24 C
Campulung Muscel
20/09/2026

În această vară, proiectul care include reabilitarea fostului Cinema „Balada” și construirea unei parcări în spate a fost selectat pentru finanțare. Funcțiunea principală rămâne cea de cinematograf

Pe 4 august 2025, proiectul care include cele două investiții din zona „Balada” – fostul cinematograf și terenul din spate, dintre blocuri – a fost înaintat pentru obținerea finanțării necesare. În decembrie 2025, „Regenerarea urbană a Municipiului Câmpulung – cartierul Vișoi, zona „Balada”, care include cele două propuneri ale Primăriei, a fost admisă după evaluarea tehnică și financiară. Pasul următor: în iulie 2026, proiectul a fost selectat pentru finanțare, intrând în faza de precontractare. Așadar, noutăți optimiste legate de îmbunătățirea aspectului zonei, în următorii doi ani și jumătate, după semnarea contractului de finanțare, conform estimării proiectantului. Și să fie cinci ani, important este că sunt șanse considerabile ca o construcție cu aspect teribil și risc serios de rănire a oamenilor care trec pe lângă ea să fie redată publicului în scopul servit inițial. Însoțim aceste rânduri despre cele mai recente aprobări ale Consiliului Local Câmpulung, care a trebuit să adapteze valorile investițiilor în cinematograf și parcare TVA-ului intrat în vigoare în august 2025. Pentru amatorii de cifre, totalul cumulat se apropie de 34 de milioane de lei.

  • O investiție de 34 de milioane lei pentru „Balada”                                 

„Reabilitarea Cinematografului „Balada” și „Amenajarea domeniului public în zona „Balada” formează împreună proiectul „Regenerarea urbană a Municipiului Câmpulung – cartierul Vișoi, zona „Balada”, depus pentru finanțare în cadrul Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027. În această vară, cele două proiecte privitoare la „Balada” au suferit o creștere a valorilor aprobate în vara anului trecut, valori reieșite din documentația întocmită înainte de creșterea TVA de la 19% la 21%, majorată la 1 august 2025. Actualizarea s-a produs pe 30 iulie 2026, fiind o cerință în etapa de precontractare la Autoritatea de Management a programului de finanțare. Pe cale de consecință, a trebuit actualizată și cererea de finanțare, la o valoare totală a proiectului de 33.804.940,90 lei. Municipalitatea are o contribuție proprie de 11.313.786,28 lei, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2% din valoarea eligibilă, în cuantum de 449.823,09 lei, cofinanțarea beneficiarului în proiectele cu fonduri europene.

  • 10,8 milioane de lei, valoarea actualizată a investiției în cinematograf   

La un an distanță de aprobarea cifrelor investițiilor de reabilitare a fostului Cinematograf „Balada” și de amenajare a zonei înconjurătoare, degajată, în urmă cu cinci ani, de cea mai mare aglomerare de garaje din Câmpulung, aleșii municipali au revenit asupra lor. Era necesară actualizarea valorilor aprobate pe 16 iulie 2025: pentru Cinematograful „Balada” – 8.084.156,50 lei (1.626.590,85 euro), totalul general, respectiv 4.117.400 lei (828.450,70 euro), construcții și montaj; pentru amenajarea domeniului public în zona Cinematografului „Balada” – 17.168.471,60 lei (3.454.420,85 euro), totalul general, respectiv 9.868.670 lei (1.985.647,89 euro), construcții și montaj.

În cazul proiectului de punere la punct a clădirii fostului cinematograf din Vișoi, sumele valabile în prezent arată astfel: valoarea totală – 10.783.519,50 lei, respectiv 2.169.722,23 euro, din care construcții și montaj, 4.186.600 lei, respectiv 842.374,24 euro.

Potrivit firmei de proiectare Gama Project Investment SRL, durata estimată de execuție a lucrărilor este de 24 de luni, la care se adaugă perioada de pregătire a lucrărilor de execuție estimată la patru luni: două luni pentru proiectare, obținerea avizelor și acordurilor și două luni, durata procedurii de achiziție, în situația optimistă a lipsei contestațiilor din partea constructorilor respinși la licitație. În total, 28 de luni a apreciat proiectantul că sunt necesare pentru a salva, practic, de la ruină imobilul care și-a pierdut funcțiunea inițială în anii ’90.

