02/07/2026

Au “zburat” pe serpentinele de la Mateiaş

Marţi, două accidente pe serpentinele de la Mateiaş

Două incidente rutiere, în care au fost implicate două autoturisme, au avut loc, marţi după amiază, pe DN 73, în comuna Valea Mare Pravăţ, pe serpentinele de la Mateiaş, la aproximativ o oră distanţă unul de altul. Din fericire, chiar dacă maşinile s-au răsturnat spectaculos în afara carosabilului, o singură persoană a fost rănită uşor, fiind transportată la spital pentru îngrijirile medicale de rigoare. Ambele accidente au avut drept cauză probabilă neadaptarea vitezei la condiţiile de drum. 

O tipă din Dragoslavele a ajuns cu maşina într-o râpă

Primul accident rutier s-a petrecut în jurul orei 14.45, în zona de coborâre spre comuna Dragoslavele. Aflată la volanul unui autoturism Hyundai Accent, Magdalena S., de 43 de ani, din Dragoslavele, venea dinspre Valea Mare Pravăţ, iar într-o curbă la stânga, extrem de periculoasă, a pierdut controlul volanului. Ulterior, maşina a părăsit direcţia de mers, a izbit un parapet de beton, pe care l-a şi distrus, şi a plonjat apoi într-o râpă, oprindu-se, din fericire, după 4-5 metri, într-un pâlc de aluni. Conducătoarea auto a ieşit singură din maşina avariată şi a fost preluată de echipajul unei Ambulanţe de la Serviciul Judeţean. După ce a primit primul ajutor, femeia a fost transportată la Spitalul Municipal Câmpulung. „Eram cu oile la păscut, în grădină. Am auzit o bubuitură puternică, de s-au speriat şi oile. A avut mare noroc cu alunii ăia, că altfel nu ştiu dacă mai scăpa cu viaţă. Uitaţi cât e până jos! Praf se făceau şi ea, şi maşina!”, ne-a declarat un cioban din Dragoslavele. Poliţia face acum cercetări pentru a stabili cu certitudine circumstanţele producerii accidentului. Şoferiţa le-a spus poliţiştilor că i s-a făcut rău la volan, însă oamenii legii iau în calcul şi neadaptarea vitezei la condiţiile de drum, carosabilul fiind parţial acoperit cu polei. 

Doi rucăreni s-au răsturnat cu Opelul pe câmp

Nu trecuse o oră de la primul incident că, de partea cealaltă a Mateiaşului, doi tineri din Rucăr s-au răsturnat cu maşina, un Opel Astra, în decor, în timp ce coborau spre Valea Mare Pravăţ. Potrivit martorilor, şoferul, tânăr şi lipsit de experienţă, a pierdut controlul volanului într-o curbă la dreapta, iar autoturismul, după ce a izbit un indicator rutier, a sărit peste un dig de beton şi s-a rostogolit pe un câmp, oprindu-se în final cu roţile-n sus. Norocul a fost, de această dată, de partea celor doi tineri, care au scăpat nevătămaţi din această încercare. „I-am văzut în faţa mea, iar într-o clipită nu mai erau! Aveau ceva viteză… Pe jos era ud, chiar polei în unele locuri. Cred că nici cel de la volan nu era prea experimentat… Au avut mare noroc că au scăpat cu viaţă! Au ieşit singuri din maşină, nici măcar nu aveau vreo zgârietură!”, ne-a spus unul dintre martorii accidentului. Nu ştim dacă Poliţia a ajuns şi la acest incident rutier, pentru că o rudă de-a şoferului, posibil tatăl acestuia, s-a grăbit să ia maşina grav avariată de la faţa locului, după ce i-a înjurat ca la uşa cortului pe jurnaliştii care se întorceau de la primul accident. “E.M.” 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!