02/07/2026

„Beţia” victoriei face praf şi pulbere PSD-ul

Bână şi-a dat demisia, Dumitrescu îi atacă pe Marin şi Ţâroiu, iar Ivan îl împunge pe Băjan în Consiliu  

Ceva se întâmplă la PSD, unde beţia victoriei, în loc să-i unească, parcă îi dezbină pe marii câştigători ai localelor. Scorul neaşteptat de bun – la care chiar nu se aşteptau, de vreme ce candidatul Ţâroiu i-a transmis şefului de la partid, Valeca, un rezultat de 7 consilieri + primarul – parcă le-a luat minţile într-atât încât bălăcăreala din culisele organizaţiei să se deşerte în spaţiul public. Iată cum PSD-ul ne arată că n-are minte nici cât un bob de linte dacă dă cu piciorul premierei realizate în istoria partidului la Câmpulung, arătându-se opiniei publice destrămat de scandaluri, intrigi şi declaraţii răzbunătoare ale unora care îşi ling rănile pierderii şansei de a fi primar, pe care o avea la aceste alegeri orice mătură decorată cu trei trandafiri. Nicolae Dumitrescu este cel care a atacat public conducerea PSD Câmpulung, de ciudă că n-a rămas la opţiunea iniţială prvind persoana candidatului nr.1, atitudine care, probabil, îl va costa calitatea de membru de partid. Şi numai un preşedinte-momâie ar tolera un astfel de comportament din partea unui coleg, care lasă impresia că nu se poate împăca cu ideea că nu mai este nimic de făcut în următorii patru ani. 

Pleacă Bână, intră Sârbu 

După ieşirile lui Dumitrescu, rupt, oricum, de organizaţie, care îşi calmează nervii prezentându-i electoratului pe Marin şi Ţâroiu într-o ipostază puţin spus jenantă, a urmat demisia lui Victor Bână din Consiliul Local. Despre Bână se auzise că intenţionează să demisioneze încă din a doua lună de mandat, dar uite că a avut răbdare s-o prindă şi pe a treia. Probabil, vacanţa la Monaco i-a limpezit gândurile. Nu înţelegem ce i-o fi trebuit acestuia Primărie, când are deja o afacere din care trăieşte bine mersi. Înţelegem de ce partidul l-a pus pe listă, neavând membri cunoscuţi votanţilor, dar, după alegeri, se putea retrage cu discreţie în favoarea unui coleg cu timp liber berechet. Cum este Gheorghe Sârbu, cel care urmează pe lista de la alegerile din 5 iunie 2016. Pentru că o demisie pentru PSD, intervenită în acest moment, în care Dumitrescu îi atacă după obiceiul practicat la uşa cortului pe Marin şi Ţâroiu, nu dă bine deloc. Dimpotrivă, se poate interpreta gestul lui Bână în sensul de a fi pus tot pe seama unei supărări personale, dacă ne gândim la faptul că şi el a vrut o funcţie în administraţia publică locală. A vrut să fie viceprimar, de aceea l-a şi însoţit pe Liviu Ţâroiu la prima întâlnire cu capii partidului, sosiţi la Câmpulung, ca să ajute la dezmeticirea PSD-ului din euforia victoriei şi alegerea secundului primarului.

Totuşi, se pare că Victor Bână a plecat după ce s-a convins că e mare corvoada cu îndatoririle de ales, calitate în care pierde cam mult timp. Iar timpul pentru un afacerist înseamnă bani. Noroc pentru domnul profesor Sârbu, care, după pribegia la judeţ, unde i-a cedat locul Monicăi Cotenescu, se reîntoarce în Consiliul Local.   

Băjan n-a rezistat unei insinuări a lui Ivan şi a răbufnit

Adăugăm tabloului de familie aflată în puternic tămbălău, taman acum când judeţul sună mobilizarea pentru parlamentare – iar ai noştri se ceartă precum chiorii şi am auzit că mai şi sar la gâtul altuia (Marin ştie cel mai bine, gâtul lui fiind cel la care s-a atentat) – propunerea lui Constantin Ivan, de la şedinţa de Consiliu Local, de săptămâna trecută, de a fi motivate în plen voturile negative şi abţinerile, iar motivaţia să fie consemnată în procesul verbal al şedinţei. Caz în care ar trebui motivate, nediscriminatoriu, şi voturile pozitive, cu riscul de a-i prinde dimineaţa la Primărie pe aleşi. S-a simţit vizat de idee – dar, cu siguranţă, nu era singurul – colegul de partid Cornel Băjan, a cărui abţinere, la o şedinţă trecută, a contribuit la zădărnicirea unui proiect de hotărâre care îl interesa pe Constantin Ivan. În afară de el au mai fost şi alţii care s-au abţinut, dar, fiind de la alte partide, nu i-au provocat acestuia o amărăciune la aceeaşi intensitate. „Nu implică nicăieri să-ţi motivezi votul. Este un vot şi atât. Simplu. Dacă se spune undeva ceva că eu trebuie să-mi motivez votul „pentru” sau „împotrivă”, atunci putem motiva şi de ce este vot „pentru”.”, i-a replicat sec Cornel Băjan, simţindu-se atins de sugestia colegului. 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!