„Proiectul propune reabilitarea Cinematografului „Balada” din municipiul Câmpulung și integrarea acestuia în noul centru cultural-sportiv propus în această zonă, împreună cu proiectul „Amenajarea domeniului public în zona Cinema „Balada”. Clădirea cinema-ului se află într-o avansată stare de degradare atât la exterior, la nivelul fațadelor și al învelitorii, cât și în interior.”, menționează arhitectul Marius Galatchi, care a lucrat documentația preliminară, din care au rezultat valorile enunțate mai înainte, pentru a putea fi înaintată cererea de finanțare a acestei investiții costisitoare, care depășește posibilitățile de susținere ale bugetului Câmpulungului.

Intervențiile urmărite a fi aplicate, pentru a face din nou funcțională construcția părăginită, poziționată în „inima” celui mai mare cartier al municipiului, sunt următoarele: consolidarea cinematografului, conform expertizei tehnice; reabilitarea energetică a clădirii prin refacerea hidroizolațiilor și termoizolarea acesteia la nivelul fațadei și al învelitorii, precum și prin implementarea unor sisteme alternative de producere a energiei din surse regenerabile de energie; recompartimentarea interioară pentru acomodarea funcțiunilor necesare în prezent pentru funcțiunea de cinematograf; amenajarea unui spațiu de expoziție pentru potențialul turistic al municipiului Câmpulung; reconfigurarea rândurilor și amplasarea scaunelor pentru spectatori în vederea respectării normativelor în vigoare; reconfigurarea spațiului dedicat scenei; asigurarea accesului și al utilizării spațiului de către persoane cu dizabilități; refacerea tuturor instalațiilor conform normativelor în vigoare; refacerea finisajelor interioare; înlocuirea tâmplăriei interioare și exterioare; refacerea copertinelor de acces în clădire; propunerea unor noi copertine în zona de evacuare; refacerea trotuarului de gardă, a scării și a trotuarelor publice în proximitatea cinematografului; amplasarea unui ecran suplimentar exterior pe clădirea cinematografului, având vizibilitate din spațiul dedicat proiectului „Amenajarea domeniului public în zona Cinema „Balada”.

Imobilul, cu o suprafață construită de 472 metri pătrați și o suprafață desfășurată de 620 metri pătrați, este amplasat pe un teren de 565 metri pătrați. Terenul liber de construcții măsoară 93 metri pătrați.

  • 23 milioane de lei, valoarea actualizată a parcării de la „Balada”

Aceeași actualizare de deviz a fost necesară și pentru investiția alăturată, împreună cu care formează un întreg – amenajarea generosului careu, ocupat, până în 2021, de garaje -, destinația finală fiind aceea de parcare. Valoarea totală crește la 22.952.190,57 lei, respectiv 4.618.147,59 euro, din care construcții și montaj, 10.034.530 lei, respectiv 2.019.020,12 euro. Durata de realizare coincide cu cea a reabilitării fostului cinematograf, 28 de luni, cu proiectare și licitație.

Se urmărește: amenajarea unei parcări publice cu circa 80 de locuri, împreună cu spațiile tehnice necesare în subsolul clădirii; amenajarea unui spațiu de pubele pentru clădirile rezidențiale colective, existente în zonă, în subsolul clădirii, cu acces din exterior; amenajarea unei gradene exterioare pentru cinema în aer liber, la nivelul parterului; amenajarea spațiilor de skate-parc, a locului de joacă pentru copii, a locului de hamace și a altor spații-anexă la nivelul parterului.

Câteva referințe despre viitoarea investiție, care include o construcție: suprafața terenului – 3.020 metri pătrați; suprafața subsolului tehnic – 2.000 metri pătrați; suprafața construită/desfășurată propusă – 420 metri pătrați; regim de înălțime propus – subsol + parter; suprafața propusă spre amenajare ca spațiu public – 1.920 metri pătrați; spațiu verde – 680 metri pătrați; procent de spații verzi – 22,5%.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!