Două autoturisme au fost implicate, ieri dimineaţă, chiar în centrul municipiului, într-un accident de circulaţie, soldat, din fericire, doar cu pagube materiale. Neatenţia şi o manevră greşită au stat la baza producerii acestui incident rutier, şoferul vinovat urmând să fie tras la răspundere de poliţişti.
Accidentul a avut loc în jurul orei 7.40, pe strada Negru Vodă, în Piaţa Primăriei Câmpulung. Potrivit martorilor, Gheorghe Văleanu, de 62 de ani, din Câmpulung, se deplasa dinspre Bulevardul Pardon, la volanul unui autoturism Fiat, iar la un moment dat, în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor „C.D. Aricescu”, la capătul rondului de flori, bărbatul a încercat o manevră nepermisă, dar des utilizată de foarte mulţi şoferi: viraj la stânga, pe linia continuă, pentru a întoarce pe celălalt sens de mers, spre bulevard. Pentru că nu s-a încadrat din prima, şoferul a făcut o „buclă” uşoară la dreapta, însă, din nefericire pentru el, în momentul care a virat stânga, a intrat în unghi mort şi nu a observat că din spatele său venea un autoturism Volkswagen Golf. Şoferul acestuia n-a mai apucat să frâneze şi a lovit în plin Fiatul, în portiera din stânga-faţă. În urma impactului, pe fondul unui carosabil alunecos, cele două autoturisme au proiectate într-o bordură şi într-un gard metalic ce împrejmuiesc un spaţiu verde din faţa Primăriei. Poliţiştii Biroului Rutier au demarat cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanţele producerii acestui accident, dar şi gradul de vinovăţie al persoanelor implicate.