Lansăm către musceleni un nou apel umanitar pentru a salva viaţa unei fete. Este vorba de Maria Antonia Popescu, fiica părintelui Ionuţ Popescu de la Biserica Sfântul „Fanurie” din cartierul Grui, care trece prin suferinţe crunte, pe fondul unei boli autoimune. A suferit nenumărate intervenţii chirurgicale care au culminat cu pierderea din coapsă a piciorului stâng. Din 12 decembrie 2020 se află internată la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Maria Curie”, din Capitală, împreună cu mama ei. În prezent, se cer alte intervenţii care să-i asigure o stare stabilă. Pronosticul este unul rezervat, datorită stării grave în care se află.
Facem apel, pe această cale, la oamenii cu mărinimie sufletească, oameni care vor să vină în sprijinul familiei, în vederea susţinerii financiare de care are nevoie, atât cât se va afla în spital, cât şi după, pentru o eventuală proteză, scaun cu rotile, tratament, etc.
Se pot face donaţii în contul IBAN: RO47BTRLRONCRT0217857901, titularul contului fiind Ionuţ Popescu, sau cash, la Laboratorul Cofetăriei „Un Băiat şi o fată”, din strada Lascăr Catargiu, nr. 28-30.
(foto: debona.ro)