Pericol de explozie, ieri de dimineaţă, pe şoseaua de centură a municipiului Câmpulung, la Apa Sărată! O dubiţă Mercedes a intrat într-un tir, provocând spargerea rezervorului autotrenului. Nu au fost victime, însă tot combustibilul s-a împrăştiat pe şosea, fiind necesară intervenţia pompierilor care au luat măsurile necesare pentru împiedicarea unui dezastru.
Graba strică treaba, ba chiar duce la producerea unor evenimente rutiere ce pot avea consecinţe grave. Ieri de dimineaţă, în jurul orei 07.00, potrivit martorilor, şoferul unui autotren care venea dinspre Piteşti, pe şoseaua de centură a Câmpulungului, a intrat într-o depăşire riscantă, după ce a trecut podul peste Râul Târgului, din zona cimitirului de la Apa Sărată, încadrându-se apoi „la mustaţă”, pe banda sa de mers. Din sens opus venea o dubiţă Mercedes Vito, al cărei conducător auto, surprins de manevra tiristului, s-a speriat şi a pierdut controlul volanului, intrând în coliziune cu maşina de mare tonaj. Incidentul nu s-a soldat cu victime, însă ambele autovehicule au fost avariate. Problema a fost că rezervorul tirului s-a spart, în urma impactului violent. Pompierii au mers imediat în zonă şi au luat măsurile necesare. Nu au fost probleme, însă combustibilul (circa 300 de litri) s-a împrăştiat pe şosea, ceea ce i-a pus în dificultate pe ceilalţi participanţi la trafic. Pompierii au împrăştiat pe carosabil material antiderapant (nisip) pentru a evita astfel producerea unui alt eveniment rutier nefericit. Poliţiştii Biroului Rutier Câmpulung au demarat cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanţele producerii accidentului şi gradul de vinovăţie al persoanelor implicate. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Alex BARBU