Relatam, la sfârşitul lunii mai, că localnicii din cartierul Vişoi vor parcări în locul spaţiilor verzi. Acuzau Primăria că le îngrădeşte intrarea în parcarea pe care ei o amenajaseră, iar opt locatari nu mai aveau unde să lase maşinile peste noapte. Se pare că autorităţile locale le-au ascultat doleanţele şi au căzut la pace. Astfel, în jurul blocului C6 au început lucrările pentru amenajarea a două parcări în toată regula. Pentru una dintre ele a fost nevoie chiar de excavare şi nivelare a pământului. Cea din faţa fostei centrale termice va fi gata mai repede, pentru că aici nu a fost nevoie decât de tasarea pământului şi, pe o porţiune de 50 de metri, vor fi montate borduri mai joase, pentru ca maşinile să poată trece cu roţile peste ele. „Am montat bordura ceva mai jos, aproape de nivelul carosabilului şi o să amenajăm o parcare în acea zonă. Cea pe care o realizăm prin săpătură în partea de Vest a blocului o să fie pietruită. Este posibil să o amenajăm prin asfaltare pe cea de lângă gardul Şcolii Numărul 7. Pe celelalte vom pune piatră de calcar. Acum, sper ca oamenii să fie mulţumiţi.”, ne-a declarat Liviu Popescu, directorul ADP Câmpulung.
Autorităţilor locale le era teamă că prin crearea acestor parcări vor crea un precedent şi tot mai mulţi câmpulungeni vor cere desfiinţarea spaţiilor verzi pentru crearea de noi parcări pentru maşini. În cartierul Vişoi rămâne o problemă de actualitate, iar localnicii îşi lasă maşinile pe unde pot, în lipsă de astfel de locuri destinate autoturismelor, care s-au înmulţit considerabil.