02/07/2026

Clădirea de la Minier nu va mai fi transformată în locuinţe

Revizuirea Strategiei de Dezvoltare Locală a GAL Câmpulung Muscel a însemnat eliminarea unui proiect gândit în timpul administraţiei conduse de Liviu Ţâroiu. Fostul primar îşi propusese să transforme clădirea părăginită pe care o vedeţi la marginea Şoselei Naţionale, lângă Liceul Tehnologic Auto, fostul Minier, în locuinţe. Scăpa şi imaginea de care au parte cei care tranzitează drumul naţional de imobilul cu aspect jalnic, scăpa şi construcţia de degradarea continuă la care este supusă prin abandonarea ei. Nu se va întâmpla asta, pentru că, în acest mandat, s-a renunţat la proiectul de valorificare a clădirii rămase fără utilitate nu se mai ştie de când.

„Noi ne-am orientat către o clădire care există în zonă (n.r. la Pescăreasa, considerată „zonă urbană marginalizată” în accepţiunea GAL Câmpulung Muscel), în afara Liceului Tehnologic Auto, lângă calea ferată, vizavi de Castrul Roman Jidova. Este o clădire în paragină, pe care vrem s-o reabilităm.”, erau planurile din 2019 ale primarului Liviu Ţâroiu care, în această manieră, îşi îndeplinea o parte dintre obligaţiile cu specific social asumate prin strategia GAL.
În acest scop, urmau să fie accesaţi, pe P.O.C.U., 165.000 euro, pentru „reabilitare şi construire de infrastructură de locuinţe sociale”. În primăvara anului 2020, fostul primar a apelat la excedentul bugetar din care a luat 112.000 lei, cu scopul de a-i folosi pentru a plăti documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii şi alte studii aferente imobilului din Şoseaua Naţională, nr.108. Valoarea reieşită pentru reabilitare: 3.460.190 lei.
După cum spuneam, proiectul a fost abandonat, iar explicaţia ne-a oferit-o primarul Elena Lasconi în momentul expunerii proiectului de buget. „În fosta S.D.L. a GAL-ului era prinsă, cu acelaşi buget, reabilitarea unei clădiri care stătea să pice. Era vorba despre cea de la Minier, care ar fi afectat bugetul local cu vreo jumătate de milion de lei. Noi am proiectat, fără cofinanţare, de trei ori mai mult spaţiu util desfăşurat, prin soluţii moderne, economice şi ecologice, pentru centrul socio-medical integrat şi locuinţele sociale pentru persoanele victime ale violenţei în familie.”, spunea şefa Executivului.
Vă amintim că realizarea centrului medico-social integrat la Pescăreasa are o valoare totală estimată la 1.280.911,32 lei, din care contribuţia Câmpulungului este de 64.527,32 lei. Iar construirea infrastructurii de locuire socială pentru persoanele victime ale violenţei în familie presupune costuri apreciate la 2.850.356,07 lei, din care bugetul local va suporta 142.001,10 lei. Valabilitatea GAL este până în 2023 şi, până în acest moment, n-a început nicio lucrare din cele propuse. M.B.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!