02/07/2026

Primăriţa Elena Lasconi şi constructorul Octavian Bălţoi au semnat contractul pentru renovarea energetică a Spitalului Municipal. Este cel mai mare contract al Câmpulungului cu fonduri europene

Data de 3 aprilie 2024 reprezintă încă o etapă importantă în derularea investiţiei de „Renovare energetică a Spitalului Municipal Câmpulung”, în această zi fiind semnat contractul cu reprezentantul asocierii de firme câştigătoare a licitaţiei. Fiind un obiectiv care se modernizează cu fonduri europene acordate Primăriei Câmpulung prin P.N.R.R., contractul a fost parafat de primăriţa Elena Lasconi şi Octavian Bălţoi, managerul firmei Grup Primacons SRL, din Slatina, lidera asocierii de cinci agenţi economici, care include şi societatea câmpulungeană Inic SRL. La evenimentul de astăzi, alături de primăriţă şi constructor s-a aflat şi managerul Cornel Bivol, datorită căruia, anul trecut, s-a pus la punct instalaţia electrică a Spitalului Municipal, tot în cadrul unui proiect cu finanţare nerambursabilă. Cu o valoare de peste 27 milioane de lei, lucrarea care va schimba nivelul de confort termic al principalei instituţii de sănătate a Muscelului reprezintă cea mai mare investiţie a Câmpulungului realizată vreodată. Şi este o investiţie în Sănătate, domeniul care produce cele mai mari nemulţumiri cetăţenilor care apelează la serviciile sale. Lucrarea a fost câştigată cu preţul de 25.399.361, 61 lei, faţă de 27.165.940,60 lei, valoarea cu care contractul a fost scos la licitaţie.

  • Lucrarea ar trebui să fie gata în martie 2026

„Este un moment istoric pentru Câmpulung, deoarece semnăm cel mai important contract de până acum. Mai avem proiecte de valoare mare, dar acest proiect de eficientizare energetică de la Spital are cea mai mare valoare: 25.399.361, 61 lei.”, spunea, înainte de momentul semnării contractului, primăriţa Elena Lasconi. Proiectarea este estimată să dureze patru luni, iar execuţia, 19 luni, ceea ce înseamnă că finalul investiţiei ar trebui să se producă în martie 2026.

„Este un proiect ambiţios.”, spunea aceasta despre o lucrare complexă care conţine următoarele intervenţii: schimbarea instalaţiei termice şi a celei de apă caldă, montarea de panouri fotovoltaice pentru producerea energiei electrice, plus un transformator, asigurarea eficienţei energetice cu ajutorul vatei bazaltice, schimbarea tablei acoperişului, hidroizolaţie şi termoizolaţie a acoperişului. Pentru producerea energiei termice se vor folosi şase pompe de căldură cu eficienţă energetică mărită, care vor merge în paralel cu centrala termică, soluţie care se va reflecta într-un consum redus de energie. Iar pentru producerea apei calde menajere se vor folosi panouri de apă caldă montate pe clădirea centralei termice. Producerea apei calde nu va implica, practic, niciun cost.

  • Investiţia va fi completată cu proiectul de reabilitare a curţii Spitalului

„Fiind în sit istoric, am intrat în Comisia de Monumente cu acest proiect care are elemente decorative şi soclu de piatră, pentru a păstra zona istorică. Îmbinăm modernul cu utilul şi esteticul într-un proiect de anvergură pentru Câmpulung.”, a completat city-managerul Ioana Marcu. „Avem un proiect foarte frumos şi pentru curtea Spitalului, pe care vrem să-l facem începând de anul viitor. Este posibil să găsim sursă de finanţare pe Regenerare Urbană.”, a adăugat Elena Lasconi. „Sper să fie cu noroc şi să terminaţi chiar mai repede de martie 2026. Vă mulţumesc şi sper să fie cel mai frumos spital, cu care să ne mândrim.”, a mai spus şefa Executivului, după care, împreună cu executantul Octavian Bălţoi, a semnat cel mai mare contract accesat vreodată de administraţia câmpulungeană.

