Având certitudinea că rezultatul votului nu-i va afecta agenda de investiţii, cu două luni înainte de alegeri, Nicolae Pană a scos la licitaţie un contract care, ca valoare, îl concurează pe cel de la Schitu Goleşti, care pregăteşte etapa a doua a canalizării. La Coşeşti, cele aproximativ 8 milioane de lei, la cât se cifrează invitaţia primarului trecut de la ALDE la PSD, n-au declanşat cine ştie ce concurenţă. Au accesat procedura un ofertant unic, care participă la licitaţie împreună cu doi subcontractanţi, şi o asociere de două firme, care, de asemenea, au alături de ele un subcontractant, cu o parte infimă a lucrării. Pe 12 octombrie a fost programată ultima fază a achiziţiei estimate la 7.997.384,29 lei şi anume deliberarea şi stabilirea câştigătorului contractului de reabilitare a reţelelor de apă în toate satele localităţii.
Concurenţă şi nu prea. Invitaţia primarului a atras doi constructori
Procedura iniţiată în SICAP pe 17 iulie s-a încheiat pe 12 octombrie, când autoritatea contractantă a decis cu cine pune în operă un contract cu finanţare nerambursabilă. La capătul unei analize care a durat două luni, Primăria Coşeşti s-a edificat care dintre cei doi ofertanţi, împreună cu asociaţii lor, sunt dispuşi să lucreze la cel mai bun preţ, raportat la calitatea execuţiei. Dată fiind complexitatea lucrării programate să se desfăşoare în cele şase sate ale comunei, autorităţile de la Coşeşti au evitat condiţia celui mai scăzut preţ, preferând să se concentreze pe calitatea rezultatului. Misiunea câştigătorului constă în reabilitarea, modernizarea şi extinderea sistemului de alimentare cu apă la Coşeşti.
Au fost interesate de angajamentul de lucru:
•Pancor Construcţii Speciale SRL (reprezentant Daniel Constantin), din Piteşti, în calitate de lider, înscris la licitaţie împreună cu Geofor Divert SRL (reprezentant Florea Dobrogeanu), din Ştefăneşti, subcontractant 8,15%, şi Electroprecizia A.G. SRL (reprezentant Dragoş Zavarache), din Săcele, subcontractant 4,53%;
•Asocierea formată din Mondoterm SRL (reprezentant Mihai Cristian Mazilu), din Piatra Neamţ, în calitate de lider, Cordep SRL (reprezentant Emanuel Iosub), din Tămăşeni, în calitate de ofertant, şi Energoice SRL (reprezentant Gică Petrescu), din Piatra Neamţ, în calitate de subcontractant 4%.
Lucrările programate în fiecare sat
Totalul contractului, unul consistent, pe măsura intervenţiilor stabilite de proiectant, de 7.997.384,29 lei, este defalcat astfel pe capitole ale investiţiei: amenajarea terenului – 2.719,15 lei; amenajări pentru protecţia mediului şi aducerea la starea iniţială – 459,34 lei; cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului – 403.850,30 lei; construcţii şi instalaţii – 3.370.517,92 lei; montaj utilaj tehnologic – 390.120 lei; utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale cu montaj – 3.634.657,46 lei; organizare de şantier – 195.060 lei.
Organizatorii licitaţiei au impus lucrări de reabilitare, modernizare şi extindere a sistemului de alimentare cu apă în satele Păcioiu, Coşeşti, Petreşti, Jupâneşti, Lăpuşani, Leiceşti.
PĂCIOIU
•Foraj – 250 m; 8Conducta de aducţiune apă brută PEHD, lungime 60 m; •Rezervor de înmagazinare şi bazin decantor; •Staţie de tratare a apei; •Conductă de distribuţie a apei tratate PEHD, lungime 500 metri; •Grup sanitar şi bazin vidanjabil; •Amenajarea incintei; •Racord electric; •Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale care necesită montaj; •Montaj.
COŞEŞTI
•Foraj – 200 m; •Conductă de aducţiune a apei brute PEHD; •Rezervor de înmagazinare şi bazin decantor; •Staţie de tratare a apei; •Conductă de distribuţie a apei tratate PIED; •Grup sanitar şi biroul personalului de operare, pentru depozitare consumabile; •Amenajarea incintei; •Alimentare cu energie electrică din tabloul existent; •Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale care necesită montaj; •Montaj.
PETREŞTI
•Conducta de aducţiune a apei brute PEHD, lungime 20 m; •Rezervor de înmagazinare şi bazin decantor; •Staţie de tratare a apei; •Conducta de distribuţie a apei tratate PIED; •Grup sanitar şi bazin vidanjabil; •Amenajarea incintei; •Extinderea reţelei de alimentare cu apă; •Conductă de evacuare a prea-plinului rezervorului şi apelor pluviale; •Alimentarea cu energie electrică din tabloul existent; •Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale care necesită montaj; •Montaj.
JUPÂNEŞTI
•Conductă de aducţiune a apei brute PIED; •Rezervor de înmagazinare şi bazin decantor; •Staţie de tratare a apei; •Conducta de distribuţie a apei tratate PEHD, lungime 190 m; •Grup sanitar şi bazin vidanjabil; •Amenajarea incintei; •Extinderea reţelei de distribuţie a apei potabile; •Alimentare cu energie electrică din tabloul existent; •Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale care necesită montaj; 8Montaj.
LĂPUŞANI
•Conductă de aducţiune a apei brute PEHD, lungime 20 m; •Rezervor de înmagazinare şi bazin decantor; •Staţie de tratare a apei; •Cămine şi hidrant suprateran de incendiu Dn 100; •Grup sanitar şi bazin vidanjabil; •Amenajarea incintei; •Alimentare cu energie electrică din tabloul existent; •Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale care necesită montaj; •Montaj.
LEICEŞTI
•Conducta de aducţiune a apei brute PIED; •Bazin decantor; •Staţie de tratare a apei; •Conductă de evacuare a apei brute/pluviale; •Amenajarea incintei; •Alimentare cu energie electrică din tabloul existent; •Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale care necesită montaj; •Montaj.
Firma din Piteşti, câştigătoare
Pe 3 noiembrie, a fost anunţat câştigătorul: Pancor Construcţii Speciale, din Piteşti. Autorităţile de la Coşeşti au încheiat contractul cu executantul, la preţul de 7.924.723,73 lei. Cu 72.660,62 lei mai puţin faţă de valoarea de la care a pornit licitaţia, bani economisiţi în contul finanţatorului proiectului susţinut din fonduri nerambursabile. M.B.