Ion Pîrnuţă a făcut un efort considerabil ca să nu spună ce-i trecea prin cap la adresa conducerii liceului din Rucăr, căruia i-a predat autobuzul cumpărat în noiembrie, cu banii Primăriei, special pentru transportul elevilor. Dacă şedinţa Consiliului Local nu era transmisă în direct, nu mai avea frână în mesajul însoţit de flăcări scoase pe nas şi pe gură, de necaz că a cheltuit peste 60.000 de lei pentru maşina care rugineşte în curtea instituţiei de învăţământ. Pîrnuţă n-a cumpărat mijlocul de transport din cauză că nu mai avea ce face cu banii la sfârşit de an, ci pentru că a le asigura elevilor deplasarea de la şi către unităţile şcolare din Rucăr părea cea mai rapidă soluţie de a salva liceul de perspectiva închiderii. Autobuzul/microbuzul – cu 20 de locuri pe scaune – a fost cerut public de director la una dintre întrunirile Consiliului de anul trecut, în care primarul l-a presat să spună ce-i trebuie ca să fie menţinut liceul rucărean în funcţiune. În loc ca bunul cumpărat în noiembrie, înscris în circulaţie în decembrie, să fie pus la treabă, zace fără utilitate, întrucât şcoala nu are şofer şi nici post pentru a angaja unul. Dar asta nu înseamnă că este totul pierdut, întrucât Inspectoratul Şcolar este dispus să ajute.
- Primarul către directorul liceului: „Dacă copilul tău n-avea mașină, ce-ai fi făcut? Ai fi stat o săptămână? L-am luat ca să-l ținem ca mobilă și să ruginească în curtea liceului?”
Ce mâncărimi de limbă l-au ispitit pe primar să-l beştelească pe manager, când subiectul deloc flatant pentru Primărie a fost deschis de opoziţia social-democrată, la şedinţa Consiliului Local de la începutul lunii februarie! Cel puţin, aceasta a fost impresia din afară, ascultând justificarea primarului pentru faptul că autobuzul stă pe loc, în loc să facă, de o lună încoace, curse cu elevii la şcoală. Dar s-a abţinut de la a fi acid într-o situaţie rezolvabilă cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş, care n-a zis „nu” atunci când i s-a solicitat implicarea pentru ieşirea din impasul de la Rucăr.
Am informat într-o relatare precedentă că, pe 21 noiembrie 2025, Primăria Rucăr a cumpărat de la societatea Amic Transport SRL, din Bucureşti, un autobuz marca Isuzu, model M3, clasa I, seria de omologare şi anul fabricaţiei 2014, pentru care a plătit 61.030,80 lei.
„L-am înscris și mâine se va duce deja cu copiii la Câmpulung.”, a anunţat primarul Ion Pîrnuţă, la întrunirea din 16 decembrie 2025, când Consiliul Local a aprobat darea în administrare a mijlocului de transport Liceului „Victor Slăvescu”, instituţiei revenindu-i obligaţia întreţinerii vehiculului şi a angajării şoferului care va efectua cursele cu elevi din Rucăr.
Pe 3 februarie 2026, când şeful Executivului a fost chestionat de către social-democratul Marian Dumitru Boncoi pe acest subiect, Ion Pîrnuţă s-a exprimat ponderat, prin comparaţie cu ceea ce simţea faţă de insuficienta implicare a şcolii în chestiunea rezolvării postului de şofer. „L-am cumpărat și așteaptă să le angajez eu șofer. Astăzi (n.r. 3 februarie 2026) a fost domnul director, după ce l-am trimis ca să se ducă să vorbească… în loc să se ducă să rezolve, a făcut o adresă la minister ca să-i dea post. Acum am vorbit la Inspectorat, ca să-i dea post de la altă școală, ca să angajeze șofer. La noi, care am scos pentru a patra oară la concurs, pentru un muncitor, n-a venit nimeni. A venit astăzi cineva… dar să nu muncească. Păi, băiatul, pe poze nu ne dă nimeni bani! Am vorbit de o săptămână să se ducă la Inspectorat, a fost azi. I-am spus ieri: „Dacă copilul tău n-avea mașină, ce-ai fi făcut? Ai fi stat o săptămână? L-am luat ca să-l ținem ca mobilă și să ruginească în curtea liceului?”, a povestit primarul cum l-a înghiontit pe director să se ocupe.
- „Nu pot să angajez un șofer. Ne trebuie la pompieri. Doamne ferește de incendii, sunt ei! Cât să-i mai alergi?! I-am alergat acum cu deszăpezirea din noapte în noapte!”
