02/07/2026

Bărbat cu infarct, dus la Floreasca cu elicopterul

Un elicopter SMURD a aterizat, miercuri, la ora 15.45, pe terenul doi din cadrul complexului sportiv CS Muscel pentru a prelua un bărbat de 55 de ani, din comuna Bughea de Jos, care suferise un infarct miocardic şi necesita transferul la un spital din Bucureşti. Ilie Coşcodaru a fost stabilizat la Spitalul Municipal şi, pentru că starea de sănătate nu-i permitea transportul cu o ambulanţă, s-a ales deplasarea pe calea aerului.

Bărbatului i s-a făcut rău în timp ce trebăluia prin gospodăria sa din Valea Măcelarului, iar familia a sunat la 112 şi a solicitat o ambulanţă, care l-a transportat la Spitalul Municipal Câmpulung, unde s-a constatat că suferise un infarct miocardic. Medicii câmpulungeni au reuşit să-l stabilizeze, însă, dată fiind situaţia gravă în care se afla, au decis ca pacientul să fie transportat cu un elicopter SMURD la un spital din Capitală. Elicopterul a decolat în jurul orei 16.30, iar după aproximativ 40 de minute, a aterizat pe aerodromul din Băneasa, bolnavul fiind ulterior preluat de o ambulanţă şi transportat  la Spitalul Floreasca. 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!