20 C
Campulung Muscel
18/07/2024

Ghinea se sacrifică şi pentru box, unde preşedinte este Ţâroiu

“Prietenii Boxului Muscelean”, conduşi de viceprimarul-primar Liviu Ţâroiu, au primit, la finele lui martie, o felie de o sută de milioane din cele 4 miliarde, alocate în 2015, pentru Sport. În afară de aceşti bani, din bugetul local, aceeaşi disciplină beneficiază de o cotizaţie pe care Municipiul Câmpulung, în calitate de membru al asociaţiei, o achită anual. Cotizaţia aferentă anului 2014, a cărei plată a fost aprobată în luna decembrie, s-a ridicat la 24 de milioane de lei vechi şi probabil că acelaşi cuantum va fi menţinut şi pentru 2015. Asocierea aleşilor cu responsabilii din această ramură sportivă datează din ianuarie 2002.   

Banii să se dea după ce i se prelungeşte lui Vlad contractul de voluntariat
    Proiectul de hotărâre privind alocarea a 10.000 de lei către Asociaţia „Prietenii Boxului Muscelean – Cristian Panaitescu”, din cei 400.000 de lei, cât are la dispoziţie Sportul în 2015, a fost promovat de consilierul local Ion Dumitraşcu. Contabilul şef al Primăriei, Roxana Bragă, a vizat atât propunerea iniţiatorului, cât şi raportul care susţinea proiectul de hotărâre, din punct de vedere al finanţării, care este asigurată în bugetul pe 2015. Altfel spus, de vreme ce banii există, „la grămadă”, în buget, nu avea motive ca să nu semneze alocarea pentru box. Şi orice alocare pe care o hotărăsc consilierii municipali asociaţi la fotbal, automobilism, ciclism ş.a.m.d., discipline la care contribuie financiar.
    Însă materialul cu banii pentru box n-a fost vizat de niciun jurist, cu excepţia secretarului Primăriei. Şi nici semnătura conducătorului municipiului, Liviu Ţâroiu, nu figurează pe document, acesta aflându-se în incompatibilitate cu funcţia de preşedinte al asociaţiei. Aşadar, nu putea fi şi cel care dă banii, şi cel care îi primeşte. În încercarea de a desluşi misterul pentru care nimeni de la Serviciul Juridic nu şi-a asumat răspunderea acordării finanţării, liberalul Lucian Ionescu şi-a îndemnat colegii să reflecteze mai bine înainte de a aproba susţinerea financiară. Motivul său a fost următorul. În urmă cu un an, pe când era director la Clubul Sportiv „Muscelul”, a semnat un contract de colaborare, pe un an, cu antrenorul de box Gheorghe Vlad. „În acest moment, acel contract cred că a expirat şi trebuie să ne asigurăm că domnului Vlad îi va fi prelungit pe un an contractul de voluntariat în cadrul C.S. „Muscel”. Şi, dacă îi este prelungit, îi acordăm aceşti bani. N-aş vrea să dăm aceşti bani şi, după aceea, să ne trezim că dânsul nu mai este antrenor voluntar la C.S. „Muscel”.”, şi-a argumentat intervenţia Lucian Ionescu. Liviu Ţâroiu a confirmat că va fi prelungită colaborarea cu Gheorghe Vlad.
    Ionescu a mai precizat că şi el a iniţiat un proiect de hotărâre pentru finanţarea secţiilor de la Clubul Sportiv, pe care l-a retras de pe ordinea de zi, considerând că trebuie să existe înainte o asociere cu C.S. „Muscel”. Însă, în cazul „Prietenii Boxului Muscelean”, nu putea fi vorba despre o asociere, deoarece Consiliul Local este partener şi se află printre membrii fondatori ai asociaţiei.

„Mi-am asumat toată răspunderea, fiindcă alţii nu vor. Hai să mai pice o dată secretarul! Poate aşa scăpaţi de el”

    În afară de cotizaţia anuală, Consiliul Local are o contribuţie proprie, care, în 2015, se ridică la 10.000 de lei. „Eu am avizat această hotărâre pentru legalitate. Mi-am asumat răspunderea (…). Dar aş vrea să se aibă în vedere că finanţarea se va face după prezentarea documentelor justificative la Serviciul Buget. Conducerea asociaţiei va trebui să vină cu documente justificative şi după aceea i se va elibera suma.”, a explicat Nicolae Ghinea. „Domnul secretar, este legal, da?”, a vrut să se asigure Lucian Ionescu. „Eu am considerat că, de data asta, este legal. Mi-am asumat toată răspunderea, fiindcă alţii nu vor. Şi atunci am zis: hai să mai pice o dată secretarul! Poate aşa scăpaţi de el.”, s-a victimizat Ghinea.
    Ionică Udrea a condus discuţia în sfera dramaticului, acuzându-i pe liberali că, în loc să deschidă ochii la performanţele sportivului Gheorghe Vlad, în comparaţie cu „performanţele” altora, i se pun „atâtea piedici unui boxer care a luat atâţia pumni în cap!” „Nu se poate aşa ceva!”, a ripostat Ionică Udrea, trezindu-i pe ceilalţi din adormire: „Cine pune piedici?” Simţindu-se cu “musca pe căciulă”, Lucian Ionescu a relatat că, acum două luni, la Clubul Sportiv a existat un control din partea Ministerului, în timpul căruia persoana delegată cu verificarea documentelor instituţiei a recomandat să se înceteze cu contractele de colaborare. „Dacă domnul Vlad nu va mai fi colaborator al Clubului Sportiv „Muscel”, ce se va întâmpla cu aceste finanţări? Asta întreb.”, a adăugat Lucian Ionescu. Asta pentru că activitatea asociaţiei o reprezintă Vlad, care antrenează nişte copii, ale căror rezultate sunt susţinute financiar şi de Consiliul Local.
    Până se vor limpezi lucrurile în privinţa contractului în baza căruia Gheorghe Vlad îşi continuă activitatea de antrenor la C.S. „Muscel”, cei 10.000 de lei au fost aprobaţi pentru asociaţia care „patronează” munca de pregătire a copiilor prestată de acesta. Comisia de la fotbal va monitoriza cum sunt cheltuiţi banii daţi pentru box.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!