12.4 C
Campulung Muscel
13/10/2024

Exerciţiu în premieră naţională pe Mateiaş

Marţi, la Câmpulung, a avut loc, în premieră naţională, un exerciţiu care a avut menirea de a simula un incendiu de proporţii la fondul forestier. Cu siguranţă, aţi văzut elicopterul Inspectoratului General de Aviaţie survolând şi v-aţi întrebat care a fost rolul acestuia. Aparatul de zbor a fost cheia acţiunii, pentru că a dus personalul şi bazinele cu apă acolo unde maşinile nu ar fi putut. Exerciţiul a fost unul pilot, iar, dacă rezultatele s-au dovedit îmbucurătoare, va fi implementat la nivelul întregii ţări. Au fost angrenate toate instituţiile subordonate Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Prefectul Mihai Oprescu a fost unul dintre iniţiatorii proiectului pilot

Pompierii câmpulungeni au avut prilejul să participe la o acţiune fără precedent la noi în ţară. Aceştia au fost angrenaţi, împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului de Jandarmi Argeş, Inspectoratului de Poliţie Argeş, Salvamont Argeş, Serviciul de Ambulanţă Judeţean, Direcţia Silvică şi Asociaţia de radioamatori, la o simulare a unei situaţii de urgenţă similară celei din anul 2011, atunci când zeci de hectare de pădure au fost cuprinse de flăcări pe Vârful Ciorii din Munţii Leaota. La peste 1.700 de metri, drumul inaccesibil, lipsa apei şi vegetaţia uscată au făcut ca intervenţia să fie una extrem de anevoioasă. Astfel, ca să fie evitate aceste dezastre, Inspectoratul pentru Situaţii Argeş şi Inspectoratul General de Aviaţie au creat un binom de intervenţie şi au pus la punct un plan comun de stingere a incendiului într-un mod cât mai eficient. Marţi, a avut loc simularea care a angrenat zeci de reprezentanţi ai instituţiilor din cadrul Comandamentului General pentru Situaţii de Urgenţă. Pentru că şeful comandamentului este prefectul Mihai Oprescu, acesta a fost prezent la acţiune şi a supravegheat desfăşurarea activităţii. „Mă bucur că astăzi putem să fim la Câmpulung cu un exerciţiu cu caracter de noutate la nivel de ţară. Felicit pe toţi cei care au avut iniţiativa acestui exerciţiu pe care îl consider de maximă utilitate. În perioada care va urma, vremea se va încălzi puternic şi aceste fenomene ale incendiilor în zona montană vor fi inevitabile. Sper ca aplicaţia să iasă bine, rezultatele să fie bune şi să implementăm de la nivelul judeţului Argeş către procedura standard de intervenţie şi operaţiuni la nivel naţional.”, ne-a declarat prefectul Mihai Oprescu. Baza de operaţii a fost stabilită pe stadionul de la Valea Mare Pravăţ, iar scenariul s-a desfăşurat în zona Mateiaş, în condiţii de cod roşu de caniculă, cu incendii de fond forestier, având diverse focare care se extind şi generează o situaţie de urgenţă de amploare. Din cauza căilor de acces impracticabile, accesul se poate realiza doar apelând la sursa aviatică. În urma testelor practice, vor fi implementate procedurile la nivel naţional. Exerciţiul a constat în transportul personalului de intervenţie şi a unor bazine pentru apă într-o zonă cu acces dificil. Bazinele au fost alimentate cu apă de elicopterul Inspectoratului General de Aviaţie, din Barajul Râuşor.

Timpul de intervenţie scade de la şase ore la o oră

În cazul unui incendiu de proporţii la o altitudine de peste 1.700 de metri, pompierii musceleni ajung în zonă în peste şase ore. Drumul anevoios şi lipsa apei din zonă fac ca intervenţia să fie dificilă. Salvatorii, împreună cu Ocoalele Silvice şi Salvamont, nu pot acţiona în zonă decât cu sape şi lopeţi. În şase ore, intervalul de timp în care aceştia ajung la intervenţie, flăcările se înteţesc şi incendiul deja este generalizat. Ca să se evite acest scenariu, binomul de intervenţie ISU Argeş şi IGAv au pus la punct intervenţia elicopterului care să transporte atât personalul, cât şi bazine cu apă în zonele muntoase greu accesibile, în numai o oră. „Ceea ce ne-am propus odată suntem pe cale să realizăm. Ar fi extraordinar dacă activitatea de astăzi, care se înscrie în cadrul activităţilor desfăşurate în comun de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul General de Aviaţie, se va realiza cu succes. Sperăm să fie un lucru pozitiv pentru demararea procedurii la nivel de ţară.”, ne-a declarat colonelul Ion Popa, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş. Omul cheie al exerciţiului a fost pilotul elicopterului, care a trebuit să umple un recipient cu trei tone de apă direct din Barajul Râuşor şi să îl transporte până în vârful muntelui, unde au fost amplasate bazinele. Operaţiunea a fost una destul de grea, pentru că a trebuit să stabilizeze elicopterul şi să verse apa direct în rezervoare. „Este una dintre misiunile pe care le avem împreună cu colegii de la IGSU. Acum este un exerciţiu, dar participăm şi la situaţii reale de stingere a incendiilor. Elicopterul aparţine Inspectoratului General de Aviaţie şi este unul dintre cele mai puternice din România. Are ca destinaţie şi activitatea de stins incendii. O să pornim activitatea transportând personalul, conform scenariului pe care l-au pregătit colegii, după care unul dintre bazine va fi transportat către locul stabilit.”, a declarat şeful de Stat Major al Inspectoratului General de Aviaţie, comandorul Ion Colcigeanu. Acum vor fi strânse toate datele, iar, dacă rezultatele vor arăta că exerciţiul s-a bucurat de succes, procedura va fi implementată la nivel naţional.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!