„P.N.R.R., ca program operaţional, are perioada de implementare până în iunie 2026. Toate proiectele noastre de eficientizare energetică se vor finaliza până atunci. Acesta este printre primele depuse şi, evident, este şi printre primele pentru care semnăm contractul de execuţie.”, a mai precizat administratorul public Ioana Marcu.

„Am finalizat un proiect cu schimbarea instalaţiei electrice, plus sistem de alarmare, şi cea de fluide medicale. Spitalele din Câmpulung sunt primele din România care au schimbată complet instalaţia electrică. Acest lucru înseamnă că toţi pacienţii care vor avea nevoie de servicii medicale sunt în siguranţă, nu se vor întâmpla drame ca în alte spitale din România, când pacienţii au ars de vii. Ţin foarte mult să facem lucruri de calitate şi să începem cu cele care nu se văd: instalaţiile în orice clădire, conductele de apă şi canalizare înainte de a face asfaltare.”, a mai declarat Elena Lasconi.

  • Număr record de participanţi la o licitaţie a Câmpulungului  

Startul licitaţiei pentru atribuirea contractului de „Renovare energetică a Spitalului Municipal Câmpulung” s-a produs pe 14 noiembrie 2023, când Primăria a publicat pe portalul de specialitate SICAP invitaţia lansată celor interesaţi de oferta de lucru din municipiul nostru. Valoarea de pornire a licitaţiei s-a cifrat la 27.165.940,60 lei şi trebuie să facem menţiunea că autoritatea contractantă a pus condiţia celui mai bun raport calitate – preţ.

Pachetul cerut de autorităţile câmpulungene de la ofertanţi a inclus servicii de proiectare în faza de proiect tehnic, detalii de execuţie, documentaţia tehnică pentru obţinerea autorizaţiei de construire, inclusiv asistenţa din partea proiectantului şi execuţia lucrărilor.

Măsurile de renovare energetică prevăzute sunt: sporirea rezistenţei termice unidirecţionale a pereţilor exteriori peste valoarea de 1.8 mpK/W; înlocuirea tâmplăriei existente de pe faţade cu tâmplărie termoizolantă etanşă cu ramă de aluminiu pentacameral, tartare low-e şi, eventual, cu strat de argon, Rmin = 0.69 mpK/W; sporirea rezistenţei termice a podului peste valoarea minimă de 5mpK/W; sporirea rezistenţei termice a plăcii peste subsol peste valoarea de 2.9 mpK/W.

Potrivit expertizei tehnice, clădirea a fost construită în anul 1983, are o suprafaţă desfăşurată de 11.124 metri pătraţi, este încadrată în gradul III de risc seismic şi nu are nevoie de lucrări de consolidare.

Până la termenul limită de înscriere, 7 decembrie 2023, patru asocieri cuprinzând 27 de firme – ofertanţi, terţi şi subcontractanţi – şi-au depus ofertele, pentru a obţine contractul de renovare energetică a Spitalului Municipal Câmpulung. Este cea mai importantă investiţie a municipalităţii, alături de reabilitarea şi dotarea Policlinicii Câmpulung, o unitate care n-a beneficiat de o investiţie capitală niciodată în decursul existenţei sale de cinci decenii.

S-au înscris până la termenul limită:

