Mihai Tican Rumano (în dreapta, semi-profil) la revederea cu împăratul Haile Selassie I. În mijloc: Gheorghe Gheorghiu-Dej. București, septembrie 1964. Sursa: http://socmtr.org/Depanand.html
În biografia aventuroasă a scriitorului-călător Mihai Tican Rumano, născut la Berevoești, lângă Câmpulung, puține episoade au farmecul și încărcătura simbolică a întâlnirilor sale cu împăratul Etiopiei, Haile Selassie I, cunoscut în epocă și sub numele de „Negusul”. Prima întâlnire dintre cei doi s-a petrecut în 1934, la Addis Abeba, într-o Africă pe care musceleanul o străbătuse și o descrisese cu pasiunea reporterului atras de oameni și locuri necunoscute. Cea de-a doua avea să aibă loc după treizeci de ani, în septembrie 1964, la București. Între aceste două momente trecuseră peste lume războaie, exiluri și schimbări de regim, dar împăratul nu îl uitase pe scriitorul român care îi cunoscuse țara și îi apărase cauza.
În 1934, la curtea imperială din Addis Abeba
În 1934 Mihai Tican Rumano pornea într-o nouă călătorie spre Africa de Est. Plecat din Constanța, traseul său a trecut prin Istanbul, Pireu, Beirut, Haifa, Alexandria, Port Said, Marea Roșie și Djibouti, până în Abisinia, numele sub care Etiopia era cunoscută în epocă. Experiențele acestei călătorii aveau să se regăsească în volumul „Abisinia” al lui Mihai Tican Rumano, apărut în 1935, în două ediții, cu o prefață de Radu D. Rosetti și tradus ulterior și în limba spaniolă.
Tican Rumano nu mai era atunci un începător în descoperirea Africii. Cutreierase continentul, îi cunoscuse peisajele, clima, obiceiurile și primejdiile și publicase deja cărți care îi aduseseră notorietate. Dar Abisinia îl fascina în alt chip. Era una dintre puținele țări africane care își păstraseră independența și, totodată, un vechi stat creștin care încerca să se modernizeze.
La Addis Abeba, călătorul român a avut privilegiul de a fi primit de Haile Selassie I, încoronat împărat în 1930. Imaginea pe care Tican Rumano o fixează în cartea sa este aceea a unui suveran preocupat de transformarea țării. Îl considera pe acesta „foarte inteligent și cult”, un conducător care înțelesese lipsurile imperiului său și necesitatea reformelor. În timpul audienței, Haile Selassie I i-a vorbit despre drumurile și străzile construite, despre școli și biserici, dar și despre dorința de a realiza încă multe alte lucruri folositoare pentru poporul său.
Relația dintre scriitor și suveran pare să fi depășit repede convențiile unei simple audiențe. În amintirile sale de mai târziu, Tican Rumano povestea că împăratul îi pusese la dispoziție o locuință chiar în apropierea palatului de la Addis Abeba, unde scria articole și reportaje și lucra la cartea sa despre Abisinia. Se considera „prietenul casei” și își amintea că avea ușa deschisă la curtea imperială.
Exploratorul Mihai Tican Rumano
Un an mai târziu, în 1935, Italia fascistă a atacat Etiopia. Mihai Tican Rumano a luat public poziție în apărarea țării pe care tocmai o cunoscuse. Prin articole publicate inclusiv în presa spaniolă, a denunțat agresiunea și a încercat să facă cunoscute lumii nedreptatea războiului și caracterul pașnic al poporului etiopian. Această activitate a contribuit, probabil, la prețuirea de care avea să se bucure din partea lui Haile Selassie I.
Ca recunoaștere a contribuției sale la promovarea Etiopiei în Europa, împăratul i-a conferit lui Mihai Tican Rumano Ordinul „Steaua Etiopiei”, în grad de ofițer. Era una dintre cele mai importante distincții primite de scriitorul muscelean și avea să joace, trei decenii mai târziu, un rol neașteptat într-o reîntâlnire memorabilă.
