12.4 C
Campulung Muscel
13/10/2024

Cum „mătrăşeşte” secretarul documentele Consiliului

Editorialul de vineri
Secretariatul Primăriei redactează superficial procesele verbale ale şedinţelor Consiliului Local. Ideea, care rezumă tărăboiul cu care liberalii au inaugurat seria de întruniri din 2015, nu s-a născut la ultimele şedinţe, la care virgulele lui Ghinea – de fapt, lipsa lor – au avut menirea de a sabota tabăra lui Călin Andrei. Nu. Cu câţiva ani în urmă, Secretariarului i s-a imputat că, în lipsa unui reportofon, emulaţiile în slujba comunităţii sunt consemnate fragmentat, iar posteritatea va fi privată de mostrele de înţelepciune ale celor 19. Pesemne că aparatura lipseşte pe mai departe din dotarea subalternilor lui Nicolae Ghinea, altfel nu înţelegem de ce procesul verbal nu redă întocmai exprimarea consilierilor care ucid Limba Română cu o ură mai intensă decât a locuitorilor judeţelor Covasna şi Harghita.
În fine, să revin la documentul lui Ghinea, din care sunt omise, intenţionat, elemente vitale din desfăşurarea şedinţei. De pildă, de la întrunirea din decembrie 2014, pentru a cărei redare defectuoasă Ghinea&compania riscă să fie deferiţi justiţiei, n-am găsit detalii cruciale, care pot duce la pierderea procesului de către Consiliul Local, care se judecă şi cu Prefectura, şi cu Ţâroiu. De pildă, în procesul verbal nu se consemnează dacă Nicolae Dumitrescu a venit îmbrăcat în uniforma de serviciu, de şef al Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, cu care a impresionat telespectatorii. Sau dacă Monica Cotenescu a avut părul aranjat sub formă de bucle sau podoaba capilară în culoarea alunei a fost întinsă cu placa. Sau că David s-a mutat de la capul taberei liberale, la coada acesteia, reprezentată de foştii democrat-liberali. Sau că Dan Şipoteanu, dichisit într-un „jersee” roz bombon, a stricat armonia de negru de la ultima întâlnire a anului trecut.
Sau că doar şapte consilieri au ţinut la etichetă purtând costum, dintre care doar la patru – Călin Andrei, Ionel State, Iustinian Stănescu şi Ion Dumitraşcu – prezentarea la „patru ace” a inclus cravata. Sunt amănunte care secretarului şi echipei sale i-au scăpat şi s-ar putea să conteze în faţa completului de judecată, în caz că sunt interpretate de nişte specialişti în culori, astrologie, numerologie ori cafea. Numai că aleşilor le-au lipsit cafeaua şi apa, gătându-se protocolul pentru Consiliul Local. Lipsa udăturii nu i-a împiedicat să-l scufunde pe Ţâroiu, ieşit din cristelniţă, o lună mai târziu, tot viceprimar. Tot pe sec a început şi 2015, aleşilor fiindu-le tăiată raţia anuală de cafea şi apă minerală, păstrată, probabil, pentru la vară.
Iată, deci, câte scăpări într-un biet proces verbal de şedinţă! Să mai spunem că Dumitraşcu şi Ciobanu, care sunt văzuţi umblând „înjugaţi” prin oraş, aveau pulovere identice?! Cu anchior, în culoarea vinului de Marsala, prezentă în 2015 în trusa de machiaj a femeilor care nici când duc gunoiul nu ies din casă fără ruj pe buze. Or fi mergând la shopping împreună după şedinţele de la partid, la care Ciobanu asistă în calitate de independent. Plus că n-am găsit în procesul verbal de şedinţă nimic despre lipsa clorofilei dătătoare de sănătate din sala Consiliului, din cauza eliminării stufărişului ornamental. În 2013, graţie simţului estetic al consilierului Gabi Pascu – ce-i drept, simţul i-a fost stimulat de o pană de curent – ultima şedinţă din an a beneficiat de o atmosferă intimă, cu lumânări roşii şi vers de colinde.         
Nimic despre lectura obişnuită a lui Luci Ionescu pe Smart-phone în timpul dezbaterilor, în decembrie fiind ocupat să promoveze iniţiativa celor şapte „călăi” ai lui Ţâroiu. În schimb, consemnează Secretariatul că „Dl. Şipoteanu D.C. (de la Dan Cătălin) urează „La Mulţi Ani!” cetăţenilor din Câmpulung şi membrilor Consiliului Local, anunţând că scena muzicală este a firmei de a cărei parte muzicală se ocupă dânsul (…)”. Sau că „Dl. Udrea I. adresează urări de sănătate: „La Mulţi Ani!” şi aduce în discuţie solicitarea cetăţenilor privind înfiinţarea unui depozit de lemne şi cărbune şi acordarea normei de hrană poliţiştilor locali”. Sau că „dl. primar, deşi regretă că nu suntem într-o formulă completă (cu Ţâroiu lângă el, aflat în concediu, şi cu restul pesediştilor şi conservatorul aliat, plecaţi cu toţii după Ţâroiu), mulţumeşte pentru colaborare membrilor Consiliului Local, aduce numai mulţumiri pentru colaborarea  cu fostul viceprimar şi adresează succes noului viceprimar.” Numele ex-ului şi ale actualului nu sunt menţionate, pentru că nici astăzi nu este clar cine este viceprimar. Iată cum pune în pericol Nicolae Ghinea bunul mers al Câmpulungului cu procesul verbal trunchiat, falsificat şi scos mişeleşte din instituţie, cu atâtea secrete din administraţia locală, care pot fi furate de rivalii de la Piteşti şi Mioveni.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!