  • Asocierea formată din Proinstal Pipe SRL (reprezentant Ştefan Romeo Ciocănel), din Ştefăneşti, în calitate de lider, Alexim Construct Ama SRL (reprezentant Aron Alexandru Mogoiu), din Curtea de Argeş, ofertant, Specialist Consulting SRL (reprezentant Romică Cezar Şerban), din Bucureşti, ofertant, Top Line Construct SRL (reprezentant Elena Ungureanu), din Mălureni, ofertant, alături de subcontractanţii Pegasus Engineering SRL (reprezentant Bogdan Şerban Stancu), din Bucureşti, Aduro SRL (reprezentant Gheorghe Mircea), din Bucureşti, AES Solution Systems SRL (reprezentant Cătălin Pantilie), din Bucureşti, AIR Service Delta SRL (reprezentant Adrian Rachinoiu), din Ştefăneşti, Tehnoterm Company SRL (reprezentant Sorin Panait), din Piteşti, şi terţii Eurocerad International SRL (reprezentant Florina Costache), din Bucureşti, şi Gotracam SRL (reprezentant Elena Nicoleta Negoiţă), din Bucureşti;
  • Asocierea formată din Grup Primacons SRL (reprezentant Octavian Bălţoi), din Slatina, în calitate de lider, Domus Maximus SRL (reprezentant Ştefan Dâmboiu), din Sibiu, ofertant, şi subcontractanţii Inic SRL (reprezentant Cornel Bivol), din Câmpulung, ALM Power Group SRL (reprezentant Sofi Sabin Marinescu), din Craiova, Electro Data Instal SRL (reprezentant Marius Constantin Cuc), din Cluj Napoca;
  • Asocierea formată din Casa Perfectă Eurodecor SRL (reprezentant Gabriel Toboşaru), din Piteşti, în calitate de lider, UNITH2B SRL (reprezentant Hildegard Brandl), din Bucureşti, ofertant, ABC-CON International SRL (reprezentant Mihai Cătălin Târniţă), din Botoşani, ofertant, iproplan® Planungsgesellschaft mbH (reprezentant Joerg Thiele), din Chemnitz – Germania, ofertant, Clima Trade HVAC SRL (reprezentant Marius Tent), din Oradea, ofertant, Future Engineering SRL (reprezentant Cristian Ionuţ Aron), din Bucureşti, ofertant, şi subcontractanţii Cross Structural Design SRL (reprezentant Adrian Eugen Vasilescu), din Bucureşti, Caloria SRL (reprezentant Mihai Rotaru), din Cluj Napoca;
  • Asocierea formată din Audiotech Multimedia Group SRL (reprezentant Bogdan Brăileanu), din Bucureşti, în calitate de lider, Magnum Construct Proiect SRL (reprezentant Mariana Lazăr), din Măgurele, ofertant, şi Romart Asist SRL (reprezentant Silviu Vasilache), din Măgurele, terţ şi subcontractant.
  • Procedura de achiziţie a mers şnur, durând patru luni şi jumătate    

Amănunte despre achiziţia care s-a derulat fără impedimente au fost oferite jurnaliştilor de către Daniela Buzescu, oficial, şefa Serviciului de Dezvoltare Urbană, după promovarea concursului. „Am rămas uimită când Daniela m-a anunţat ieri (n.r. marţi, 2 aprilie 2024) că vom semna contractul. De obicei, am avut contestaţii.”, spunea Elena Lasconi. Procedura de achiziţie pentru proiectare plus execuţie a investiţiei prezentate a stârnit interesul a patru ofertanţi grupaţi în asocieri, care au totalizat, după cum precizam mai înainte, 27 de operatori economici.

„În prima etapă, după ce s-a făcut evaluarea documentelor de calificare, toţi operatorii au îndeplinit condiţiile. Propunerea tehnică a fost evaluată corect, având în vedere că la evaluarea tehnică doi operatori au fost eliminaţi pentru neconformitate. La evaluarea financiară au rămas doi operatori, dintre care, în urma solicitărilor de clarificări, unul dintre ei a fost eliminat pe motiv de inacceptabilitate a ofertei financiare. Drept pentru care am rămas cu un singur operator admisibil.”, a precizat aceasta. După ce a fost epuizat termenul de contestaţii – comisia a aşteptat opt zile, în loc de şapte -, „am dat telefon la CNSC, am verificat portalul CNSC, căci putea să depună contestaţie şi în ultima zi, am constatat că n-au fost depuse contestaţii, fapt pentru care am decis să semnăm contractul astăzi.”, a explicat Daniela Buzescu.

Municipalitatea câmpulungeană a fost acceptată în programul P.N.R.R. de reabilitare energetică a instituţiilor publice din subordinea primăriilor cu mai multe clădiri ale complexului medical: Pavilionul ORL şi Psihiatrie, Pavilionul Administrativ (fosta Maternitate) şi clădirea centrală a Spitalului Câmpulung.

Magda BĂNCESCU

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!