În perioada decembrie 1993-decembrie 2000, specialistul Liviu Pop a fost delegat în Argentina pentru coordonarea grupei de tehnicieni români, care asigurau pregătirea de vânzare şi asistenţă tehnică pentru automobilele ARO. Conjunctural, Argentina este a doua mare piaţă auto din America de Sud, după Brazilia. În Argentina au funcţionat aceleaşi politici protecţioniste pentru industria auto naţională, aşa cum am prezentat când am relatat despre lansarea automobilului românesc în Uruguay. De asemenea, Argentina este a doua economie ca importanţă între ţările Mercosur (Piaţa Comună a Sudului). Importul automobilelor ARO în Argentina s-a derulat – în principal – prin două firme. Iniţial, prin firma ARO ARGENTINA S.A., al cărei titular era inginerul Augustin Corla, un prosper om de afaceri de origine română, devenit, cu ani în urmă, cetăţean argentinian.
Piese de ARO, “chiar şi la farmacie, în localităţile îndepărtate”
Firma ARO ARGENTINA S.A. a importat 646 auto, pe parcursul anilor 1994-1996. După ce inginerul Augustin Corla a renunţat la această afacere, în perioada 1997-1998, importurile s-au derulat prin firma SUDAMERICANA ARO S.A., la care erau mai mulţi acţionari. Inginerul Liviu Pop ne relata: „Deşi potenţa financiară a acestei firme era mai redusă comparativ cu prima, ea a importat, totuşi, peste 500 automobile. Pe parcursul a 7 ani s-au importat în total în Argentina 1.178 automobile ARO, atât din gama ARO 10, cât şi gama ARO 24. Automobilele ARO 10, iniţial, au fost echipate cu motoare benzină Dacia, (1.400 centimetri cubi şi 1.600 centimetri cubi), ulterior, cu motoare Diesel Renault. Era varianta de automobile ARO 10 pentru exportul destinat importatorilor din Franţa.” Au fost importate toate modelele din gama ARO 10: Spartana, ARO 10.1 echipat cu prelată, ARO 10.4 echipat cu suprastructură metalică, ARO 10.6 utilat cu camionetă cu cabină simplă, ARO 10.9 echipat cu camionetă cu cabină dublă. Automobilele din gama ARO 24 au fost importate în versiunea specială pentru Argentina, fiind echipate din fabrica cu motoare Diesel PERKINS, de fabricaţie argentiniană. Modelele importate au fost ARO 243, 244, 246 şi ARO 320. De menţionat că, în Argentina, unul dintre modelele cu mare succes de vânzări a fost automobilul Renault 12 produs local. „De un succes la fel de mare s-a bucurat (în special, în rândul taximetriştilor) şi „sora” Dacia 1400 importată din România, care se bucura de taxe vamale foarte mici (de „excepţie”) şi se vindea la un preţ atractiv, mai mic decât Renault-ul 12, produs în Argentina. Atât Renault 12, cât şi Dacia 1400 erau maşini „populare” renumite prin mecanica simplă, fiabilă şi o întreţinere uşoară, cu piese de schimb, care se găseau peste tot (cum spuneau argentinienii „chiar şi la farmacie, în localităţile îndepărtate”), ne relata Liviu Pop. În perioada 1994 -1999, ARO ARGENTINA a importat 646 de maşini de la Câmpulung, iar SUDAMERICANA ARO a importat 506 automobile româneşti.
