02/07/2026

Florin Liţoi, numele vehiculat pentru city manager

•Grila de personal a Primăriei creşte cu un administrator public şi un consilier al viceprimarului

 

Prima modificare a organigramei Primăriei Câmpulung, după instalarea noii conduceri, a fost propusă pentru şedinţa extraordinară a Consiliului Local de astăzi. Grila de personal, moştenită de la Liviu Ţâroiu, se măreşte cu două posturi: un administrator public, care, obligatoriu, va avea studii superioare, şi un consilier personal la cabinetul viceprimarului. Ultimul vot pentru statul de funcţii al Primăriei Câmpulung a fost dat de fostul Consiliu Local pe 31 octombrie 2019, când s-a aprobat Hotărârea nr.108. Potrivit acestei norme, care reorganiza aparatul de specialitate al primarului municipiului, organigrama şi statul de funcţii, numărul de posturi în Primărie ajungea la 125 (2 demnitari, 8 funcţii publice de conducere, 68 de funcţii publice de execuţie şi 47 de funcţii publice contractuale).

Din cele 125 de posturi aprobate pe 31 octombrie 2019, 114 erau ocupate şi 11 vacante. Job-urile care nu aveau ocupanţi toamna trecută erau şi pentru şefi, şi pentru executanţi, şi pentru funcţionari publici, şi pentru personal contractual. Mai precis, la sfârşitul anului trecut, Primăria ducea lipsă de trei şefi, adică trei funcţionari publici cu rol de conducere, şi şapte funcţionari cu atribuţii de execuţie. Un loc era disponibil pentru un angajat dintre cei cu statut de personal contractual. Unii, mai mult ca sigur, au fost au fost angajaţi pe ultima sută de metri a mandatului lui Liviu Ţâroiu, lucru pe care îl vom afla vizualizând statul actualizat după votul cerut pe 14 decembrie. Şi care, în mod normal, trebuia să însoţească proiectul de hotărâre pregătit pentru şedinţa din această seară, aşa cum s-a procedat până acum, pentru a avea o imagine completă şi corectă a posturilor ocupate şi a celor vacante la final de 2020. Cu atât mai mult cu cât organigrama şi statul de funcţii n-au trecut prin nicio actualizare în cursul acestui an, asta deşi feţe noi am remarcat în Primărie.

În 2016, când a ajuns primar, Liviu Ţâroiu a preluat un colectiv format din 119 de posturi, dintre care 113 ocupate şi 6 vacante. Pe 29 august 2019, primarul PSD a încercat fără succes o suplimentare a statului de personal cu 28 de posturi, faţă de toamna anului 2016. Conform calculelor lui Ţâroiu, cu o jumătate de an înainte de încheierea mandatului – prelungit, din motiv de pandemie, cu încă un an – grila de personal ar fi ajuns la 147, dintre care 114 ocupate, iar restul de 33, vacante. Curentul anti-Ţâroiu declanşat de intenţiile de angajare a 28 de inşi pe posturile nou înfiinţate + 5 pe locurile care erau vacante în schemă l-a făcut să bată în retragere. O lună mai târziu, la şedinţa din 26 septembrie 2019, fostul primar le-a băgat sub nas consilierilor o organigramă „tunată” cu „doar” 19 poziţii, faţă de 28, câte a intenţionat. Pe fondul vociferărilor liberale din Consiliu, la unison cu cele social-democrate, căci nici colegii de partid ai primarului n-au fost fericiţi văzând cum Ţâroiu îşi căsăpeşte singur procentele electorale, statul de funcţii a fost retras, pentru a doua oară, din dezbaterea Consiliului. A revenit peste o lună, la şedinţa din 31 octombrie, cu 9 posturi mai multe decât în 2016.

După un an, adaugă două şi noua administraţie, care repune pe lista de personal o poziţie tăiată de Liviu Ţâroiu, chiar sub presiunea propriilor colegi de partid, nu numai a opoziţiei liberale. Şi anume administratorul public, echivalent, cel puţin salarial, unui director din Primărie, care câştigă peste 10.000 de lei, pe care fostul primar voia să şi-l angajeze pentru numai o jumătate de an, dacă alegerile se ţineau în iunie. Foştii consilieri au insistat ca momentul numirii administratorului de municipiu să fie amânat până la alegeri, după care câştigătorul punea pe cine dorea. Asta pentru că administratorul public nu dădea concurs, conform celor stabilite anul trecut, când s-a încercat fără succes introducerea acestei funcţii în organigramă, ci era numit de către primar.

De vreme ce primarul Elena Lasconi lansează astăzi către Consiliul Local propunerea de a vota postul eliminat anul trecut înseamnă că a găsit omul potrivit pentru job-ul care nu poate fi ocupat de oricine. Numele city managerului nu este învăluit în cine ştie ce mister, de vreme ce, de aproape două săptămâni, a „răsuflat” în târg nominalizarea liberalului Florin Liţoi pentru poziţia extrem de importantă în schema de personal a unei Primării cu pretenţii de dezvoltare a localităţii. Aşadar, mai întâi s-a pregătit omul şi abia apoi propunerea către Legislativ, căruia i se cere să valideze opţiunea conducerii Executivului.   

Dacă de administratorul de municipiu ne-am plictisit anul trecut, tot auzind despre el, în schimb, constituie o premieră consilierul viceprimarului Nicolae Zaharia care simte şi el nevoia să fie sfătuit. Rămâne să aflăm în ce domenii, căci documentaţia de şedinţă, zgârcită cu informaţiile de data aceasta, nu argumentează necesitatea unui om propus şi adus de Zaharia în Primărie. La fel, nu detaliază care este treaba insului care, la prima vedere, pare de umplutură. Magda BĂNCESCU    

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!