La începutul lunii septembrie, Parlamentul s-a reunit în ultima sesiune a legislaturii 2012-2016, cu o configuraţie politică diferită: traseiştii vor crea două noi grupuri, 84 de parlamentari şi-au încheiat deja mandatul, 28 dintre demisionari optând pentru funcţii de primar, consilier judeţean sau preşedinte de Consiliu Judeţean; iar multe legi populiste aşteaptă să fie adoptate. Guvernul a stabilit şi data alegerilor pentru 11 decembrie 2016.
La ultimele alegeri parlamentare, din 2012, votul uninominal a umflat peste măsură Parlamentul. Argeşul, de exemplu, a ajuns să aibă 17 aleşi. Între timp, trei şi-au încheiat socotelile cu această instituţie: Jenica Dumitru e acum primar la Ştefăneşti, iar deputatul Theodor Nicolescu şi senatorul Ionuţ Elie Zisu şi-au dat demisia din cauza unor probleme penale. Pe 11 decembrie, se va reveni la votul pe liste, iar numărul parlamentarilor argeşeni va fi 13, cum era până în 2012: patru senatori şi nouă deputaţi. PSD Argeş vrea doi senatori şi şase deputaţi, ALDE vizează un senator şi doi deputaţi, PMP la fel, iar PNL vrea un senator şi trei deputaţi.