De câteva luni, şi-a dorit în fiecare zi să moară, însă, abia ieri, dorinţa i s-a împlinit. Măcinată psihic de o depresie severă, Anda Elena Ilie, de 46 de ani, din localitatea Stâlpeni, s-a spânzurat, ieri-dimineaţă, în apartamentul în care locuia împreună cu soţul ei. Femeia nu a lăsat în urmă niciun bilet de adio, iar poliţiştii sosiţi la faţa locului pentru ancheta de rigoare au stabilit că nu sunt suspiciuni cu privire la cauza morţii, indiciile privind actul sinucigaş fiind evidente.
S-a spânzurat în dormitorul apartamentului
Femeia a fost găsită atârnând în ştreang în jurul orei 9.00 chiar de partenerul ei de viaţă. Cutremurat de cele văzute, bărbatul a mai avut, totuşi, puterea să sune la 112 pentru a chema o ambulanţă, însă cadrele medicale sosite la faţa locului nu au mai avut altceva de făcut decât să constate decesul. Poliţia din Câmpulung a deschis o anchetă în acest caz şi, din primele cercetări, se pare că nu sunt suspiciuni în ceea ce priveşte cauza morţii, mai ales că, în ultima perioadă, Anda Elena Ilie afirma deseori că îşi va pune capăt zilelor. Nimeni, însă, nu a luat-o în seamă. „Ea a fost plecată o vreme în Spania, la muncă. De când a venit, a început să aibă probleme psihice. A intrat într-o depresie severă şi tot spunea că nu mai vrea să trăiască. Nu ştiu de ce şi-a dorit atât de mult moartea, că alte necazuri nu avea.” ne-a declarat un localnic.
Anda Elena Ilie s-a spânzurat în dormitorul apartamentului în care locuia, ştreangul fiind improvizat dintr-o coardă pentru copii şi agăţat de un bolţ bătut în perete. Femeia nu a lăsat un bilet de adio prin care să-şi motiveze gestul sinucigaş, însă, pentru toată lumea e clar că probleme psihice au determinat-o să-şi curme viaţa. Trupul neînsufleţit al femeii a fost transportat la Prosectura Spitalului Municipal Câmpulung în vederea efectuării necropsiei.
Articolul precedent
Articolul următor