02/07/2026

Militarii musceleni se pregătesc de Paşte, în Kandahar

Sunt departe de familii acum în pragul sărbătorilor de Paşte, însă nu uită de tradiţiile şi obiceiurile noastre. Este vorba despre cei peste 440 de militari de la Batalionul 30 Protecţia Forţei „Vulturii Carpaţilor”, care se pregătesc de sărbătoarea Învierii Domnului, în teatrul de operaţii din Afganistan.

  Zilele trec, iar militarii dau dovadă de credinţă, de tărie şi de pregătire. Pentru ei, în teatrul de operaţii sărbătorile nu sunt ca acasă, ci mai mult simple zile de lucru, însă în suflet poartă mirosul cozonacilor de acasă şi zâmbetele familiilor. Pe lângă faptul că sunt uniţi, acolo fiind mai mult o familie de cât un batalion, militarii nu au uitat de tradiţiile noastre. Femeile, bine pregătite, în timpul liber, au înroşit ouă pentru zilele ce vor urma.

Folclorul conservă mai multe legende creştine care explică de ce se înroşesc ouăle de Paşte şi de ce ele au devenit simbolul sărbătorii Învierii Domnului. Una dintre ele relatează că Maica Domnului, care venise să-şi plângă fiul răstignit, a aşezat coşul cu ouă lângă cruce şi acestea s-au înroşit de la sângele care picură din rănile lui Iisus. Domnul, văzând că ouăle s-au înroşit, a spus celor de faţă: „De acum înainte să faceţi şi voi ouă roşii şi împestriţate întru aducere aminte răstignirea mea, după cum am făcut şi eu astăzi”. 

Iată că acum, nici militarii nu au uitat de această tradiţie.

https://www.youtube.com/watch?v=oB2QF8U1iPs

  De asemenea, majoritatea dintre ei, în frunte cu comandantul Batalionului 30 Protecţia Forţei „Vulturii Carpaţilor”, locotenent colonel Ionuţ Ilinca, au ţinut să le transmită celor dragi câteva urări şi gânduri frumoase de Paşte.

https://www.youtube.com/watch?v=_S5XSOm6IAI&t=1s

https://www.youtube.com/watch?v=3g_es2fzjc4

Le urăm şi noi misiune uşoară tuturor celor din teatrul de operaţii din Kandahar şi un Paşte plin de tărie, linişte sufletească şi binecuvântare!




Postări asemănătoare

error: Content is protected !!