ARO, o maşină de succes în Argentina
Automobilele ARO 10 au apărut pe piaţă într-o situaţie favorizată de faptul că „mecanica” era cunoscută şi apreciată de către concesionari şi cumpărători. Astfel, nu au fost necesare eforturi publicitare mari, pentru ca automobilele ARO 10 să devină cunoscute pe piaţă şi să se bucure de succes în vânzări. ARO 10 îngloba un „mix de avantaje”: era cel mai accesibil automobil 4×4 de pe piaţă, o mecanică cunoscută, un design „simpatic” şi “impunător de respect” în „jungla traficului” din metropola Buenos Aires. Specialistul Liviu Pop ne relata: „În acei ani de început (1994–1995), automobilele „4×4” au devenit „la modă” şi în Argentina. Auspiciile sub care a debutat marca ARO (prin modelele ARO 10) pe piaţa argentiniană au fost bune şi, primii cinci ani, vânzările au fost încurajatoare. Treptat, în Argentina, legislaţia privind sectorul auto a evoluat, a devenit mai exigentă, astfel încât s-au căutat căi de a depăşi aceste „noi obstacole”. Din aceste considerente au avut loc mai multe întâlniri ale directorilor ARO (veniţi în Argentina) pentru realizarea unui acord cu Renault, Argentina având ca scop furnizarea de motoare Renault pentru echiparea automobilelor ARO 10. În final, discuţiile au eşuat din cauza preţului ridicat al motoarelor, care, implicit, ar fi condus la o creştere a preţului de vânzare a automobilelor ARO 10.”
Directorul Giuvelcă, în deplasare “turistică” în Argentina
Referitor la „obstacole”, ulterior, când s-a trecut la importul în Argentina al automobilelor ARO 10 echipate cu motoare diesel Renault, firma importatoare a trebuit să prezinte la probe şi verificări un automobil din această versiune, chiar dacă acesta posedă toate documentele de omologare conform normelor CE! (Normele din sectorul auto în Argentina erau sub nivelul celor europene de la acea dată!). Asta a însemnat timp pierdut, costuri şi o întârziere de aproximativ şase luni în importul automobilelor ARO 10 diesel Renault. Tot la capitolul „obstacole”, trebuie menţionat că firma importatoare trebuia să obţină o licenţă de import pentru automobile, care se elibera semestrial, pentru o cantitate limitată şi cu condiţii destul de stricte. Cu ocazia deplasărilor în Argentina, directorii de la ARO au pregătit – în paralel – şi exportul automobilelor din gama ARO 24. S-a realizat un acord cu fabrica de motoare PERKINS ARGENTINA S.A., care, ulterior, a livrat în România motoare Diesel Perkins pentru automobilele ARO 24 fabricate pentru exportul din Argentina. Pentru a obţine condiţii avantajoase, pentru ca automobilele ARO să concureze pe piaţa argentiniană (ca fiind un produs fabricat în Argentina, cu motor şi alte componente locale), firma SUDAMERICANA ARO S.A. a început demersurile pe lângă autorităţile Provinciei La Pampa din sudul Argentinei, pentru realizarea unei linii de montaj ARO în oraşul General Pico. Inginerul Liviu Pop povestea: „În februarie 1997, împreună cu o numeroasă delegaţie româno-argentiniană, am participat la reuniunea avută cu Guvernatorul Provinciei, prin care acesta şi-a manifestat interesul şi sprijinul efectiv pentru o astfel de iniţiativă. Din păcate, puterea financiară a firmei argentiniene, cât şi situaţia fabricii ARO, în acel moment, nu au fost în măsură să fructifice această oportunitate. Chiar mai mult, au creat false expectative autorităţilor guvernamentale şi locale. (n.r. situaţii pe care noi le-am prezentat în articolele din ziarul nostru odată cu această istorie). Din atitudinea directorului ARO din acea perioadă (inginerul Ioan Giuvelcă) se pare, însă, că decizia a fost luată („zarurile” au fost aruncate) cu mult înainte, iar deplasarea în Argentina a fost una mai mult „turistică”. Realizarea liniei de montaj ARO în Argentina „s-a sfârşit înainte de a începe”.
