.