02/07/2026

Final de campionat la juniorii republicani CSS Dinicu Golescu U19 – locul 5, CSS Dinicu Golescu U17 – locul 6

Sâmbătă, în ultima etapă a Campionatului naţional de fotbal U19, echipa CSS Dinicu Golescu, pregătită de Ovidiu Tică şi Alin Durdun, a învins cu scorul de 3-2, pe „Municipalul” din Câmpulung formaţia Braşovia Braşov. Golurile muscelenilor au fost marcate de Denis Diaconu, Bogadan Ticuleasa şi Leonard Grancea. CSS Dinicu Golescu termină acest campionat pe locul 5, din 9 echipe, cu 7 victorii, 2 egale şi 7 înfrângeri, totalizând 23 de puncte şi un golaveraj de 37-38. Liderul detaşat al campionatului a fost echipa AFC Chindia Târgovişte, care a încheiat competiţia fără nicio înfrângere, cu 12 victorii şi 4 meciuri încheiate la egalitate. Tot sâmbătă, juniorii U17 de la „Dinicu Golescu” au terminat campionatul cu o înfrângere, 1-3, în faţa aceleiaşi echipe dâmboviţene. Golul gazdelor a fost marcat din penalty de David Ticuleasa. Juniorii mici termină campionatul pe locul 6, tot din 9 echipe, cu 5 victorii, 1 egal şi 10 înfrângeri, acumulând 16 puncte şi un goleveraj de 27-40. Alex BARBU

 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!