Fostul asistent medical al cabinetului Poliţiei Argeş şi fiul său, câmpulungenii Gabriel Necula şi Vinicius Florentin Necula, arestaţi preventiv pe 27 mai 2014, la cererea DNA, sub acuzaţia de trafic de influenţă şi şantaj, respectiv complicitate la aceste infracţiuni, au fost condamnaţi de judecătorii Tribunalului Bucureşti pe 23 ianuarie 2015. Completul Secţiei Penale a Tribunalului Bucureşti l-a condamnat pe fostul asistent medical Gabriel Necula la 2 ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi alţi 2 ani pentru infracţiunea de şantaj. În temeiul legii, i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, la care i s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte stabilite, respectiv 8 luni, rezultând că Necula va executa pedeapsa rezultată de 2 ani şi 8 luni. Instanţa a mai dispus şi un termen de supraveghere de 4 ani, pe durata căruia Gabriel Necula trebuie să respecte mai multe măsuri. Pe parcursul celor patru ani, completul de judecată l-a obligat pe Necula să presteze 100 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, la Centrul de zi „Bambi” sau la Complexul de Servicii Comunitare pentru Copiii cu Dizabilităţi, ambele din Câmpulung.
Prin aceeaşi hotărâre din 23 ianuarie 2015, Vinicius Florentin Necula a fost condamnat la un an şi şase luni, cu suspendare, pentru trafic de influenţă, plus doi ani, termen de încercare. Judecătorii au mai consemnat în sentinţă că denunţătorul, Ştefan Terziu, nu s-a constituit parte civilă şi nici persoană vătămată. Terziu este fost broker la Carpatica Invest care, la rândul lui, a fost reclamat, în urmă cu trei ani, că a efectuat tranzacţii neautorizate din contul unui client, atunci ajungând în atenţia Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Piteşti.
Procurorii DNA au obţinut condamnarea, cu executare, pentru cei doi bărbaţi
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie nu au fost mulţumiţi de decizia judecătorilor Tribunalului Bucureşti în cazul celor doi câmpulungeni şi au atacat-o la Curtea de Apel Bucureşti, pe 5 martie 2015. La al cincilea termen, pe 4 iunie 2015, prin decizia 784, completul Secţiei I Penale a rejudecat cauza şi l-a condamnat pe Gabriel Necula la 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru trafic de influenţă şi 3 ani de închisoare pentru şantaj. Conform articolului din Codul Penal privind concursul de infracţiuni, asistentului şantajist i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare, sporită cu un an închisoare, în final urmând a executa 4 ani şi 6 luni de închisoare în regim de detenţie. Bărbatul a primit şi o pedeapsă accesorie de 5 ani de interzicere a unor drepturi, plus că din pedeapsă i se scade durata cât a fost reţinut preventiv, din 27 mai 2014 şi până în 23 ianuarie 2015.
Nici fiul, Vinicius Florentin Necula, nu a scăpat de puşcărie, fiind condamnat la doi ani de închisoare în regim de detenţie pentru trafic de influenţă. Din cei doi ani i se va scădea perioada cât a fost în arestul Poliţiei, din 27 mai şi până în 27 iunie 2014. Tatăl şi fiul, prin aceeaşi sentinţă, care este definitivă, a Curţii de Apel Bucureşti, au fost obligaţi la plata a câte 4.000 de lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare.
Bărbaţii au fost reţinuţi în urma unui flagrant
În vara lui 2012, în timp ce se afla la audieri la DNA Piteşti, Ştefan Terziu a fost abordat de Gabriel Necula, care l-a asigurat că, în schimbul unei sume de bani, în baza relaţiilor pe care le are cu poliţiştii şi procurorul care efectua ancheta penală, va determina adoptarea unei soluţii favoravile lui Terziu, de netrimitere în judecată. În schimbul serviciului, Gabriel Necula i-a cerut lui Ştefan Terziu 50.000 de euro. În baza acestei înţelegeri, Vinicius Necula, fiul lui Gabriel Necula, l-a asigurat pe Terziu, cu ocazia unor discuţii, că tatăl său îi cunoaşte pe procurorul şi ofiţerul de caz, astfel îl va putea ajuta pe acesta, în schimbul sumei de bani. Pentru că Terziu nu s-a prezentat cu banii ceruţi, pe 19 mai 2014, Gabriel Necula i-a pus în vedere că, dacă până la sfârşitul lunii nu achită 50.000 de euro, vor fi luate măsuri preventive împotriva sa. Pe 26 mai 2014, Ştefan Terziu s-a întâlnit într-un restaurant din Bucureşti cu cei doi Necula, pretinzându-i-se de către aceştia 20.000 de euro, cu promisiunea că, în două luni, dosarul va fi soluţionat favorabil lui. La această întâlnire, Gabriel Necula, în prezenţa fiului său, a adresat ameninţări cu moartea la adresa lui Terziu şi a familiei sale, în eventualitatea în care va sesiza organele judiciare. A doua zi, pe 27 mai 2014, la acelaşi restaurant din Bucureşti, celor doi Necula li s-a organizat un flagrant, după ce Terziu a denunţat înţelegerea infracţională, şi au ajuns în arestul Poliţiei Capitalei. (foto:facebook)