Neatenţia la volan poate duce la adevărate tragedii. A simţit asta pe pielea lui un tânăr de 27 de ani, din comuna Godeni, după ce a fost protagonistul unui accident rutier soldat cu pagube materiale însemnate. Nicuşor Matei a trecut prin momente cumplite după ce maşina în care se afla, o Dacia papuc, a fost lovită în plin de un SUV. Vina a fost a sa, pentru că nu a fost atent şi nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers.
Întâmplarea a avut loc pe DN 73, în apropiere de Liceul Minier. Tânărul se îndrepta dinspre Câmpulung spre Piteşti şi, la un moment dat, a vrut să vireze stânga. Din spate venea un SUV condus de Mihai Bulugea, fiul omului de afaceri Gheorghe Bulugea. În momentul în care şoferul Daciei a virat stânga, maşina de teren marca Mitsubishi era deja în depăşire. Astfel, impactul a fost violent, iar cele două maşini au fost serios avariate. Nicuşor Matei, tânărul în vârstă de 27 de ani, şoferul maşinii autohtone a avut nevoie de intervenţia echipajului SMURD, primind primul ajutor medical şi fiind transportat la Spitalul Municipal. A fost supus mai multor investigaţii, iar medicii au considerat că nu are nevoie de spitalizare. Acesta acuza dureri la nivelul umărului stâng. În urma radiografiilor s-a constatat că nu a suferit nicio fractură. Poliţiştii rutieri au deschis o anchetă şi au întocmit un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.
Articolul precedent
Articolul următor