Executivul de la Schitu Goleşti a iniţiat o hotărâre, pentru şedinţa Consiliului Local din 25 mai 2020, prin care le-a propus aleşilor respingerea proiectului de hotărâre vizând încheierea unui contract de superficie între autorităţile locale şi Vodafone România SA, pentru un teren proprietate publică a comunei. Companiei nu i s-a acordat dreptul de uz şi servitute de trecere, pentru instalarea unei linii electrice trifazate de 33 ml şi a unui Bloc de Măsură şi Protecţie Trifazat, necesare alimentării staţiei de telefonie mobilă amplasată în satul Lăzăreşti.
Un proiect de hotărâre cu acelaşi obiect a mai intrat o dată în dezbaterea legiuitorilor locali, cu acelaşi deznodământ. În luna februarie, primarul Tudorel Vasile Miriţă a explicat ce doreşte societatea. „Firma Vodafone SA are o staţie de telefonie mobilă în Lăzăreşti, pentru care a obţinut anterior şi o autorizaţie de dezafectare. Acum vor să o repună în funcţiune. Am solicitat să se facă unele măsurători ale radiaţiilor, pentru că toată lumea din vecinătatea acestei staţii este nemulţumită de faptul că va funcţiona în zonă. Au introdus şi fibra optică, dar nu s-au alimentat la reţeaua de energie electrică. Au avut o autorizaţie de la Consiliul Judeţean, au funcţionat o perioadă, după care au cerut desfiinţarea. Noi am emis autorizaţie de desfiinţare, dar acum vor să o repună în funcţiune.”, a precizat edilul. Claudiu VIŞAN
Articolul următor