La Colegiul Național „Dinicu Golescu”, pregătirile pentru începutul de an școlar au vizat, în principiu, grupurile sanitare și spațiile folosite zilnic de elevi. Directorul unității, profesoara Magdalena Dorcioman, a explicat că s-au realizat lucrări de reparații și modernizări în mai multe zone ale școlii.
- Reabilitarea grupurilor sanitare și a bibliotecii
„Am refăcut grupurile sanitare şi am raşchetat la bibliotecă şi la cincisprezece săli de clasă. La grupul sanitar pentru gimnaziu, de la parter, am schimbat uşa şi chiuvetele.”, a precizat directorul. Pentru a elimina problemele mai vechi, a fost montat un paravan care să împiedice elevii să își arunce apă dintr-o încăpere în alta: „Ca element de noutate: ei făceau tot felul de glumiţe. Îşi aruncau apă dintr-o încăpere în alta, aşa că ne-a gândit să punem un paravan din PVC, care să acopere întregul spaţiu dintre grupurile sanitare.”, a explicat profesoara.
Biblioteca a beneficiat, de asemenea, de o reamenajare: „La bibliotecă, uşa a fost schimbată, am raşchetat parchetul şi l-am înlocuit. La fel şi mobilierul. Au fost raşchetate şi lăcuite. Totul miroase a nou.”, a punctat Magdalena Dorcioman.
- Dotări și modernizări în sălile de clasă
Nu toate sălile au avut nevoie de intervenții, însă acolo unde era necesar, s-a intervenit punctual. „În unele clase nu s-a intervenit deloc, deoarece nu a fost nevoie, dar au fost dotate cu table inteligente. Ele au fost puse undeva în luna mai, dar de acum vom începe să le folosim.”, a explicat directorul şcolii.
Pentru a spori confortul elevilor, școala a montat oglinzi în grupurile sanitare, atât pentru fete, cât și pentru băieți. În plus, au fost refăcute tavanele și instalațiile: „Odată cu renovarea grupurilor sanitare, am refăcut şi tavanul. Noi nu aveam tavan, la grupurile sanitare, erau ţevi groase, care se vedeau, de la renovarea veche, făcută pe fonduri europene, motiv pentru care nu am putut interveni timp de cinci ani. Acum am avut ocazia şi am putut interveni. Toate instalaţiile sanitare au fost schimbate, ca să îndeplinească toate condiţiile. Este un material rezistent la apă, special conceput, abia montat, cu bani de la Primărie.”, a adăugat profesoara. În privința mobilierului, nu s-au făcut achiziții noi, însă s-a lucrat la repararea și întreținerea celui existent.
- Organizarea programului și dotările suplimentare
La Colegiul Naţional „Dinicu Golescu”, orarul este organizat astfel încât toate clasele să își desfășoare activitatea până seara: „În principiu, clasele a XI-a şi a XII-a învaţă de dimineaţă, iar celelalte vin după-amiază, dar nu vin de la ora 13.00. Sosesc aproximativ pe la ora 11.00, iar în perioada respectivă este un interval de câteva ore în care sunt toţi în şcoală, toate clasele, astfel încât la ora 18.00 să plece toată lumea acasă.”, a explicat Magdalena Dorcioman.
Un sprijin important a venit și din partea părinților. „De curând, un părinte a cumpărat o casă, care avea şi bibliotecă, şi s-a gândit să ne doneze biblioteca şi cărţile, care sunt destul de valoroase. Am amenajat un colţişor, la intrare, şi ne-am gândit să le lăsăm la liber, pentru toţi copiii. Cei care vor, pot împrumuta oricând, orice carte din acea bibliotecă.”, a mai adăugat aceasta. De asemenea, în interiorul căminului au fost amenajate săli pentru studiul limbilor moderne și o bucătărie destinată elevilor din Republica Moldova, proiect realizat printr-o investiție privată: „Avem câteva săli de curs pentru limbi moderne, amenajate în interiorul căminului. Tot în interior se găseşte şi o bucătărie a elevilor din Republica Moldova, amenajată de un fost absolvent. Toată investiţia a fost a lui, pe persoană fizică.”, a explicat Magdalena Dorcioman. Aceasta a transmis că unitatea de învățământ este pregătită pentru începerea cursurilor: „Şcoala este în regulă. O să începem tot ca până acum!”.
R.A.Ş.