“Clubul ARO 4×4 Argentina”
Specialistul Liviu Pop ne relata despre deplasarea sa în Argentina: „Pe perioada deplasării în Argentina, am avut ocazia să lucrez cu mai mulţi tehnicieni din ARO, dar doresc să subliniez în mod deosebit activitatea a doi „meseriaşi” în adevăratul sens al cuvântului: Traian Şerb şi Iosif (Viciu) Dumitrescu. În mai multe situaţii – prin reparaţiile pe care le-au făcut la automobilele ARO – proprietarii lor le-au considerat „minuni”. Cu ocazia unui raid cu automobile 4×4 desfăşurat pe un traseu de peste 3.500 kilometri – din care circa 800 de kilometri în zone montane accidentate din nordul Argentinei – Traian Şerb, cu un ARO 243 echipat cu motor Diesel Perkins, „a scos la cravată” automobile 4×4 cu „blazon”: Mitsubishi sau Nissan. Chiar dacă şi automobilul româno-argentinian a suferit câteva defecţiuni (remediate „din mers”), ARO 243 a fost revelaţia raidului şi a apărut pe coperta revistei de profil auto 4×4 – „Aventură”. Tot în Argentina am colaborat la transformarea a cinci camionete ARO 320 şi echiparea lor cu nacelă şi braţ hidraulic, pentru lucrul la înălţime, destinate unei firme de reţele electrice.” La acelaşi capitol de modificări – îmbunătăţiri se pot aminti colaborările cu firmele argentiniene pentru adaptarea unei servodirecţii la un auto ARO 10 (pentru probe) şi adaptarea mai multor instalaţii de aer condiţionat pe ARO 10.4 destinate unor clienţi „speciali” ai firmei.
Marca ARO (şi) în Argentina este deja “istorie”!
La capitolul clienţi speciali – care au „testat” automobilele ARO 10 – se poate menţiona şi Serviciul de Pază şi Protocol. Pe lângă calităţile 4×4 deosebite şi apreciate de către cumpărători, automobilele ARO 10 au avut şi „metehnele tradiţionale”: numeroase pierderi de ulei, probleme de supraîncălzire şi blocaj al frânelor, zgomote anormale în funcţionarea cutiei de transmisie şi a diferenţialului spate, funcţionarea defectuoasă a mecanismelor de rulare de tip nou, defecţiuni ale instalaţiei electrice, etc. „Lotul de 100 bucăţi ARO 24 echipate cu motoare Perkins a sosit din fabrică cu o gravă defecţiune, la cutia de viteze. Am fost nevoiţi ca la efectuarea pregătirii de vânzare – pe lângă lucrările obişnuite – să demontăm cutia de viteze de pe toate automobilele. Apoi a urmat „deschiderea” tuturor cutiilor de viteză şi înlocuirea unui rulment cu piese similare cumpărate de pe piaţa locală şi remontarea cutiilor pe autoturismele româneşti. A fost o muncă laborioasă pe care tehnicienii ARO au realizat-o „fără comentarii”. Pe fondul deteriorării situaţiei economice din Argentina în cursul anului 2000 şi a crizei care s-a accentuat în anii următori, afacerea ARO în Argentina a luat sfârşit. Au rămas pe piaţă 1.178 automobile fără service şi fără piese de schimb. Doresc să menţionez că, în perioada 1999-2000, când importurile şi vânzările ARO la firma SUDAMAERICANA ARO S.A erau „în cădere liberă” (ca, de altfel, şi la celelalte mărci auto), pe cont propriu – şi fără ştirea conducerii de la ARO – împreună cu directorul comercial al firmei – domnul Alberto Batajel, am realizat mai multe contacte şi întâlniri cu firme importatoare auto. În Argentina, am avut tratative cu firma CIDEF, importatoare a automobilelor Nissan şi cu firma importatoare a autoutilitarelor chinezeşti marca „Wuli”. Din Brazilia am contactat firma CBT care producea un auto 4×4 numit „Jabali” („Mistreţ”), de dimensiuni şi concepţie asemănătoare cu linia ARO 24, însă cu o caroserie mult mai „rustică”. Din păcate, încercările noastre nu s-au desfăşurat în cel mai favorabil moment pentru starea economiei argentiniene şi braziliene, astfel încât tratativele au rămas la nivel de „propuneri de afaceri”, care să fie reluate ulterior… în vremuri mai bune!”, spunea specialistul Liviu Pop. Şi acum, după mai bine de 15 ani de la începuturi, există în Argentina mulţi proprietari de automobile ARO, „fani entuziaşti” ai „fiarelor” lor, care s-au constituit în „Club ARO 4×4 Argentina” şi sunt prezenţi on-line pe site-ul www.aro4x4.webcindario.com. Marca ARO (şi) în Argentina este deja „istorie”!