1964. Împăratul întreabă la București: „Ce mai face prietenul meu?”
Între timp, destinul celor doi se schimbase radical. Haile Selassie I cunoscuse invazia italiană, exilul și revenirea în patrie. Pentru Mihai Tican Rumano, instaurarea regimului comunist adusese, la rândul ei, o schimbare dramatică de situație. Scriitorul-călător, atât de cunoscut înainte de război, autor al unor volume apărute în numeroase ediții și fost atașat de presă la Madrid, aparținea unei lumi pe care noua putere o privea cu suspiciune. Legăturile sale îndelungate cu străinătatea, relațiile cu personalități politice și diplomatice și anii petrecuți în Occident îi complicau și mai mult situația.
Călătoriile care îi hrăniseră opera au încetat, iar prezența sa în viața literară s-a diminuat considerabil. Tican Rumano avea să mărturisească mai târziu că se simțea supravegheat și că își petrecea perioade lungi departe de București, la Berevoești, la Câmpulung ori pe la prieteni. Abia în anii 1960 numele său a început să reapară în presă, iar întâlnirea din 1964 cu Haile Selassie I avea să capete, în propria sa mărturie, semnificația unei adevărate reveniri în viața publică.
Între 26 și 29 septembrie 1964, împăratul Etiopiei a efectuat o vizită oficială în Republica Populară Română, fiind primit de Gheorghe Gheorghiu-Dej. Vizita făcea parte dintr-un turneu european al suveranului, iar programul românesc a cuprins Bucureștiul, instituții de cercetare și învățământ, Expoziția realizărilor economiei naționale și rafinăria Brazi.
Aici începe episodul cel mai spectaculos al revederii, așa cum avea să-l relateze însuși Mihai Tican Rumano. În timpul vizitei în România, Haile Selassie I ar fi întrebat direct: „Ce mai face prietenul meu, scriitorul Mihai Tican Rumano?”
Cei aflați în jurul său nu știau, povestește Tican, nici unde se găsea și poate nici dacă mai trăia. Atunci împăratul ar fi spus categoric că nu dorește să plece din București înainte de a sta de vorbă cu el. Au început căutările, iar Tican Rumano, revenit la București, a găsit o înștiințare prin care era chemat să se prezinte în fața autorităților. Abia atunci a aflat motivul.
Pentru întâlnire a făcut un gest încărcat de semnificație: a îmbrăcat același costum de gală pe care îl purtase în Abisinia la prima sa întâlnire cu împăratul și și-a prins la piept decorațiile primite acolo, între care „Steaua Etiopiei”. A pornit apoi spre Palat.
Haile Selassie I, împăratul Etiopiei. Sursa: Getty Images
Momentul revederii, descris de Tican Rumano cu emoție, pare desprins dintr-un film. În salon se aflau Gheorghe Gheorghiu-Dej, Haile Selassie I, oficialități și translatori. Scriitorul își amintea că împăratul s-a ridicat din fotoliu, a venit spre el cu brațele deschise, l-a îmbrățișat și l-a sărutat pe obraji. Când translatorii s-au apropiat, Tican Rumano le-a explicat celor prezenți că nu era nevoie de ei: cei doi se cunoșteau de multă vreme și puteau vorbi direct, în spaniolă sau italiană, limbi pe care le stăpâneau amândoi. „Nici eu nu mă așteptam să fiu primit așa de bine”, avea să mărturisească mai târziu scriitorul.
Potrivit mărturiei lui Tican, convorbirea a durat mult. Haile Selassie I a aflat atunci despre greutățile prin care trecea vechiul său prieten în România. Iar scriitorul lega de această întâlnire o schimbare radicală a situației sale: afirma că după acea zi din septembrie 1964 a fost „reconsiderat ca scriitor”, a primit pensie și și-a recăpătat casa. Formularea sa rezumă poate cel mai bine sentimentul pe care îl încercase: „Am intrat din nou în rândul oamenilor.”
