25/01/2025

A avut loc prima probă scrisă a BAC-ului

Absolvenţii clasei a XII-a au susţinut ieri prima probă scrisă, la Limba şi Literatura Română. Începând cu ora 8.30, candidaţii au intrat în sălile de examen şi au avut la dispoziţie trei ore pentru a rezolva subiectele. Elevii de la profilul uman, la primul subiect, au avut de analizat un text dramatic, la subiectul al doilea, au avut de scris un text argumentativ despre rolul scriitorilor într-o societate, iar la subiectul trei au avut de făcut o analiză privind relaţia dintre două personaje într-un roman interbelic. Elevii de la profilul real au avut de rezolvat, la primul subiect, mai multe cerinţe pe baza unui text dramatic, la subiectul doi, de scris un text argumentativ despre sport, iar la subiectul al treilea au avut de prezentat particularităţile unui personaj dintr-o operă de Ion Creangă, Marin Preda sau George Călinescu.

La ieşirea din sălile de examen, absolvenţii de liceu erau optimişti şi unii dintre ei chiar fericiţi, spunând că subiectele nu au fost foarte grele. Părinţii erau şi ei emoţionaţi, aşteptându-şi copiii la porţile liceelor. Examenul de Bacalaureat continuă astăzi, cu proba la Limba şi Literatura Maternă, mâine, elevii vor susţine proba obligatorie a profilului, iar vineri, pe 3 iulie, vor avea ultimul examen, proba la alegere a profilului şi specializării. Rezultatele se vor afişa pe 6 iulie, până la ora 12.00, iar contestaţiile vor putea fi depuse în aceeaşi zi, până la ora 16.00. Între 7 şi 9 iulie se vor rezolva contestaţiile, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 10 iulie. Candidaţii care vor obţine note de trecere se pot înscrie la facultatea dorită, unde vor avea un alt examen de susţinut, cel de admitere. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!