Chiar în ziua în care a fost inaugurat Laboratorul PCR la Câmpulung, pe 15 iunie, prefectul de atunci, Emanuel Soare, contesta în instanţă anularea a două dispoziţii emise de primarul Liviu Ţâroiu. Prima, prin care s-a constatat câştigarea concursului de manager la Spital de către Nicolaie Alexe şi, a doua, prin care Ţâroiu a dispus suspendarea contractului de management încheiat între el şi Alexe, cu consecinţa înlăturării din postul de manager interimar a medicului Andrei Aron.
Vinerea trecută, edilul câmpulungean a fost din nou chemat în judecată, de data aceasta, de fostul manager Nicolaie Alexe, care a acţionat şi Spitalul Municipal. În dosarul înregistrat la Tribunalul Argeş, fostul director vrea anularea dispoziţiei nr. 225 din 22 iunie 2020, de suspendare a contractului de management nr. 19967 din 20 iunie 2019, şi plata despăgubirilor de la data de 22 iunie 2020, până la încetarea suspendării contractului. Până în prezent, nu a fost stabilit un prin termen de judecată.
Fostul director al Spitalului, Nicolaie Alexe, dacă va câştiga procesul, va primi salariile pe care le-a pierdut de la suspendarea din funcţia de conducător al unităţii sanitare şi până când sentinţa va rămâne definitivă. Ca o idee, în iunie, Alexe a avut un salariu de peste 15.000 de lei, pe care l-a pierdut în lunile care au urmat, fiind nevoit să se mulţumească cu cel de şef Serviciu Managementul Serviciilor Medicale, care a fost de circa 5.500 de lei lunar, o treime din precedentul. Dacă procesul va dura cel puţin o jumătate de an, suma s-ar putea ridica la 900.000 de lei, numai contravaloarea salariilor, dar poate fi mai mare dacă Alexe vrea penalităţi şi eventuale daune morale.
În cealaltă speţă, dintre Prefectură şi Primăria Câmpulung, prima înfăţişare va fi pe 19 noiembrie. Iată ce a declarat Emanuel Soare, iniţiatorul anulării actului administrativ nr. 238 din 14 iunie 2019 şi nr. 197 din 25 mai 2020, pentru Jurnal de Argeş: „Potrivit competenţelor Instituţiei Prefectului, am atacat în contencios actul emis de primarul Câmpulungului, prin care domnul Alexe a fost numit în funcţie. În opinia mea, numirea şi organizarea concursului pe post s-au făcut cu încălcarea prevederilor legii. Nu au fost respectare criteriile legale în materie. După concurs au fost depuse contestaţii, însă acestea nu au fost rezolvate din cauză că nu s-a întrunit comisia de soluţionare a contestaţiilor. Cu toate acestea, domnul Alexe a fost numit în funcţie, ceea ce, în opinia noastră, reprezintă o încălcare a legii”. “E.M.”