După Postul Paştelui, în Câmpulung au avut loc o sumedenie de evenimente mondene, câmpulungenii umplând localurile pentru nunţi, botezuri sau onomastici. Mai mulţi oameni cunoscuţi din urbea noastră au avut parte de evenimente speciale prilejuite de nunţi sau creştinări ale celor mici.
Neluţă Bucur i-a botezat nepoţelul lui Ionică Udrea
Consilierul local PP-DD Ionică Udrea a devenit bunic. Fiica sa, Oana, i-a oferit acestuia o mare bucurie pe data de 9 februarie, atunci când l-a adus pe lume pe Mateo Ioan, o minunăţie de băieţel, care este răsfăţatul familiei. Pe 12 aprilie, a fost creştinat, fiind năşit de bunul său prieten, Neluţă Bucur, şi soţia Diana. Ceremonia religioasă a avut loc la Biserica „Domnească”, slujba fiind oficiată de preotul Ştefan Ştefănescu. A urmat o petrecere cu ursitoare, care i-au urat micuţului numai de bine. Pe pagina de socializare a mamei copilului au curs mesajele de felicitări pentru mica minune pe care a adus-o pe lume. Fiica consilierului este proaspăt căsătorită, aceasta unindu-şi destinele cu Marius Cristoloveanu, alesul inimii sale, anul trecut, în luna octombrie. A fost o nuntă frumoasă, cu mulţi invitaţi, iar petrecerea a avut loc la „Imperial Ballroom”. Ionică Udrea este cunoscut pentru afecţiunea pe care o are pentru copii, acesta organizând frecvent acţiuni de ajutorare a micuţilor de la centrele de plasament, iar acum este fascinat de noua jucărie din familie.
Ciprian Neculăescu Şi-a botezat al doilea copil
DJ-ul de radio, Ciprian Neculăescu este proaspăt tătic de băiat. Luca Andrei este cel de-al doilea copil al familiei Neculăescu, după ce, în urmă cu 9 ani, a venit pe lume Anastasia Nicola. Cel mai mic membru al familiei a văzut lumina zilei pe 23 ianuarie, iar, în urmă cu o săptămână, pe 25 aprilie, a fost creştinat la Biserica „Sfântul Nicolae”, ceremonia religioasă fiind oficiată de preoţii Ion Cojocaru şi Robert Maria. Naşii de botez ai celui mic au fost Loredana şi Ionuţ Udroiu. Petrecerea s-a ţinut la Restaurantul Hotelului „Muscelul” şi au participat circa 70 de persoane, rude şi apropiaţi ai familiei. „A fost o atmosferă frumoasă, ne-am simţit foarte bine şi am petrecut până spre dimineaţă. Nu am avut parte de VIP-uri, noi suntem modeşti, am vrut să facem acest eveniment cât mai restrâns, în familie, cu rudele şi apropiaţii.”, ne-a declarat Ciprian Neculăescu. Fericitul tătic este profesor de Educaţie Fizică şi Sport la Şcoala „C.D. Aricescu”, fosta Şcoală Numărul 2, şi DJ la Radio RFM România.