Peste 1.000 de membri ai PNL din întreaga ţară s-au reunit, sâmbătă, la Piteşti, în cadrul Consiliului Naţional. Liberalii au aprobat programul de guvernare, modificările la statut referitoare la criteriile de integritate şi au stabilit tema moţiunii de cenzură: votul prin corespondenţă. Aceasta va fi depusă în Parlament la data de 5 iunie. Un moment tensionat a avut loc atunci când Teodor Atanasiu a vrut să ia cuvântul. Sala l-a huiduit copios din pricina scandalului stenogramelor de la Bistriţa, iar Atanasiu a fost nevoit să-şi întrerupă discursul şi să se întoarcă la locul său. Teodor Atanasiu a fost taxat de colegii de partid în momentul în care acesta îşi susţinea discursul. Mai exact, colegii l-au huiduit şi i-au cerut să îşi ceară scuze. Co-preşedintele PNL, Vasile Blaga, a fost nevoit să intervină. „Vă rog să ne respectăm. Am zis că am trecut peste tot.”, a spus Blaga, încercând să calmeze spiritele.
În ciuda apelului făcut de Blaga, cei prezenţi în sală i-au strigat lui Atanasiu: „Scuze, scuze!”. Atanasiu a refuzat să îşi ceară scuze, a încercat să îşi continue discursul, dar a renunţat la scurt timp şi a plecat la locul său. „Vă mulţumesc pentru primire!”, a spus acesta.
La întâlnirea de la Piteşti au fost prezenţi şi cei doi co-preşedinţi ai organizaţiei liberale de la Câmpulung, Bogdan David şi Ionel State. Aceştia au fost prezenţi în sală în momentul în care Atanasiu a fost huiduit, dar au considerat că a fost mai mult un murmur şi nu huiduieli. „Nu au fost huiduieli, au fost vociferări. Sala i-a cerut să îşi ceară scuze, să retracteze ceea ce a făcut la întâlnirea aceea privată. Până la urmă, şi-a dat seama că nu poate să ducă discursul până la capăt şi l-a întrerupt. Un eveniment neplăcut, dar este Partidul Naţional Liberal şi fiecare îşi exprimă opinia cum consideră. A fost o intervenţie inoportună, cred eu, putea să nu ia cuvântul şi se evita situaţia.”, ne-a mărturisit Ionel State. De aceeaşi părere este şi Bogdan David, considerând că nu a fost huiduit vehement Atanasiu. „Când a vorbit Atanasiu, a fost puţină tensiune. A fost murmur în sală, dar nu a fost huiduit.”, ne-a relatat Bogdan David.
Cu această ocazie au apărut şi câteva modificări în statut, în ideea că, de acum, cei care sunt condamnaţi definitiv îşi pierd calitatea de membru şi cei care sunt în stare de cercetare îşi vor pierde funcţiile numite. Nu şi cele alese. Ne referim la secretar de stat, ministru, director de deconcentrate.
Totodată, a fost adoptat planul de alegeri locale din 2016 cu identificarea listelor pentru consilierii locali. Asta înseamnă ca, până în septembrie, să fie definitivate. S-a mai luat decizia ca, până în august, să fie finalizate şi listele cu posibilii candidaţi la alegerile locale pentru primării. Cei doi copreşedinţi ai organizaţiei de la Câmpulung sunt încrezători că se vor înţelege în privinţa candidatului şi nu vor fi probleme. „La noi, la Câmpulung, din punctul de vedere al Partidului Naţional Liberal, situaţia se va rezolva mai simplu decât pare. Ne vom aşeza la discuţii şi cred că va fi înţelegere.”, ne-a declarat Ionel State.