10.7 C
Campulung Muscel
14/10/2024

Reacţia lui Neagoe, cu mare întârziere, la afirmaţiile lui Dumitrescu: “Vrea să dea din coate, că se apropie alegerile”

La şedinţa de Consiliu Local, de la sfârşitul lunii trecute, când s-a pus în discuţie cazul vilei construite de Marius Păun în centrul municipiului, Nicolae Dumitrescu a şocat public atunci când a declarat că: „Din punct de vedere moral, toţi primarii care au băgat ţiganii în centru au fost nişte jigodii, indiferent de-a lungul timpului, de la cine a plecat şi unde s-a ajuns, este altă discuţie. Aceasta este o chestiune de componentă morală a primarului care a băgat ţiganii în centrul oraşului. Cei care au băgat aşa ceva vor fi judecaţi de oameni, de Dumnezeu”. La conferinţa de presă de vineri, 26 iunie, liderul rromilor musceleni, Marian Neagoe, a comentat afirmaţiile consilierului local. 
 

„Or să vină consilieri la mine să îi alegem, dar nu mă mai interesează, să fie sănătoşi, să se omoare între ei”

Rromii s-au simţit mai mult decât jigniţi de către consilieri şi sunt hotărâţi să nu îi mai ajute cu absolut nimic, spunând că nu credeau vreodată că or să audă aşa ceva de la cei aflaţi în fruntea Primăriei şi că Nicolae Dumitrescu se poate exprima astfel la adresa etnicilor. Pe lângă faptul că, prin declaraţia făcută, Nicolae Dumitrescu a adus ofense întregii comunităţi de rromi, a jignit şi vreo cinci foşti primari. „Nu credeam vreodată că domnul inginer Dumitrescu poate vorbi de aşa manieră şi nu credeam că un om poate să jignească aşa. Practic, ai jignit vreo cinci primari şi toată comunitatea de rromi. Să înţelegeţi un lucru, niciun cetăţean de etnie rromă nu a primit nimic gratis, o bucăţică de pământ, nu! Să vă spun sincer, eu cred că a avut această reacţie pentru că vrea să dea din coate că se apropie alegerile, în rest, nu văd de ce. Eu am o relaţie foarte bună cu Dumitrescu, cu toţi consilierii, dar nu este frumos să faci lucrurile acestea. Nu generaliza, pentru că suntem 2.000 şi ceva de oameni, pe care ne jigneşti şi eu nu vreau să fiu jignit. Dar or să vină ei la mine, or să vină ei să îi alegem. Dar nu mă mai interesează. Să fie sănătoşi, să se omoare între ei!”, a declarat Marian Neagoe în cadrul conferinţei de presă.
În ceea ce priveşte apucăturile pungăreşti şi traiul rromilor care este în afara celor mai elementare reguli de convieţuire, Marian Neagoe a ţinut să precizeze că: „Situaţia la noi este sub control, nu am auzit de crime, atacuri sau droguri. Este adevărat că rromii au obiceiul de a fura, dar pentru asta avem organe abilitate, să îi prindă, să îi aresteze, să îi bage în închisoare şi fiecare să răspundă pentru ceea ce face, dar nu vorbi de o comunitate de 2.000 de oameni. Nu toţi rromii sunt hoţi”. În legătură cu manierele romilor care locuiesc în centrul municipiului, de a nu menţine curăţenia, de a face petreceri până noaptea târziu şi de a trăi într-o dezordine totală, Marian Neagoe a dorit să menţioneze faptul că: „Nici mie nu îmi place ceea ce fac rromii care au casele în centrul oraşului, nu îmi place că nu menţin curăţenia. Este un lucru urât să pui rufele afară, în centrul oraşului, eu am încercat să stau de vorbă cu oamenii aceştia şi, mai ales, cu soţiile lor. Domnule, dacă ţi-a plăcut centrul oraşului, te conformezi şi te adaptezi cerinţelor care se impun. Ţin şi eu foarte mult la programul de curăţenie şi îi rog şi pe colegii de la Poliţia Locală să luăm nişte măsuri, dar măsuri, nu doar aşa că l-ai văzut şi l-ai avertizat.”, a declarat acesta. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!