Revederea nu s-a limitat la câteva minute protocolare. În zilele de 26 și 27 septembrie, Tican Rumano și soția sa au fost invitați de oficialitățile române la spectacolul de gală și la recepția oferită în onoarea împăratului, iar la 28 septembrie au participat la recepția oferită de Haile Selassie I în onoarea conducerii statului român.
Mai mult, Tican Rumano își amintea că, la întâlnirea din 1964, s-a discutat chiar posibilitatea revenirii sale în Etiopia, la locuința pe care o avusese cândva la Addis Abeba. Scriitorul, trecut însă de șaptezeci de ani și suferind, a renunțat în cele din urmă la proiect. Vârsta, boala și clima africană făceau improbabilă repetarea aventurilor din tinerețe.
Astfel se închidea, după trei decenii, un cerc extraordinar. În 1934, un călător pornit din Berevoești ajungea la palatul imperial din Addis Abeba. În 1964, împăratul Etiopiei venea la București și întreba unde se află vechiul său prieten.
Mihai Tican Rumano nu a fost numai un călător atras de exotismul Africii. Prin cărțile și reportajele sale, cel plecat din Berevoeștii Muscelului a devenit un adevărat mesager între lumi foarte îndepărtate. Iar faptul că, după treizeci de ani, Haile Selassie I și-a amintit de el și a dorit să-l revadă rămâne poate una dintre cele mai frumoase confirmări ale locului pe care scriitorul îl cucerise în memoria oamenilor întâlniți de-a lungul fabuloaselor sale peregrinări.
Un ultim omagiu etiopian
Mihai Tican Rumano a murit la București, în 1967, și a fost înmormântat în Cimitirul Bellu, alături de soția sa, Silvia Elena Tican. Dar până și funeraliile sale au purtat, într-un fel, amprenta legăturii pe care scriitorul o avusese vreme de decenii cu Etiopia.
Împăratul Etiopiei Haile Selassie I, alături de ministrul de externe Corneliu Mănescu, în vizita oficială de la București. Piața Universității, septembrie 1964. Sursa: Agerpres.
O mărturie ulterioară consemnează că studenți etiopieni aflați în România ar fi făcut de gardă la sicriul scriitorului și l-ar fi purtat pe umeri în Cimitirul Bellu, ca un ultim omagiu adus celui care legase, vreme de decenii, numele său de Etiopia. Era, simbolic, omagiul unei țări pe care Tican Rumano o cunoscuse îndeaproape, despre care scrisese cu admirație și a cărei cauză o apărase public în anii agresiunii italiene.
Pentru cel care străbătuse Africa, care fusese primit la Addis Abeba de Haile Selassie I și care, după trei decenii, fusese căutat la București chiar de împărat, prezența acelor tineri etiopieni la ultima sa „călătorie” dobândea o semnificație aparte. Părea să confirme, pentru ultima dată, că legătura sa cu Abisinia nu fusese doar aceea a unui călător fascinat de o țară exotică, ci una mult mai profundă, născută din apropiere, recunoștință și memorie.
Imaginea studenților etiopieni purtând sicriul lui Mihai Tican Rumano prin Cimitirul Bellu închide astfel, în chip tulburător, cercul început cu mai bine de trei decenii înainte la Addis Abeba. În 1934, scriitorul român pășise la curtea lui Haile Selassie I; în 1964, împăratul ceruse să-l revadă la București; iar în 1967, câțiva tineri veniți din Etiopia îl însoțeau pe ultimul drum.
Poate că niciun epilog nu ar fi putut exprima mai limpede locul aparte pe care Abisinia îl ocupase în viața lui Mihai Tican Rumano și, deopotrivă, locul pe care scriitorul muscelean îl câștigase în memoria etiopienilor.