Întrucât reprezentantul opoziţiei politice din Consiliul Local, Marian Boncoi, a insinuat că era obligaţia Primăriei pentru înfiinţarea postului, întrucât autobuzul era al Primăriei, primarul a făcut următoarea analogie: „Cum le-am dat școala, le-am dat și autobuzul. Problema care se pune acum: nu pot să angajez un șofer. Stăm în doi oameni: Florică și Cristi. Nu pot să angajez un șofer. Ne trebuie la pompieri. Doamne ferește de incendii, sunt ei! Cât să-i mai alergi?! I-am alergat acum cu deszăpezirea din noapte în noapte, am făcut noaptea zi și ziua noapte. Ne mai trebuie doi-trei oameni la Primărie, dar oameni care să muncească. Vine primăvara, trebuie să facă curățenie, vine vara, trebuie tunsă iarba, nu avem, efectiv, cu cine să mai facem.”, s-a plâns edilul de lipsurile din „ograda” proprie.
Şcoala, în schimb, susţine primarul, are opt posturi de personal nedidactic, prin urmare, îşi permite să transforme un post într-unul de şofer. „Ei așteaptă ca totul să li se dea. „Păi, nu mi-a dat!” Am avut și Consiliu de Administraţie la dânșii, nu discută cum să facem normele de ore. Ce facem cu liceul? Ce facem cu copiii? Mâine îi iau iar ca să-și angajeze șofer. Nu l-am luat să-l „mănânce” rugina!”
„Dacă lucrurile se blochează cu postul – a intervenit consilierul Genel Lupu -, că bănuiesc că e destul de dificil să înființezi un post, să organizezi concurs, avem varianta B, prin care o persoană să fie angajată de Asociația Comunelor, cum a fost și până acum?” Asta pentru că Primăria a beneficiat de serviciile unui angajat, care avea salariul asigurat de Asociaţia Comunelor din România şi care, între timp, s-a pensionat.
„Nu mai am acum. Am vorbit. Problema cea mai mare este că pe salariul minim nu mai vine nimeni. Ei aveau posibilitate să dea salariu și mai mare şi să le vină om. Dacă nu se deblochează, să dea fond de salariu 3 lei, dar acești 3 lei să-i dai la doi oameni… Noi, în organigramă, avem posturi. Dar dacă ai un șofer, nu mai poți să angajezi al doilea șofer. Am promisiunea, am vorbit și cu inspectorul șef, și cu adjunctul, să ia de la altă școală, să-mi dea post, ca să poată să-i dea drumul. N-am stat cu mâinile în sân. Așa… nu-l mai luam, nu mai dădeam banii pe el. Mă roade și pe mine treaba asta.”, a precizat Ion Pîrnuţă.
- „Nu ne trebuie autobuzul la vară, când este căldură, ne trebuie acum, când este frig”
„Nici domnul director nu putea începe procedura până nu avea autobuzul.”, i-a luat apărarea managerului consilierul Gabriel Cosma. „Vreau să mă opresc aici. Nu vreau să spun că unul mănâncă două pâini și altuia nu mai poți să-i împarți.”, a replicat primarul. Tot în favoarea directorului Stelian Măluşanu a intervenit şi Gabriel Idor, membru al Consiliului de Administraţie din partea Consiliului Local: „Domnul director a spus că de la minister i-au transmis că, dacă era mașina dată de minister, putea să angajeze șofer.” „Școala a fost dată de minister? Dacă pe noi nu ne doare burta de noi, nu doare pe nimeni.”, a ripostat edilul, care, după ce a rezolvat daravela cu transportul copiilor, s-a trezit cu altă belea pe cap: şoferul.
„Dacă aveți posibilitatea, mergeți și pe planul B și încercați să angajați tot dumneavoastră.”, a pledat cauza şcolii şi Genel Lupu, conştient că pentru administraţia instituţiei de învăţământ este mai comod să preia Primăria responsabilitatea transportului elevilor.
„Cea mai ușoară variantă este să-mi dea un post unde au liber la altă școală din județ. Ei așa mi-au promis. Stă în mâna Inspectoratului. Transferă postul de la altă școală aici. În octombrie se va face reorganizare şi atunci poți să-l faci direct de aici. Mai iese o profesoară de engleză la pensie. Luna asta trebuie să rezolv. Nu ne trebuie autobuzul la vară, când este căldură, ne trebuie acum, când este frig.”, a încheiat primarul care nu s-a lăsat până n-a spus că: „Nu s-a vrut la școală. Să avem starea de confort și linişte…”
„Dacă se împotmolește la liceu, luăm mașina înapoi, angajăm șofer, că, până la urmă, e interesul elevilor.”, este varianta lui Genel Lupu, mai ales că se va folosi de maşină, la nevoie, şi Primăria, având o persoană răspunzătoare de transport, care a luat atestatul.