02/07/2026

Dâmboviţeanul care a furat mai mulţi cai de la Nămăeşti a scăpat de arestul la domiciliu

La sfârşitul lunii mai, un bărbat în vârstă de 39 de ani, din satul Tătărani, judeţul Dâmboviţa, a fost arestat preventiv în Argeş, asupra lui planând acuzaţia de furt calificat. Individul ar fi furat cinci cai de rasă de la o fermă din Valea Mare Pravăţ, pe care ar fi încercat apoi să-i vândă. Din fericire, cabalinele au fost recuperate, iar individul trebuie să răspundă penal pentru fapta sa.

Caii au fost furaţi în noaptea de 18 spre 19 aprilie, de pe o proprietate împrejmuită, din Nămăeşti, aparţinând Hergheliei „7 Cai”. Cazul a fost preluat de poliţiştii de la Secţia Valea Mare Pravăţ, care au deschis un dosar penal pentru furt calificat. Din fericire, animalele au fost găsite în localitatea Voineşti, judeţul Dâmboviţa, acolo unde au fost duşi de cel care i-a furat. Cu această ocazie a fost identificat şi făptaşul, acesta fiind Leonard Dobre. Dâmboviţeanul a fost reţinut de oamenii legii pe 27 mai, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, iar a doua zi, Judecătoria Câmpulung a dispus arestarea lui preventivă pentru 30 de zile. Măsura a fost prelungită până pe 20 iulie 2021, când Tribunalul Argeş a stabilit plasare lui în arest la domiciliu. Acesta i-a fost înlocuită pe 1 octombrie cu controlul judiciar. Cu această ocazie, Judecătoria Câmpulung a stabilit pentru suspect mai multe obligaţii pe care să le respecte, printre care să se prezinte la organul de urmărire penală, Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung sau la instanţa de judecată ori de câte este chemat; să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar sau a instanţei de judecată; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; să nu comunice cu persoana vătămată, Dan Cristian Moşescu, cu membrii familiei acestuia şi cu martorii din cauză.

Bărbatului i-a fost pus în vedere că, dacă încalcă obligaţii impuse sau săvârşeşte o nouă infracţiune, se poate dispune înlocuirea controlului judiciar cu arestul preventiv sau la domiciliu. Adrian TĂNASE

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!