# Autoturismul a rămas suspendat pe niște conducte metalice, în zona oficiului poștal de pe DN 73. Din fericire, evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale.

Un accident rutier s-a produs astăzi, miercuri, 28 octombrie, pe DN 73, în comuna Stâlpeni, în zona oficiului poștal. Un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 26 de ani, din localitate, a părăsit carosabilul, a lovit un cap de pod și s-a oprit în gardul unei gospodării, rămânând suspendat pe niște conducte metalice.
La fața locului au intervenit polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stâlpeni, care au efectuat primele verificări pentru a stabili cum s-a produs evenimentul. Potrivit informațiilor preliminare, șoferul ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, împrejurările exacte urmând să fie stabilite în urma cercetărilor. Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime, fiind înregistrate doar pagube materiale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire a unor eventuale pericole, până la înlăturarea oricărui risc. Polițiștii au întocmit documentele aferente evenimentului rutier și continuă verificările pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care s-a produs acesta. Alex Barbu